Ambii absolvenți ai renumitei școli de artă ECAL din Elveția - ea cu un Master în Artă: Design de tip și el cu un Master în Arte Vizuale – incursiunea lui Anner și Brevet în automatizarea industrială s-a dezvoltat în jurul ideii de ”Robotică non-industrială”.

Dar ce înseamnă acest lucru? Cum ar fi dacă un robot v-ar pieptăna părul? Sau ar sufla baloane pentru a vă distra copilul în timp ce faceți cina? AATB este compania înființată de cei doi soți.

Anner și Brevet au început să experimenteze cu sisteme robotizate industriale acum trei ani după ce au văzut UR la o conferință. Li s-au părute fascinante brațele robotizate și procesele de automatizare industrială și au decis să înceapă dezvoltarea dispozitivelor cinetice și interactive – concentrându-se pe interacțiunile om-mașină.

În decursul acestor activități, Anner și Brevet au descoperit că proiectele lor mai complexe au început să se extindă organic în programe de robotică în toată regula. Fără pregătire academică în robotică, au simțit că au un avantaj creativ care le-ar putea lipsi altora din domeniul roboticii. De exemplu, majoritatea inginerilor în robotică s-ar putea să nu se gândească la programarea unui robot pentru a instrui o clasă de yoga în grup.

Atelier de Robo-Yoga condus de AATB la Process Festival, 2018. În cadrul Yoga Performance fiecare participant a putut interacționa cu cobotul UR10 și l-a putut învăța noi poziții de yoga, pur și simplu mutând cobotul așa cum și-au dorit.

Fiind lipsiți de gândirea inginerească, își permit să încerce orice – chiar dacă nu este abordarea ”tradițională”, iar munca lor în domeniul artistic și de design le-a permis să utilizeze roboți colaborativi (coboți) ca un mod de abstractizare a mișcării obiectelor în spațiu și nu ca instrumente de producție.

Las-o în seama robotului

”Când una dintre creațiile noastre se află într-un loc unde vin zeci de mii de vizitatori să vadă ce am realizat, trebuie să funcționeze”, spune Brevet.

”Dacă ceva nu merge bine, reputația noastră este distrusă. Aceasta este situație. Am aflat foarte repede că putem conta pe predictibilitatea UR10. Este, de asemenea, portabil și aproape oricine îl poate folosi, așa că mutarea sa din loc în loc și de la eveniment la eveniment este foarte ușoară. Cu atât de mulți factori implicați în proiectele noastre, funcționalitatea cobotului nu este niciodată una dintre grijile noastre.”

Atelierele didactice la școlile de design și artă au fost un obiectiv important pentru AATB iar UR10 ”este o platformă de învățare fantastică”, spune Brevet. Ei nu le predau elevilor din punct de vedere tehnic, ci conceptual.

Obiectivul este de a încuraja elevii să gândească neconvențional atunci când vine vorba de încorporarea cobotului în conceptele lor de design.

The Center for Counter Productive Robotics from ECAL on Vimeo.

Nu numai că elevii sunt rugați să se concentreze pe ceea ce le va permite cobotul să facă, ci sunt invitați să se gândească la robotică în viața lor de zi cu zi – chiar și atunci când vine vorba despre ceva la fel de elementar precum instruirea acestuia pentru a vă ajuta să beți un Red Bull.

Dante Daniel Hartl, un artist conceptual, își confirmă interesul pentru ideile inovatoare. „În timpul studiilor, încerc mereu să vin cu ceva care iese în evidență. Capacitatea de a lucra cu roboți colaborativi este ceva special și m-ar ajuta să realizez lucrările mele viitoare”, adaugă el.

Studioul AATB are sediul în Arles, Franța, funcționează complet independent și este legat de o serie de proiecte. Studioul își creează propriile lucrări care sunt prezentate la expoziții din toată Europa, colaborează cu artiști și designeri pentru proiectarea unor componente speciale, grafică și nu în ultimul rând, participă la universități și școli de artă unde desfășoară ateliere speciale de utilizare a roboților colaborativi în artă.