Scooterson a primit o investiție de 1,75 milioane de dolari de la Arsat Industry, companie din Arad, înființată în 1991, scrie e27.co. Compania fondată de Mihnea de Vries, care îl are pe Deepansh Jain ca CTO și pe Flavius Balaj ca COO, are sediul astăzi în California, deși proiectul a originat în Arad. Arsat Industry, investitorul în Scooterson, este un producător de piese metalice de precizie pentru industria auto.

Arsat Industry, firmă românească importantă

Investiția va fi folosită de Scooterson pentru a avea propria linie de producție și să aducă pe piață primul asemenea scuter electric care poate fi activat prin împingerea din picior. O parte din investiție se duce către angajări, mai ales inginer, pentru divizia de Research and Development din Singapore.

Potrivit fondatorilor, Scooterson are prevânzări de 2 milioane de dolari și 1,75 de milioane de dolari investiție asigurată acum. Primul produs va fi lansat pe piață în primul semestru al lui 2018 și aceeași perioadă va marca startul unui birou în Singapore. De asemenea, va fi lansată o variantă pentru piețele emergente, mai ieftină, ca să ajungă în India.

Arsat Industry a fost înființată în 1991, ca o companie germană, și producea antene parabolice. În 1999 acționariatul a devenit unul 100% românesc. Arsat are mai multe divizii, conduse de Valeriu Ghinea, unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din vestul țării. Printre clienții Arsat Industry sunt Airbus, GE, Rolls Royce, dar are contracte inclusiv cu Apple.

Pe lângă Arsat, Scooterson are investitori din Singapore și India.

Caracteristici Scooterson

Scuterul electric Scooterson a apărut prima oară în atenția noastră în 2015, când a fost lansat site-ul și au fost lansate și primele precomenzi. Micul vehicul de transport nu a ajuns încă pe piață.

Potrivit datelor de până acum, autonomia scuterului este de 70 de kilometri. Scuterul cântărește 20 de kilograme.

Prețul Scooterson este de 2.500 de dolari. De asemenea, Scooterson vrea să lanseze și o versiune pe bază de abonament, adică 99 de dolari pe lună sau 999 de dolari pe an, acestea având și asigurare și suport tehnic permanent.