Criza sanitară provocată de pandemia de coronavirus transformă economia și societatea. Mulți antreprenori s-au găsit, peste noapte, în situația de a fi nevoiți să-și regândească business-urile, consumatorii și-au schimbat tiparele de consum. Mulți dintre cei care aveau afaceri offline s-au îndreptat către platforma de Marketplace a eMAG, iar pentru a se adapta la noile condiții, cel mai mare retailer autohton a trebuit să se adapteze rapid. Iulian Stanciu, CEO eMAG a vorbit despre criza măștilor care a dat naștere unui regulament nou pentru selleri, numit Practici Comerciale Corecte.

Primul lucru care s-a întâmplat a fost explozia de cerere la măști. Toate stocurile din Europa s-au epuizat - în momentul în care virusul a ajuns în Italia, toată lumea a început să cumpere măști. Prețurile date de cerere și ofertă au ajuns foarte sus - nejustificat, din punctul meu de vedere. Am reacționat foarte repede când am văzut că era un set de măști care ajunsese la 500 de lei. Am văzut pe Amazon și pe alte platforme de afară că ajunsese să coste o singură mască 20 de euro”, își amintește Stanciu, legat de începutul crizei în Europa.

Soluția s-a regăsit sub forma regulamentului amintit mai sus, aprobat de Consiliul Concurenței.

”Ne-am dus repede și am implementat un mecanism, se numește Practici Comerciale Corecte. L-am certificat alături de cei de la Consiliul Concurenței astfel încât să nu fie vreo problemă. Astfel încât, în cazul unor creșteri de prețuri peste noapte, am început să suspendăm, în primă fază, produse, și în momentul în care am văzut că sellerii fac lucrul acesta repetat, am început să suspendăm și selleri. În prima săptămână, am suspendat peste 1.000 de produse - am avut două echipe care au lucrat non-stop. Nu am plecat la drum cu ideea că sellerii vor să profite, să speculeze - din contră, cred că 99,9% sunt oameni corecți, muncitori, care își fac treaba. Tocmai din acest motiv am implementat regulamentul acesta și am suspendat sellerii care nu erau ok - pentru a-i proteja pe ceilalți. Și cred că lucrurile au mers bine după. Cred că a durat o săptămână sau două până am implementat aceste măsuri - am suspendat sellerii, am cumpărat tot ce am găsit în piață și am vândut la un preț blocat, subvenționat, după care am dat din nou drumul sellerilor, dar sub monitorizare și comision 0 pentru cei care vând în categoria de sănătate”, a explicat Stanciu.

eMAG își dorește să păstreze acest regulament și pe viitor, pentru a nu exista situații în care sellerii de pe marketplace să profite de lipsa de concurență.

”Noi vom aplica regulamentul acesta în continuare, în momentul în care vom simți că există o lipsă a concurenței. Ceea ce Consiliul Concurenței face la nivel de piață, noi încercăm să implementăm la nivel de platformă, în beneficiul clienților”, a asigurat CEO-ul eMAG.

De asemenea, a menționat CEO-ul eMAG, săptămâna viitoare vor anunța un parteneriat pe zona de livrări rapide. Răspunzând la o întrebare a comunității start-up.ro despre un posibil parteneriat cu Glovo sau Uber Eats, Iulian Stanciu a menționat că va anunța ceva săptămâna care vine în această direcție, deși nu a oferit încă mai multe detalii.

Creștere a numărului de selleri în Marketplace - sfaturi pentru vânzători

eMAG a înregistrat o creștere a numărului de selleri care se înrolează în platforma eMAG Markeplace, dar și o creștere a comenzilor date către comercianții de acolo. Procesul de înrolare a fost simplificat, iar acum oricine își poate lista produsele pe eMAG în numai 48 de ore.

