În cele 70 de pagini ale ghidului, echipa Y Combinator a strâns toate informațiile utile pe care le-a adunat în peste 2 ani de la 190 de companii care au ajuns să strângă finanțare de tip Series A în valoare de peste 2 miliarde de dolari.

Vă reamintim că printre cele mai cunoscute nume care au trecut prin programele Y Combinator se află Airbnb, DoorDash, Dropbox, Coinbase, Reddit, Stripe sau Cruise.

”Acest ghid adună, pe pași, toate informațiile pe care le știm despre ceea ce înseamnă să ridici o rundă de investiții A. Am inclus aproape toate sfaturile pe care le dăm companiilor din programele de Series A, deși întodeauna sunt diferențe între ceea ce scriem în teorie și ceea ce se aplică în viața reală. Ghidul include tot ce am învățat după ce am primit sute de fondatori care au încheiat cu succes runde de finanțare, dar și de la alți fondatori care au dat greș”, au precizat oficialii Y Combinator.

Ghidul este împărțit pe secțiuni care, la rândul lor, cuprind informații structurate în capitole:

Quick Tactical Guide – este prima parte a ghidului și cuprinde o serie de informații despre ceea ce fondatorii au de făcut, și ar fi mai bine să evite, în fiecare etapă a finanțării. Strategiile sunt orientate în principal către investițiile series A, fiind cuprinsă o împărțire pe perioade (de exemplu, ce faci cu 6-12 luni înainte de runda de finanțare, cu 1 lună înainte, când închizi runda și ce ai de făcut după).

Preparation – această secțiune cuprinde toate strategiile și tacticile necesare pentru a pregăti accesul la o rundă de finanțare (de exemplu, se vorbește și despre momentul în care o companie este gata să caute o rundă de tip Series A).

Investment Materials aici sunt cuprinde cele mai bune tools ale Y Combinator pentru crearea unui pitch interesant, a unui deck care să atragă atenția și unui memo (un fel de scrisoare de intenție) pe care îl adresezi unui investitor.

Process – secțiuna cuprinde strategiile, teoria și tacticile de care au nevoie fondatorii pe durata procesului de fundraising

Closing – fondatorii găsesc aici un plan formulat de experții Y Combinator pentru a se asigura că încheie runda de finanțare cât mai repede și avantajos.

Totodată, în ghidul Y Combiantor se regăsesc și strategii utile fondatorilor odată ce au finalizat runda de investiții A, trucuri care-i ajută să se pregătească pentru următoarele runde de finanațare și care-i țin cu ochii pe obiectivele formulate.

”Sunt fondatori care se folosesc de seria A pentru a arde bani înainte de a avea un produs potrivit pentru piață. De obicei, aceștia sunt cei care își îngroapă companiile”, spun experții acceleratorului.

Mai multe detalii despre e este o investiție Series A și când ai nevoie de ea poți afla din acest material.

Evaluarea unui startup pentru ca acesta să primească o investiție de tip Series A se face având în vedere un proof of concept (un prototip funcțional sau măcar exemplificarea sa) pentru produsul sau serviciul pe care-l realizează, progresul înregistrat folosindu-se de banii pe i-a strâns în faza de seed, calitatea echipei, dimensiunea pieței, gradul de risc al business-ului.