România a fost mereu o țară a contrastelor, iar acest lucru se aplică și la nivelul conexiunilor la internet. Avem viteze foarte mari la prețuri foarte mici. Totuși, într-o perioadă, pentru a te bucura de potențialul maxim al conexiunii, trebuia să scoți din buzunar o sumă considerabilă pentru un router wireless gigabit decent.

Din fericire, lucrurile nu mai stau așa, iar routere precum Tenda AC10U reușesc să ofere performanțe foarte bune la prețuri mai mult decât decente.

Design

Totuși, înainte de a vorbi despre specificații, performanțe și alte dotări, să vedem cum arată acest router.

Tenda AC10U are un design inspirat de routerele high-end folosite de gamerii hardcore. E mare, negru și cele patru antene au un design agresiv, la fel ca și restul carcasei. În față, routerul are o serie de LED-uri care par a fi niște ochi care se uită amenințător. Designul, per total, e destul de atrăgător, dar nu poate fi numit subtil

Ca porturi observăm un port WAN, trei porturi LAN și un port USB 2.0. Cu toate că ar fi fost de preferat un port USB 3.0 sau poate mai multe porturi LAN, pentru un apartament mare sau pentru un birou mic spre mediu, conectivitatea la acest nivel este mai mult decât suficientă.

Specificații

Tenda AC10U funcționează pe standardul 802.11ac Wave 2.0, are un procesor de 1Ghz și beneficiază și de tehnologia MU-MIMO. Routerul este unul dual-band, adică îți oferă o frecvență de 2,4GHz concomitent cu una de 5GHz. Asta înseamnă că poți opta pentru viteze mari pe o distanță scurtă sau pe stabilitate crescută pe distanțe mari.

Viteza prin cablu e mare și se apropie de 900 Mbps pe o conexiune gigabit, iar viteza pe WiFi fluctuează în funcție de mai mulți factori. Amplasarea contează foarte mult, la fel și distanța față de router.

Totuși, am obținut rezultate mai mult decât decente într-un apartament de trei camere cu suprafață mare, cu o consolă, un smart TV două smartphone-uri, două boxe smart și un sistem Philips Hue Conectat.

Stabilitatea este marele atuu al acestui router, rezistând într-un birou, la circa 25 de device-uri conectate simultan pe o perioadă de mai bine de o săptămână fără să aibă nevoie de vreun reset.

Configurare

Configurarea routerului Tenda se face simplu. Îl bagi în priză, îl conectezi la cablu și te conectezi la el cu un dispozitiv. Poți activa de acolo ambele rețele, dar dezavantajul este că nu poți redenumi rețeaua de 5GHz și nici nu îi poți pune altă parolă decât cea pe care ai folosit-o pentru rețeaua standard, de 2,4GHz.

Un atuu este aplicația de smartphone prin care poți monitoriza conexiunile active și din care poți face și setări rapide. Mi-a plăcut faptul că poți alege să închizi LED-urile, în cazul în care te deranjează.

De asemenea, poți opri activitatea router-ului de la distanță și poți limita rețeaua WiFi, în cazul în care vrei să limitezi accesul copiilor la internet după o anumită oră. Un alt aspect este generarea unei rețele de guest prin apăsarea unui singur buton, în cazul în care nu vrei ca musafirii de la muncă sau de la birou să aibă acces la rețeaua ta principală.

Preț și concluzie

Tenda AC10U costă circa 190 de lei, un preț foarte bun pentru un router gigabit. Cu toate că nu este cel mai puternic router pe care îl poți cumpăra, performanțele sale sunt excelente pentru prețul său. Opțiunile de control prin aplicație sunt mai mult decât binevenite, iar stabilitatea ridicată este un mare plus.