”Crește cererea din partea clienților. Văd și la mine - dau câte două comenzi pe zi cu lucruri pe care nu le comandam până acum, multe din ele din marketplace. Avem o creștere de peste 40% față de aceeași perioadă a anului trecut în ultimele două săptămâni și estimez că va rămâne în luna aprilie. Avem un trend și de selleri noi, avem multe magazine care nu au lucrat în online sau unele care aveau și online și offline, dar aveau preponderent offline. În momentul de față vin foarte rapid în online. Am lucrat să scurtăm perioada de timp pentru urcarea produselor în site - la 48 de ore de la semnarea contractului; contractul este electronic, e simplu de înrolat în platformă. A fost greu la un moment dat, s-au supărat sellerii pe noi - la început dura 30 de zile”, a declarat Stanciu.

CEO-ul eMAG a oferit și o serie de sfaturi pentru cei care se înrolează în Marketplace.

Ar trebui focus pe calitatea conținutului, pozele să fie foarte bune, să existe descrierea completă a produsului, să se vadă beneficiile pentru client. Apoi, stocurile ar trebui să fie continue - noi avem un newsletter săptămânal în care le dăm sellerilor oportunități din fiecare categorie în parte în care le spunem ce se caută, ce se vinde, ce să aducă. De asemenea, trebuie urmărită rata de conversie, adică raportul între cei care vizualizează produsul respectiv și cei care îl comandă. Dacă sunt mulți care se uită, dar puțini care cumpără, în condițiile în care este stoc suficient înseamnă că este ori o problemă de conținut, ori prețul este foarte mare. Și întotdeauna trebuie avut grijă de client - comanda trebuie procesată la timp, returul trebuie procesat la timp, iar reclamațiile sau orice solicitare, tratate cu atenție”. Plecăm mereu de la premiza: «clientul are tot timpul dreptate, cât timp nu îi putem demonstra cu hard evidence că nu are». În felul acesta câștigi pe termen lung - în medie, un client comandă de 6 ori pe an și ai mai mult de câștigat pe termen lung”, i-a sfătuit Stanciu pe antreprenori.

Noi unelte de promovare - PPC pe eMAG

Iulian Stanciu a vorbit și despre o nouă posibilitate de promovare a produselor pe eMAG, care urmează să fie implementată în luna august a acestui an. Mai exact, sellerii din Marketplace vor avea la dispoziție o unealtă de Pay Per Click (PPC) pe eMAG, similară uneltelor Google sau Facebook, care le va permite să își facă cunoscute mai rapid produsele noi.

”Pentru promovare există o variantă «manuală». După publicarea produselor, sellerul poate contacta echipa de marketplace în mesagerie și se poate construi un pachet customizat de promovare. Din momentul în care vom avea Pay Per Click - acest serviciu va fi disponibil, complet automatizat, începând cu luna august. Din luna august, oamenii vor putea să-și cumpere poziții în listing-uri, în pagina de produs, în diverse zone. Aceste poziții îi vor ajuta să-și crească rankingul produselor. Vii cu un produs nou, ceva care nu există în piață, pe care oamenii nu au cum să-l caute, nu au cum să-l știe - îl scoți în față, iei ceva vânzări, ai un istoric, apoi când nu mai plătești pentru PPC, produsul oricum rămâne natural sus în listing, pentru că a avut o performanță bună. Va fi ceva similar cu ce oferă Google sau Facebook - un fel de licitație pentru cele mai bune poziții din listing” a dezvăluit CEO-ul eMAG.

Cum s-a schimbat comportamentul consumatorilor în perioada COVID-19: ce se cumpără și ce nu

Unul dintre puținele lucruri bune aduse de pandemie este faptul că românii au început să plătească mai mult cu cardul. Ponderea a ajuns la 60% pe țară și 75% în București.

Ne-am chinuit ani de zile împreună cu partenerii. Cred că am cheltuit milioane de euro pentru creșterea acestor procente de la 10% cât erau în urmă cu 6-7 ani. La fiecare Black Friday trăgeam foarte tare și am reușit anul trecut să ajungem la 42% de la 34%, după care a revenit în jurul a 38-40%. În momentul de fată, doar în câteva zile, a ajuns la peste 60% pentru comenzile din toată țara, în timp ce în București este de 75% și crește de la o zi la alta”, a precizat Stanciu.

