Pentru a se asigura că pot concura cu Statele Unite și China, Franța și Germania și doresc o inițiativă la nivel european care să finanțeze inovarea și cercetare în startup-uri tech din întreaga regiune. Potrivit Reuters, Europa a rămas în urma Statelor Unite în ceea ce privește dezvoltarea noilor tehnologii. O problemă în acest sens este faptul că investitorii europeni sunt, în general, mai reticenți în ceea ce privește fondurile de venture capital (VC) decât cei de peste ocean.

Drept dovadă, în 2016, VC-urile au investit aproximativ 6.5 miliarde de euro în UE, comparativ cu 39.4 miliarde în SUA. Motiv pentru care, de altfe, Comisia Europeană și Fondul European de Investiții (EIF) au anunțat că vor face o investiție de 410 milioane de euro într-un fond VC pentru a stimula investițiile în startup-urile inovatoare din Europa.

În acest context, Franța și Germania au solicitat Consiliului European pentru Inovare să finanțeze startup-uri „ambițioase” în domeniul tehnologiilor. „Un efort comun este necesar, de asemenea, pentru a îmbunătăți în continuare mediul de capital de risc și reglementările care să permită transferul pe piață al descoperirilor inovatoare, precum și crearea și dezvoltarea unor companii deep tech disruptive din Europa”, citează Reuters din document care a fost prezentat săptămâna trecută în cadrul Summitului UE de la Sofia.

Cele două state fac presiuni pentru implementarea unor reforme până la următorul Summit UE, care va avea loc în iunie. În inițiativa propusă, se menționează crearea unei rețele care să aducă pe piață descoperirile inovatoare din domeniul științei și să ofere deschidere pentru alte țări interesate din cadrul UE. Se mai dorește ca inițiativele naționale să fie completate de cele europene.

De altfel, Emmanuel Macron a anunțat recent că vrea să transforme Franța într-un hub de AI și spunea că vor fi făcute investiții de 1,5 mld. euro pentru inteligența artificială până în 2022, pentru a recupera distanță față de giganții din tehnologie din SUA și China.