Am stat de vorbă cu Marius Potîrniche, fondatorul Whyttest, despre cum a reușit să atragă, după 3 ani de prezență pe piață, un investitor strategic și despre impactul pe care această mișcare îl are în dezvoltarea companiei.

”Alexis Bonte este un deschizător de drumuri pentru Whyttest”, spune Marius.

Chiar dacă între momentul în care Potîrniche și Bonte au inițiat discuțiile pentru intrarea cofondatorului eRepublik Labs (business pe care Bonte l-a fondat în 2007 alături de George Lemnaru, și pe care l-a vândut la finalul lunii mai către suedezii de la Stillfront pentru suma de 7,5 milioane de euro) în acționariatul Whyttest nu au durat mai mult de o jumătate de an, relația dintre cei doi oameni de afaceri este una veche de vreo 5 ani.

”L-am cunoscut pe Alexis încă de când lucram la Ubisoft. Ne-am întâlnit la o cafenea, fără un scop anume. El dorea să cunoască mai multă lume din industrie și a găsit contactul meu pe LinkedIn. A fost o chimie foarte bună, am vorbit ca și cum ne cunoșteam de foarte multă vreme”, povestește Marius, precizând, totodată, că au avut și o scurtă colaborare la eRepublik Labs, între 2013 și 2014, momentul în care acesta a decis să pornească pe cont propriu și să deschidă studioul de testare.

Nevoia diversificării

”În primii 3 ani ai Whyttest, ne-am concentrat foarte mult pe crearea și dezvoltarea unui core team pe toate serviciile oferite. După acești 3 ani, am început să ne gândim cum putem să diversificăm portofoliul de clienți și am început să ne întâlnim cu mulți oameni, printre care și Alexis”, adaugă Marius Potîrniche.

Și pentru că în acel moment nu făcuseră un scop în sine din ideea de a atrage un investitor în cadrul studioului, ci vizau, mai mult, un schimb de idei și de viziuni, discuțiile s-au desfășurat natural, fără vreun pitch pregătit în prealabil.

”Propunerea de a veni alături de noi a fost în momentul în care am concluzionat că Alexis are networking-ul și experiența de business pe care noi nu o putem acoperi intern”, precizează fondatorul Whyttest.

Networking, cuvânt cheie

Așa că, prin toamna anului trecut, Alexis Bonte ajungea într-o vizită în cadrul studioului, iar în primăvara lui 2017, cei doi antreprenori băteau palma pentru colaborare. Deși nu dorește să precizeze suma pe care Bonte o va investi în Whyttest, Marius spune că, în continuare, el este principalul acționar al studioului de testare (până în acest moment, investiția în Whyttest se ridică undeva la 100.000 de euro).

Propunerea de a veni alături de noi a fost în momentul în care am concluzionat că Alexis are netwoking-ul și experiența de business pe care noi nu o putem acoperi intern

”Pot spune că a ajutat faptul că îl cunoșteam deja pe Alexis în momentul în care am făcut acest pas, ce s-a și transpus în discuțiile pe care le-am purtat de-a lungul timpului, despre posibilitățile pe care el le-ar putea oferi unei companii cu profilul nostru”, mai spune Marius.

Care sunt beneficiile Whyttest? ”Alexis vine în primul rând cu networking-ul și cu experiența de business iar, natural, banii investiți de el vor ajuta la diversificarea clientelei și la consolidarea companiei”.

Astfel, Whyttest va participa în acest an, pentru prima dată, la conferința internațională Gamescom, unde va avea un stand în zona de business. Totodată, studioul a avut reprezentanți la Reboot (Croația), la Codecamp (Cluj). Totul pentru a crește vizibilitatea Whyttest pe piață.

Whyttest, un business de 1 milion de euro

Din punctul de vedere al lui Potîrniche, venirea unui investitor în business-ul Whyttest va începe să se facă simțită abia de anul viitor, în ceea ce privește veniturile studioului. Pentru acest an, antreprenorul estimează o cifră de afaceri de 1 milion de euro (anul trecut, veniturile Whyttest se ridicau la 800.000 de euro).

”Industria de dezvoltare de jocuri și software este una dinamică, iar noi, ca testeri, trebuie să ținem pasul cu ultimele tehnologii. Apar de la o zi la alta noi device-uri pentru care companiile trebuie să își optimizeze produsele, iar scopul nostru este să îi ajutăm să fie prezenți și funcționali pe cât mai multe nișe. Plecând e la identificarea acestor tendințe, de când ne-am lansat pe piață, ne-am propus ca în fiecare an să diversificăm serviciile pe care le oferim, pentru a oferi pachete cât mai complexe clienților noștri. Fie că vorbim despre testarea funcțională, localizare sau testare automată, scopul nostru este să fim mereu în pas cu tehnologia și să ne adaptăm pieței”, afirmă Marius Potîrniche.

Apar de la o zi la alta noi device-uri pentru care companiile trebuie să își optimizeze produsele, iar scopul nostru este să îi ajutăm să fie prezenți și funcționali pe cât mai multe nișe

Cât despre posibilitatea atragerii unui nou investitor, fondatorul Whyttest nu exclude acest lucru, chiar dacă nu caută activ un nou finanțator.

”Dacă vom întâlni o persoană sau un fond de investiții care ne poate ajuta, suntem deschiși la discuții. Totul se rezumă la ce ne poate aduce cineva care vine alături de noi. Momentan ne concentrăm pe calitatea serviciilor, deoarece ele sunt obiectul business-ului actual și preferăm să consolidăm ce avem”, declară Marius.