Ajunși aici descoperim terroir-ul zonei ce este definit de influența Deltei Dunării, de unde viile își iau și apa necesară, dar și răcoarea adusă de curenții ce se formează pe canale, lăsând strugurii să se coacă în tihnă. Soluri cenușii, rendzinice și litosoluri pe calcare scheletice fac ca zona să fie potrivită atât pentru cultivarea soiurilor roșii cum sunt Fetească Neagră, Petit Verdot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot, Syrah, cât și pentru cele albe: Aligote, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Riesling de Rin, Fetească Alba, Pinot Gris, Muscat Ottonel, Fetească Regală.

Domeniul a fost scos la lumină de câțiva ani de omul de afaceri Marius Iliev, care a ales să investească alături de vechii proprietari ai podgoriei, familie de oameni de afaceri cu rădăcini în Spania și să reînvie frumusețea vinurilor obținute aici.

Astăzi, Via Viticola - Sarica Niculiţel deţine o podgorie proprie generoasă de 400 hectare și achiziționează în plus struguri de la o serie de producători locali. Chiar dacă, în esenţă, modul de selecţie al strugurilor, introducerea lor în cramă şi metodele tradiţionale, vechi de mii de ani, au fost păstrate, noile tehnologii de vinificație sunt mânuite cu măiestrie de oenologi de renume internaţional, accentuând amprenta specifică zonei Sarica Niculiţel.

Ca în restaurantele Chef-ilor de renume, unde aproape întotdeauna exista un preparat semnătură, așa și la multe dintre cramele din România a început să existe un soi semnătură, în ultimii ani. La Via Viticola Sarica Niculițel acesta este Aligote-ul. Un soi alb, originar din celebra zonă viticolă franțuzească Burgundia, ce se potrivește mănușă regiunii dobrogene și dacă ar fi sa considerăm și gastronomia locului am zice că este făcut pentru preparatele din pește de Deltă.

Însă astăzi vă propun să descoperim unul dintre vinurile roșii ale cramei și anume Feteasca Neagră Epiphanie 2017.

Sunt mare amatoare de Fetească Neagră și mă mândresc pe unde pot cu acest soi al nostru. Ce-mi place cel mai mult este faptul că se exprimă atât de frumos și de diferit în diversele regiuni ale României încât aș putea spune că asta este frumusețea soiului.

La Via Viticola Sarica Niculițel Feteasca Neagră este culeasă târziu în 2017, după cele 12 luni de maturare la barrique de prima folosință de origine franceză și mai bine de 12 luni învechit la sticlă a devenit ceea ce ei consideră că este revelația ce dezvăluie farmecul celui mai vechi soi românesc, Épiphanie.

Vinul propune arome consistente de prune uscate, ușor afumate și fructe de pădure coapte, zemoase. Consistent și în echilibru între aciditate și bogăția aromelor. Un vin de acompaniat cu cărnuri generoase sau brânzeturi maturate.

Eticheta vinului este extrem de interesantă, vorbind despre mai multe lumi paralele care comunică între ele prin elemente pe care noi le percepem ca fiind fundături sau puncte bidimensionale. Începutul este sfârșitul și sfârșitul este începutul, nimic nu se termină, totul continuă să existe dincolo de aparențe.

Nu există graniță între vis și realitate, există doar puncte fixe din care noi privim lucrurile și astfel ne poziționăm, de o parte sau de alta, dar în momentul în care renunți la definiții, ai o revelație și descoperi libertatea. Un cerc alb pe fundal negru poate fi ieșirea din întuneric, iar un cerc negru pe fundal alb poate fi intrarea în infinit. Combinațiile sunt interminabile și posibilitățile la fel.

Vinul se găsește pe www.desprevin.ro in pachetul ALL RED.

Bucurați-vă de vin!