Oraroo are toate elementele unei companii de succes. Are un nume catchy care (cel puțin în limba română) îți dă imediat o idee privind funcționalitățile oferite, un model B2B construit în jurul nevoilor IMM-urilor, un duo de fondatori cu experiență și cu dorințe de creștere rapidă.

Urmărește aici pitch-urile video ale tuturor echipelor acceptate în cohorta de startups a acceleratorului BCR-InnovX

”O soluție construită de antreprenori pentru antreprenori”.

Produsul în sine este menit să îi ajute pe fondatorii de IMM-uri să-și gestioneze mai bine personalul, având și angajații respectivelor IMM-uri de câștigat în tot acest timp.

”Oraroo asigură managerilor de IMM-uri accesul la procese HR digitale intuitive, conform reglementărilor în vigoare, permițând echipelor să se concentreze pe activitățile esențiale și pe creșterea afacerii”, prezintă Bogdan. Mai mult, produsul ”oferă angajaților IMM-urilor un portal self-service pentru accesarea serviciilor interne oferite de către companie”.

Unul dintre atuurile Oraroo față de alte soluții similare este prețul accesibil. Soluția poate fi achiziționată de către IMM-uri sub forma unui abonament lunar și poate fi integrată cu sistemele furnizorilor de servicii externalizate de contabilitate și salarizare, eliminând introducerea manuală a datelor.

Și, ca orice companie cu potențial mare de succes, Oraroo a pornit de la nevoile experimentate de fondatorii săi. Cofondatorii au gândit startupul având nevoie de o astfel de soluție și identificând lipsa ei pe piață. Astfel, după cum declară și Bogdan, Oraroo este ”o soluție construită de antreprenori pentru antreprenori”.

”În rolurile noastre de manageri de IMM-uri petreceam prea mult timp pentru a armoniza cerințele de conformitate cu cele ale unei operări complexe originate de servicii către mai mulți clienți, în diferite proiecte și în variate locații. Nu am găsit soluții țintite către IMM-uri care să fie suficient de cuprinzătoare din punct de vedere funcțional și accesibile IMM-urilor din punct de vedere pret. Combinând experiența noastră în construcția de soluții software pentru companii mari, alături de cunoștințele și experiența de managementul proceselor, am fondat Oraroo, o soluție construită de antreprenori pentru antreprenori, pornind de la nevoile lor de a gestiona un mix de aspecte operaționale și de administrare resurse umane”, își amintește cofondatorul.

”Nucleul echipei este format de cei doi cofondatori, Cristian Mîndricelu și Bogdan Marin. Ambii au experiență IT și management de afaceri în companii mari. Colegi în Orange și BCR, și-au completat abilitățile inițiind și livrând proiecte complexe (CRM, Data Warehouse, sisteme core)”, se prezintă ei.

Investiție inițială de 100.000 euro, target de venituri de 4 milioane euro în 5 ani

Pe lângă cei doi cofondatori, Oraroo mai are în echipă și colegi cu experiență în zona de dezvoltare software și cloud, consilieri cu experiență în procese de gestiunea resurselor umane, vânzări soluții informatice prin parteneri, strategie, marketing digital și customer experience.

Până acum, cofondatorii au investit 100.000 euro în Oraroo, iar cei doi au un road-map foarte bine definit pentru următorii ani.

Astfel, mai au nevoie de investiții de 1,3 milioane de euro pentru a finaliza produsul și pentru a se extinde în mai multe țări europene. Fondatorii țintesc la cifră de afaceri de aproximativ 4 milioane de euro în anul 5 și 80.000 de utilizatori și 2000 de clienți plătitori.

”După primul an de dezvoltare a întregului perimetru funcțional avut în vedere, cifră de afaceri este preconizat să evolueze progresiv în de la 0.7M EUR continuând cu 1.8M EUR în anul 3 și 3M EUR în anul 4”, detaliază Bogdan.

Oraroo este un spin-off al altui startup creat de cei doi cofondatori, Mindcell. Mindcell era o firmă de consultanță software pentru companii mari (enterprise), iar profiturile obținute din asta au asigurat finanțarea dezvoltării platformei Oraroo. Cristian și Bogdan au înființat startupul în ianuarie 2019, până în octombrie era gata și MVP-ul, iar în noiembrie și decembrie au atras și primii doi clienți.

Pandemia a mărit clientela posibilă a Oraroo

Pandemia ne-a închis pe toți în case, iar mulți dintre noi încă practicăm munca remote. Specialiștii se așteaptă ca acest lucru să nu se schimbe prea curând, iar companiile testează diverse soluții pentru a asigura o colaborare cât mai facilă între angajați, dar și o comunicare clară și mecanisme interne cât mai eficiente.

