Robotul cercetător lucrează singur, are o automomie de 21,5 ore pe zi și a continuat cercetările oamenilor de știință din universitate în aceste luni de la debutul pandemiei de Covid-19.

Robotul cercetător folosește inteligența artificială, are un braț flexibil și un dispozitiv customizat care-i permite să apuce diverse obiecte și are capacitatea de a efectua mult mai rapid experimente care, altfel, le-ar consuma oamenilor de știință prea mult timp și mult mai multe resurse.

Robotul de la Universitatea din Liverpool are 1,75 metri, se mișcă singur prin laborator și ocolește colegii de lucru și alte obstacole din cameră în timp ce realizează o serie de task-uri singur, independent de restul cercetătorilor. Are chiar și capacitatea de a decide care sunt testele ulterioare pe care e nevoie să le facă, bazându-se pe rezultatele anterioare pe care le-a obținut.

Robotul cercetător de la Liverpool poate funcționa 21,5 ore pe zi, 7 zile din 7, oprindu-se doar pentru a-și încărca bateria.

Potrivit colegilor săi de laborator, în 8 zile, lucrând 172 de ore din 192, robotul cercetător a reușit să facă 688 de experimente. Poate lucra singur, așa că a fost folosit cu succes în perioada de lockdown.

Aici aflați detalii despre experimentele la care a lucrat robotul cercetător și potențialul pe care îl are munca alături de roboți în cercetare.