Se lansează oficiale Code for Romania, o comunitate de programatori, designeri, specialiști în științe sociale sau comunicare care oferă soluții digitale pentru rezolvarea provocărilor societății românești.

Screen Shot 2016-09-22 at 11.02.07

Ideea acestui tip de organizație s-a născut în San Francisco în 2008 sub numele de Code for America, iar modelul s-a perpetuat în toată lumea sub forma unor comunităţi naţionale de profesionişti voluntari care îşi propun să rezolve probleme ale societăţii prin soluţii IT. Organizaţiile “Code for” creează instrumente digitale de tip open- source pentru cetăţeni, societatea civilă şi instituţii publice și cred in puterea tehnologiei digitale de a deschide noi contexte prin care cetăţenii se pot implica în sfera publică şi pot avea un impact pozitiv asupra comunităţilor.

Organizaţiile “Code for” creează instrumente digitale de tip open- source pentru cetăţeni, societatea civilă şi instituţii publice

Code for Romania este o organizație neguvernamentală neafiliată politic și apolitică, înființată în 2016. În acest moment organizația este susținută financiar de propria comunitate de 60 voluntari din România și diaspora. Aceștia sunt implicați în 8 proiecte din următoarele domenii: informare și acces la informații publice, facilitare a accesului la servicii publice, implicare civică și colaborare, educare și promovare a culturii.

Unul dintre primele proiecte Code for Romania despre care am scris pe start-up.ro este Vot Diaspora, un site care-ți explică ce trebuie să faci ca să votezi prin corespondență. 

Voluntarii se pot implica oricât doresc, începând de la o oră pe săptămână. Toate soluțiile tehnice se dezvoltă online și în format open source. Ideile de proiecte pot veni de la ONGuri, instituții publice sau din comunitatea noastră.

Pe www.code4.ro puteți găsi informații despre metodologia de lucru, despre proiecte și echipa Code for Romania.

”Ideea Code for Romania a pornit în februarie din provocarea de a pune și know-how-ul românilor din diaspora în slujba societății de acasă. Din nevoia de a avea instrumente de informare adaptate secolului 21. Din necesitatea de avea o societate și o guvernare deschise. Din convingerea că societatea civilă poate crește numai cu sprijinul fiecăruia dintre noi. Din dorința de a crea o platformă în care oamenii de success din domeniul privat sau academic să-și pună abilitățile în slujba comunității. Jumătate de an mai târziu, suntem o comunitate în creștere cu voluntari din București, Iași, Cluj și alte orașe de pe tot globul, un semn că tinerii specialiști vor și au disponibilitatea și entuziasmul de a se implica în proiecte cu adevărat utile care le pun în valoare abilitățile, care îi lasă să sprijine România prin ceea ce știu ei să facă cel mai bine.”, a declarat Bogdan Ivanel, cofondator management și strategie Code for Romania.

Prin Code for Romania vrem să aducem talentul incredibil al oamenilor din IT-ul românesc în spațiul civic. Există în momentul de față o diferență semnificativă între nivelul produselor IT din mediul privat

”Prin Code for Romania vrem să aducem talentul incredibil al oamenilor din IT-ul românesc în spațiul civic. Există în momentul de față o diferență semnificativă între nivelul produselor IT din mediul privat și cele de la nivelul instituțiilor și ONG-urilor. Cred că este momentul să anulăm această diferență pentru că utilizatorii de astăzi au așteptări, vor să fie informați cu instrumente simple, rapide și prietenoase. Noi vrem să ne ridicăm la aceste așteptări și să livrăm soluții IT la zi celor care au nevoie de ele, în instituții sau în societatea civilă, soluții care vor informa și, sper eu, vor face o diferență în societate", a spus Răzvan Pavel, cofondator Tehnologie Code for Romania.