Pentru Oraroo, lockdown-ul a însemnat o oportunitate. ”Perioada de lockdown a adus în atenție lucrul de acasă (work from home) și necesitatea interacțiunii la distanță între angajați și serviciile interne ale angajatorilor (spre exemplu resurse umane). Ulterior, necesitatea planificării locului de muncă de unde angajații își vor desfășura activitatea pentru conformitate cu restricțiile din spațiul de lucru al angajatorilor a apărut ca o prioritate”, explică cofondatorul.

Pandemia a validat unele dintre funcționalitățile soluției Oraroo. ”Practic această perioadă specială a reconfirmat necesitățile angajatorilor și validat o serie de funcționalități ale soluției noastre de portal de tip self-service pentru angajați. Aceste aspecte sunt în mod special evidente în cazul clienți cu angajați care lucrează preponderent cu calculatorul (knowledge workers). Aceste sunt aspecte accentuate de perioada de lockdown și restricții și vor rămâne relevante și după”, menționează Bogdan.

Acceleratorul BCR-InnovX: ”Intens, Interactiv, Inovator, Inspirațional”

Rugat să descrie experiența acceleratorului BCR-InnovX, Cristian a preferat să o facă, mai întâi, în patru cuvinte: ”intens, interactiv, inovator, inspirațional”.

A fost o experiență dinamică pentru cofondatorii Oraroo, o experiență care i-a menținut constant în afara zonei confort cu ”termene relativ scurte de livrabile complexe din punct de vedere conținut, dar foarte practice, pe care le-am aplicat direct pe planul de afaceri al startupului nostru”, mărturisește antreprenorul.

Acceleratorul BCR-InnovX s-a desfășurat online pentru a nu periclita sănătatea participanților, mentorilor și organizatorilor, dar în opinia lui Bogdan, acest lucru nu a reprezentat un dezavantaj, calitatea programului fiind ireproșabilă în opinia acestuia.

”Am apreciat multitudinea de topicuri referitoare la realizarea unui plan de afaceri solid precum – strategie (blue ocean), propunerea de valoare, modelare de afacere, inovare (piață, tehnologie, implementare), estimarea de piață, cercetarea de piață, persona etc. Alte arii de interes au fost IPR, simulare financiară și aspecte de finanțare. Nu în ultimul rând, am fost provocați să punem totul la un loc prin branding, comunicare și pitch”, își amintește el.

Cea mai solicitantă i s-a părut partea de comunicare și rescrierea mesajelor cheie ale Oraroo pentru diferite tipuri de audiențe.

Participarea la pitch? ”Ca mersul la dentist”

Pentru Bogdan și Cristian cea mai bună zi este cea în care își ating obiectivele, cea mai proastă zi este cea în care nu reușesc acest lucru, iar cea mai dificilă zi a fost cea în care au susținut pitch-ul în cadrul acceleratorului BCR-InnovX. ”Participarea la pitch ni s-a părut ca... mersul la dentist. Știi ca după anestezie nu mai doare, dar până la injecție… multe emoții”, recuno fondatorii Oraroo.

”Faptul că a fost online pare să fi fost o experiență poate un pic mai accesibilă decât un pitch face to face. Oricum o oportunitate de expunere cât și de acumulare experiență”, continuă Bogdan.

Bogdan îi laudă pe mentorii acceleratorului, numindu-i ”o sursă mare de inspirație” și, cu toate că programul de accelerare a luat sfârșit pentru Oraroo, asta nu înseamnă că și colaborarea cu mentorii, organizatorii și companiile care susțin programul, s-a încheiat. ”Așteptăm cu mare interes să colaborăm cu mentorii în faza de post accelerare a programului Innovx și anticipăm posibilitatea de a prezenta soluția inovativă Oraroo unora din clienții IMM (10-250 angajați) ai BCR”, detaliază antreprenorul.

Dintre celelalte companii care au participat în cohorta de startups a BCR-InnovX, Bogdan a rezonat cel mai mult cu Nutricare.Life, care dezvoltă prima aplicație gratuită de prevenție prin intermediul unei platforme digitale pentru analiză nutrițională.

”Marea majoritate a startupurilor din faza finală capitalizează pe trend-uri actuale (cloud security, open banking etc.) și au avut idei interesante și prezentări foarte bune. Dacă e să alegem una, și e subiectiv, am rezonat cel mai mult cu aplicabilitatea practică a soluției propuse de Nutricare.Life”, spune el.

În perioada următoare, Oraroo se va concentra pe validarea modelului de business, pe atragerea de furnizori de servicii externalizate, dar și pe atragerea finanțării necesare finalizării platformei. ”Ulterior, odată ce platforma este complet operațională și utilizată de nu număr relevant de utilizatori, vom investiga noi surse de venituri pe bază platformei Oraroo, prin extinderea în asigurări sau wellness/beneficii”, conchide Bogdan Marin.