În acest din urmă caz, vintage desemnează acele piese care au fost create după 1920. În timp ce în Statele Unite găsești nenumărate boutique-uri în care se vând haine cu istorie, la noi a durat ceva timp până îmbrăcămintea vintage (sau cea creată în stilul vintage), sau bijuteriile care au o poveste veche de spus să revină la modă. Și să fie considerate un semn de rafinament și de unicitate de femeile care aleg să le poarte.

”Vina” ar putea fi a Laurei Călin, cea care de nouă ani organizează unul dintre cele mai cunoscute evenimente de profil de la noi: târgul V for Vintage (semnificația numelui vine de la V is for eVeryone, eVerything, eVerywhere. V for Victory. V for Vintage).

”În 2008, când am făcut prima ediție, începuseră să apară magazine vintage online, iar ideea ne-a venit dintr-o dorință: ce frumos ar fi să existe o zi sau un loc sau, oricum, ceva în lumea reală, unde să le poți vedea pe toate”, ne povestește Laura Călin, blogger, om de PR și fondatorul V for Vintage.

Dacă adăugăm și pasiunea pentru creațiile designerilor români, pe care dorea să le aducă în fața consumatorilor de modă de la noi, rețeta pentru această serie de evenimente (pe care Laura și-a dorit-o să fie cea mai importantă din acest domeniu) este scrisă aproape în totalitate.

La drum cu 5.000 de euro

V for Vintage a pornit cu o investiție de circa 5.000 de euro – sumă destul de mare la momentul 2008 pentru organizarea unui eveniment de modă -, însă în acest moment a ajuns să se autosusțină, astfel încât Laura și echipa din spate să poată organiza două ediții anual.

Dacă la început circa 30 de designeri români și 5 colecționari de produse vintage și-au manifestat interesul pentru a participa la un astfel de târg, acum, o ediție reunește cam 100 de expozanți în zona de design contemporan în categoriile vestimentar / bijuterie / accesorii / obiect, selectaţi din câteva sute de aplicaţii care se primesc pentru fiecare târg. În același timp, pe zona de vintage sunt 10 colecţionari care aduc vintage autentic.

”La prima ediţie designerii şi colecţionarii au răspuns cu mult entuziasm proiectului, era ceva nou pe piaţă şi târgul sună bine ca şi concept. În timp, un element esenţial a devenit juriul. El este necesar în contextul în care sunt din ce în ce mai mulți cei care doresc să participe și sunt din ce în ce mai buni, ceea ce face selecția dificilă din ambele puncte de vedere”, mai spune Laura.

De ce să expui la V for Vintage?

Ce a adus pentru ei participarea la V for Vintage? ”Am creat o apropiere între designer şi public, între creatori şi o comunitatea însetată de frumos. Pe lângă expunerea în cadrul târgului, dezvoltăm o întreagă campanie de PR cu acţiuni specifice în care sunt prinşi toţi cei care participă la târg”, mai spune ea. De exemplu, printre invitații speciali ale edițiilor anterioare ale târgului s-au numărat designeri foarte hot și peste hotare: Lana Dumitru, Manuri sau Ioana Ciolacu.

Procesul de selecție al designerilor se face pe baa unor criterii bine stabilite: claritate, creativitate, diversitate, coerență și viziune. În plus, potrivit Laurei, fiecare ediţie de târg vine cu o temă pentru designeri: realizarea unei colecții capsulă special dezvoltată pentru V for Vintage.

Comunitatea fanilor V for Vintage a crescut treptat. Astfel, dacă acum 9 ani, la prima ediție a târgului, 1.000 de vizitatori au fost curioși să vadă ce aduce nou acest eveniment, acum sunt peste 5.000 de vizitatori pe fiecare ediție (pe 8-9 aprilie va avea loc ediția cu numărul 18). Toți interesați de piesele din colecțiile capsulă și de cele de vintage autentic. ”Sunt căutate pentru unicitatea lor”, adaugă Laura Călin.

Pentru pasionații de design românesc și vintage

”La prima ediţie a târgului, m-au impresionat vizitatorii care stăteau la coadă înainte de deschiderea târgului. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum, la fiecare ediţie. Am creat o comunitate care ne urmăreşte şi ne aşteaptă cu nerăbdare de la o ediţie la alta, este cunoscătoare de design românesc şi cultură vintage, curioasă, educată, deschisă către nou. Vizitatorii care vin la târgurile noastre sunt cunoscători ai termenului vintage şi cunoscători de design românesc. Aici vorbim despre adolescente şi femei tinere interesate de modă, active în reţelele sociale şi alte astfel de generalităţi. Sunt oameni interesaţi de curentul vintage şi de designul românesc, oameni care vor să facă cumpărături, care vor să cunoască designeri”, mai spune Laura.

Platformă pentru educare și promovare - Design Feed

Până la finalul acestui an, Laura va lansa Design Feed – feed.vforvintage.ro -, o platformă de prezentare, promovare şi educare, în cadrul căreia să fie prezentate colecţiile designerilor români (adică designul contemporan şi future design) dar și cele realizate de studenţii din cadrul universităţilor şi facultăţilor creative. ”Proiectul a luat amploare organic, la cererea publicului V for Vintage”, ne-a precizat ea.

Pe termen lung, Laura își dorește ca V for Vintage să ajungă să devină un eveniment de referință cu multe acțiuni în zona de educație, formare și proiecte colaborative, dar și să fie în continuare o platformă care susţine comunicarea între designul românesc, vintage şi public, un mijloc de susținere a industriilor creative (și totodată, a studenților Universității de Design şi Arte).

”V for Vintage însumează pasiunile noastre: design românesc contemporan, vintage autentic, o zi în care se discută de la ultimile tendinţe în modă la subiecte relevante societăţii noastre. În acelaşi timp, nu ne uităm originile, nu uităm istoria şi de unde a plecat totul. Pentru asta avem vintage”.