UniCredit Bank și Asociația Brand Minds lansează Granturile AMC pentru digitalizarea afacerilor cu o valoare totală de 30.000 de euro. Competiția aduce 7 granturi cu valori diferite pentru antreprenorii mici și mijlocii din toată țara care își doresc să obțină finanțare pentru dezvoltarea unui proiect cu o componentă digitală pentru afacerea lor. Granturile fac parte din Academia Minților Creative (AMC), un program de educație financiară și antreprenorială susținut de UniCredit Bank.

“Ultimele luni au adus multe schimbări în viața antreprenorilor din România și, pentru a le oferi în continuare susținerea de care au nevoie, am adaptat formatul programului Academia Minților Creative într-unul exclusiv online. Continuăm să le fim aproape în demersul de adaptare și lansăm Granturile AMC pentru digitalizarea afacerilor. Aceste finanțări vor fi acordate acelor proiecte antreprenoriale care își propun să integreze digitalizarea în activitatea lor cu scopul de a se calibra la noul normal și de a continua să se dezvolte”, a declarat Cătălina Roman, Director Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank.

Antreprenorii mici și mijlocii, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate atât pentru afacere, cât și pentru proiectul lor, se pot înscrie în competiție în perioada 13 - 31 iulie, până la maxim ora 18:00 și pot câștiga un singur grant la finalul perioadei de evaluare. Competiția oferă trei variante de granturi:

  • Un grant în valoare de 8.000 de euro
  • Două granturi în valoare de 5.000 de euro fiecare
  • Patru granturi în valoare de 3.000 euro fiecare

Pentru înscriere, antreprenorii vor dezvolta un proiect de digitalizare sau care prezintă o îmbunătățire a unei componente digitale deja existente, urmărind una dintre cele trei categorii de înscriere:

  • Dezvoltarea unui canal de vânzare online;
  • Digitalizarea comunicării de marketing cu clienții sau furnizorii;
  • Digitalizarea proceselor - precum procese de producție, contabilitate, gestiune, semnătură electronică, procesul de comunicare cu angajații.

Odată închisă perioada de înscrieri, va urma o etapă de verificare și publicare a proiectelor valide, acestea din urmă intrând în etapa de vot din partea publicului între 17 și 23 august, până la ora 23:00, dar și o etapă de evaluare de către membrii juriului, în perioada 17 – 25 august 2020. Câștigătorii se vor stabili în urma unui punctaj final care va fi format din 20% votul publicului și 80% evaluarea juriului. Proiectele câștigătoare vor fi anunțate la finalul etapei de evaluare.

Mai multe detalii și recomandări despre modul de aplicare și despre modul în care antreprenorii își pot pregăti proiectele pentru înscriere se pot regăsi pe website-ul competiției, www.unicredit.ro/GranturiAMC și în documentele suport disponibile aici.

Granturile AMC pentru digitalizarea afacerilor fac parte din Academia Minților Creative, un program de educație financiară și antreprenorială susținut de UniCredit Bank. Alături de Barometrul Minților Creative (prima cercetare din România asupra obstacolelor și perspectivelor antreprenorilor creativi), Miercurea Minților Creative (primul festival de shopping și socializare dedicat afacerilor creative), Ghidul 24/7 și Pachetul Creativ, acesta face parte din platforma UniCredit Bank de susţinere a micro-antreprenorilor din industrii creative din România.