Acest lucru a avut impact și asupra performanței curierilor, a explicat Stanciu: ”Productivitatea curierilor crește pentru că nu mai stau să numere banii, nu se mai lovesc de clienți cu care să meargă până la bancomat sau care să îi cheme ziua următoare pentru că nu au bani. Lucrurile se întâmplă mult mai simplu când comenzile sunt preplătite. Curierii au ajuns de la 60-65 de livrări pe zi la 80-90 de livrări”.

Tiparele de consum s-au schimbat, după cum am amintit și mai sus. Astfel, se caută produse sanitare, mașini de pâine, drojdie.

”Este o explozie pe categoria produselor sanitare. Dezinfectanți, purificatoare, termometre, este greu de spus concret cât de mare e creșterea, însă în funcție de produs cererea poate fi de la 10 ori până la 100 de ori mai mare decât în perioadele normale”, a precizat Iulian Stanciu.

Creșteri semnificative au fost observate de CEO-ul eMAG și pe zona de laptopuri, căști cu microfoane, imprimante sau ecrane, fiind puse pe seama volumului ridicat al muncii de acasă, dar și a frigiderelor și lăzilor frigorifice.

Scăderi au fost pe zona de auto (-20%), fashion (-20%).

Stanciu a vorbit și despre măsurile de siguranță luate de eMAG. Astfel, clienții nu au de ce să își facă griji legate de COVID-19 atunci când comandă un produs.

”O luăm pe tot lanțul - de la aprovizionare la livrare. La aprovizionare, mărfurile stau în camion câteva zile până la câteva săptămâni. Ne-am uitat - conform studiilor, virusul rezistă pe majoritatea suprafețelor până la 24 de ore; doar pe plastic poate rezista până la două zile. Astfel, dacă se întâmplă să avem vreun furnizor de la care marfa ajunge în mai puțin de 24 de ore, bunurile stau în recepție, deci sunt în «carantină». Toți oamenii care lucrează la noi în depozit sunt verificați de două ori pe zi (la intrare și la pauza de prânz), au mănuși și măști iar coletele sunt din carton, iar rezistența virusului, în mod ipotetic, dacă ar ajunge pe acel carton, ar rezista foarte puțin. Deci dacă ar ajunge la client, șansa ca angajatul nostru să fie infectat este mică, șansa ca virusul să treacă de la un om care poartă mască este iar mică, șansa să reziste virusul pe suprafață este mică, deci șansa ca respectivul client să se infecteze este foarte mică. Oricum, este bine ca atunci când primim un colet - că este de la curier, de la locker, de la food delivery - să atuncăm ambalajul și apoi să ne spălăm 20 de secunde pe mâini”, a povestit Stanicu.

Estimările eMAG pentru 2020

Cu toate că Iulian Stanciu este de părere că s-ar putea să urmeze o criză economică, CEO-ul eMAG este optimist privind rezultatele financiare ale companiei pe anul 2020.

Astfel, Stanciu estimează creștere, în ciuda scăderilor inevitabile ale anumitor categorii de produse.

”Criza asta sanitară poate fi urmată de criza economică. Durata crizei economice depinde de măsurile de stimulare și de revenire pe care le vor lua guvernanții și Parlamentul. Într-o criză economică, oamenii renunță și la bunurile de folosință îndelungată. Electrocasnicele, telefoanele, televizoarele, fashion-ul, vor avea, la nivel de piață totală, vor avea scăderi mari - estimez scăderi de până la 50% față de anul trecut. Deci va fi nasol. Alte categorii vor avea o traiectorie diferită - FMCG, IT, fitness, produse pentru casă, mâncare - lucrurile astea vor avea stagnare sau chiar creștere la nivel de piață. Pentru a crește, noi am accelerat transformarea către produsele acestea, către categoriile cu creștere, iar în celelalte categorii ne redimensionăm stocurile, pentru a nu avea bani blocați. Ne așteptăm ca la nivel de an să avem creștere, chiar dacă la anumite categorii vor exista scăderi”, a precizat CEO-ul.