Miniprix este cunoscut în piața ca un retailer de fashion, ce vinde articole de îmbrăcăminte. Însă cum în perioada asta, mai puțină lume este interesată să cumpere haine și încălțăminte, Miniprix a adăugat o nouă categorie: minimarket.

Astfel, compania vinde alimente de bază precum făină, orez sau ouă, dar și dulciuri și cafea, produse de curățenie și de îngrijire personală. Transportul este gratuit la comenzi de peste 100 de lei.

O altă afacere care și-a adaptat operațiunile este Fabio Pizza, ce până acum vindea doar mâncăruri gătite. Acum poți cumpăra de la ei produse alimentare precum șuncă de praga, ulei de măsline sau paste din secțiunea băcănie de pe site. Așa că data viitoare când ai poftă de pizza poți să comanzi și ingredientele de care ai avea nevoie să-ți faci chiar tu una acasă.

18% dintre companiile chestionate anticipează o reducere a veniturilor de până la 20% ca urmare a impactului pandemiei COVID-19 asupra afacerilor, în vreme ce majoritatea acestora (65%) nu a făcut încă evaluări, potrivit studiului PwC România HR Barometru. Alți 6% dintre respondenți au estimat o scădere a veniturilor între 20-50%, 2% consideră că diminuarea va fi între 50-80%, în timp ce 9% nu se așteaptă la o reducere a veniturilor.