Noul Razer DeathAdder V2 Mini a fost proiectat ca răspuns la solicitările comunității de utilizatori pentru un mouse mai mic și mai ușor, dar care să păstreze forma ergonomică special proiectată pentru dreptaci și îndrăgită de peste 10 milioane de utilizatori.

Cântărind doar 62g, Razer DeathAdder V2 Mini este un mouse de gaming cu greutate deosebit de redusă proiectat pentru utilizatorii cu mâinile mai mici. Construit pentru maximum de confort atât în priză ”Palm” cât și în priză ”Claw”, Razer DeathAdder V2 Mini include bine cunoscutele switch-uri optice dezvoltate de Razer pentru mouse-uri, care rezistă până la 70 milioane de acționări. În plus, noul dispozitiv este echipat cu un senzor optic cu 8.500 DPI care urmărește mișcarea mouse-ului cu precizie maximă.

Razer DeathAdder V2 Mini este echipat cu șase butoane programabile, spațiu de stocare pentru profilurile de utilizator și patine 100% PTFE pentru o mișcare lină pe orice tip de suprafață. Opțiunile de personalizare sunt completate de încorporarea tehnologiei de iluminare Razer Chroma RGB.

Odată cu DeathAdder V2 Mini, Razer prezintă și banda adezivă Razer Mouse Grip Tape dezvoltată pentru a evita alunecarea mâinii și degetelor de pe mouse. Decupată cu precizie pentru a se potrivi cu forma mouse-ului, Grip Tape poate fi aplicată pe cele două butoane principale, pe partea laterală sau în zona de contact cu palma. Această bandă care oferă un spor de control este inclusă în cutia DeathAdder V2 Mini, dar va putea fi achiziționată și separat pentru majoritatea mouse-urilor produse de Razer.

Noul Razer DeathAdder V2 Mini este ideal pentru jucătorii cu mâini cu dimensiuni mici și medii, care caută un mouse ergonomic cu greutate deosebit de redusă.

Razer DeathAdder V2 Mini are prețuri care pornesc de la 59,99 Euro.