Sondajul a fost aplicat părinților ai căror copii activează în clasele profesorilor din comunitatea SuperTeach și a avut ca obiectiv evidențierea percepției părinților asupra școlii online, precum și identificarea impactului pe care l-a avut declararea stării de urgență asupra acestora.

Aproape 30% dintre respondenți au lucrat de acasă în această perioadă, 28% au continuat să meargă la joburi, în timp 18.7% nu au muncit deloc.

Siguranța locului de muncă nu a fost însă pe primul loc în rândul temerilor părinților, acesta fiind ocupat de grija pentru sănătatea familiei (76%), urmat de incapacitatea copiilor de a recupera orele pierdute (20%).

Impactul pandemiei și a școlii online asupra copiilor

58.9% dintre părinți au spus că cei mici au fost vizibil afectați de distanțarea fizică față de colegi și prieteni. În același timp, 25.6% au declarat că școala online a fost o sursă mai mare de stres pentru copii, comparativ cu cea offline.

De la declararea stării de urgență, 72% dintre părinți au păstrat legătura cu profesorii pe grupurile de discuție online, în timp ce 28.5% au primit informări pe mail, Whatsapp sau alte platforme.

Întrebați dacă li s-a schimbat părerea despre profesorii copiilor lor în ultimele două luni, 58.8% dintre părinți au declarat că părerea lor a rămas neschimbată, iar 17% au spus că aceasta s-a îmbunătățit semnificativ, ceea ce confirmă că părinții apreciază eforturile profesorilor în a se adapta în educația digitală.

Ce spun profesorii?

Cei de la SuperTeach au făcut și un sondaj în rândul profesorilor pe care-l poți citi la finalul articolului, în formă completă. Printre lucrurile principale descoperite au fost că 75% dintre profesorii care au raspuns la chestionar au afirmat ca nu au primit ajutor de la autoritati pentru a muta cursurile in mediul online.

Mai mult de jumătate dintre profesori spun că mențin legătura cu părinții în această perioadă, folosind aplicația WhatsApp (53%), Facebook Messenger (21%) sau altele (10%). De asemenea, 65% dintre profesori folosesc o solutie personala de predare online.

71% dintre profesori au ales să nu facă testări în această perioadă, ci s-au concentrat pe predarea și consolidarea materiei.

Lansat în 2017, SuperTeach este un program educațional de voluntariat realizat de Romanian Business Leaders (RBL) în parteneriat cu Institutul Dezvoltării Personale (IDP) și Educativa.

SuperTeach inspiră profesorii să educe noile generații în spiritul unei mentalități deschise, ajutând elevii să-și descopere pasiunile, să-și maximizeze potențialul și să-și dezvolte competențele cheie pentru a reuși să-și atingă țelurile în viață.

Fondatorii proiectului SuperTeach sunt Felix Tătaru, președinte fondator al GMP Group si Radio Itsy Bitsy, Dragoș Anastasiu, CEO al Grupului Eurolines, Cristina Gheorghe, președinte al Institutului Dezvoltării Personale și Alexandru Ghiță, președinte al Grupului Educativa.

Rezultate Studiu Profesori ... by start-up.ro on Scribd