Partenerii au identificat patru direcții de acțiune determinate de prioritățile actuale ale contextului românesc, printre care întărirea și modernizarea predării, cercetării și trainingului în domeniul guvernanței și științelor administrative.

În plus față de susținerea unor formule moderne de pregătire a studenților în domenii legate de business și managementul afacerilor, parteneriatul pune un accent special pe necesitatea susținerii învățământului și a cercetării în domeniul guvernanței publice, considerată o prioritate națională, neglijată până acum în parteneriatele între mediul academic și sectorul privat.

Cele două instituții își propun alinierea standardelor academice românești la cele mai inovative evoluții europene și globale pe linia învățământului doctoral.

Relansarea programelor doctorale în contextul românesc presupune și o redefinire a modelului de învățământ și de cercetare avansată.

Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București are în plan crearea unui nou program doctoral în studii administrative, cu un accent pe legătura dintre cercetarea fundamentală și aplicațiile ei în domeniul organizațional și al sistemelor de guvernanță.

KPMG va susține acest proiect, pornind de la experiența și capabilitățile globale avute de companie în colaborarea cu mediul academic.

Totodată, KPMG susține crearea sub titulatura de KPMG Professorship (Profesor KPMG) a unei poziții pentru un profesor român care are o afiliere duală la o universitate din SUA și una din România – în cazul de față Facultatea de Administrație și Afaceri de la Universitatea din București.

KPMG Professorship of Governance va întări capacitatea purtătorului acestei poziții de a funcționa ca legătură activă între mediile academice occidentale și românești și de a contribui la o mai bună și directă racordare a celor din urmă la primele.

Întărirea prezenței academice și standardelor academice în dezbaterea, cultura și opinia publică românească reprezintă un alt obiectiv strategic al parteneriatului.

Colaboratorii intenționează să contribuie la revigorarea standardelor culturale și intelectuale publice în România prin crearea unui nucleu în jurul căruia doresc să mobilizeze și alți actori și parteneri publici și privați pentru a iniția și gestiona proiecte de evenimente publice, conferințe, dezbateri, traduceri, editări de carte și programe de diseminare de natură științifică, educativă, artistică sau culturală.

Prof. univ. dr. Marian Preda, Rectorul Universității din București, și Ramona Jurubiță, Country Manager Partner al KPMG România, anunță că poziția de Profesor KPMG creată în cadrul partenariatului va fi ocupată de Dragoș Paul Aligică.

Dragoș Paul Aligică este profesor de Științe Administrative la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, Senior Research Fellow al F. A. Hayek Program for Advanced Study in Philosophy, Politics and Economics la George Mason University, unde predă în cadrul Departamentului de Științe Economice, și cercetător afiliat al Ed Snider Center de la R. H. Smith School of Business, University of Maryland College Park. Profesorul Aligică este specialist în sisteme de guvernanță, analiză instituțională și teorie normativă, fiind autor și editor a 12 cărți de profil și a peste 100 de articole, studii și analize de specialitate.