Pentru români, a mânca sănătos înseamnă în primul rând o dietă echilibrată și un meniu bogat în fructe și legume, dar și mâncare proaspătă și naturală, preparată în casă, și un consum redus de zahăr, arată un studiu realizat anul trecut de Mercury Research și Global Market Research, dar numai o treime dintre cei interesați de o alimentație sănătoasă spun că au renunțat la alimente procesate.

Vestea bună este că, pentru prima dată în ultimii 10 ani, statisticile Institutului Național de Statistică arată că un român consumă, în medie, 200 de kilograme de legume într-un an, cantitate care a crescut cu 22 de kilograme în decursul ultimilor patru ani și care este echivalentul a 20% din totalul alimentelor consumate într-un an.

Vestea și mai bună este că o serie de startup-uri inovatoare din România se preocupă tocmai să găsească soluții inovatoare, bazate pe tehnologie, care să ajute românii să își îmbunătățească stilul de viață și să consume alimente mai sănătoase.

DAHNA, Reebo, AgriHub și Peelhy sunt doar patru dintre ele, parte din programul de pre-accelerare Food & Agri Tech Challenge, lansat la începutul acestui an de Impact Hub Bucharest și EFSE DF.

DAHNA

Cum ar fi să avem un asistent virtual care să ne recomande, oricând dorim, mesele ideale? La asta lucrează soții Daniela și Gabriel Tatu-Chițoiu, care au înfiinţat un startup ce ne învaţă să mâncăm sănătos. DAHNA – Diet According to the Healthy Nutritional Approach este o aplicație românească utilă tuturor celor care doresc să aibă o viață activă și sănătoasă, ferită de boli precum cele cardiovasculare, depresie, cancer sau obezitate.

Creată cu expertiza cardiologilor și a nutriționiștilor, DAHNA este singura aplicație mobilă de pe piața din România care configurează, în mai puțin de 5 minute, meniuri conform profilului metabolic al utilizatorului, rețetele pentru prepararea lor, dar și lista de cumpărături cu ingredientele și cantitățile necesare.

În plus, aplicația conține și un modul de activitate fizică, cu exerciții video pentru niveluri de rezistență diferite realizate de antrenoarea de fitness Diana Stejereanu. Aplicația DAHNA este folosită deja de peste 12.000 de utilizatori ai platformelor Android și iOS, iar obiectivul este să depășească 100.000 de utilizatori în următorii doi ani.

În perioada următoare, cei doi fondatori sunt în discuții avansate cu mai mulți retaileri din România pentru a adăuga livrarea la domiciliu a listei de ingrediente necesare preparării meniurilor DAHNA, iar pe viitor iau în calcul integrarea de meniuri gata preparate în aplicație și, în același timp, extinderea peste granițe.

Reebo

Printarea 3D înseamnă să ai la îndemână orice, oricând. Chiar și mâncarea poate fi ”printată”. Reebo, un proiect dezvoltat de startup-ul românesc Manna Foods Solutions, printează, în mai puțin de 2 minute, prăjituri și sandviciuri ”ready-to-eat”, personalizate și controlate caloric de consumator.

Startup-ul a dezvoltat deja prototipul experimental pentru imprimanta alimentară 3D concepută să funcționeze în sistem de vending-machine, similar automatelor de cafea sau de diverse produse ambalate, și lucrează la lansarea soluției la scară largă, în România, dar și pe piața europeană.

Imprimanta 3D Reebo se bazează pe tehnologie inovatoare hardware și software și este prevăzută să fie dotată cu tehnologie antimicrobiană UV pentru asigurarea unui mediu sigur de păstrare, la rece, a ingredientelor.

Ea poate fi activată direct de pe telefonul mobil, prin aplicație mobilă sau QR code. Consumatorul poate să-și aleagă numărul de calorii dorit și ingredientele, obținând un produs finit, în ambalaj biodegradabil.

Imprimanta permite multiple capete de depunere a materialului alimentar - peste 10 comparativ cu 2-3 cât au imprimantele alimentare 3D existente pe piață, rezultatul fiind un produs alimentar de tip sandvici sau prăjitură gata de consum, fără a fi nevoie de gătire.

Reebo este prevăzută cu o capacitate mare a cartușelor cu consumabile alimentare, de până la 4 kg, comparativ cu 200-300 ml la o imprimantă alimentară obișnuită, cu interschimbare automată a acestora și un grad mai ridicat de igienă.

AgriHub

Tot tehnologia vine cu soluții pentru cei care vor să să mănânce cât mai sănătos. Pentru a avea acces la fructe și legume proaspete cultivate și crescute local, consumatorii se pot înscrie pe AgriHub.ro, o nouă platformă online de tip marketplace unde găsesc producători locali.

Primii au alimente naturale și proaspete, iar ceilalți, au clienții asigurați. AgriHub livrează acasă de la coșuri cu legume, verdețuri și fructe proaspete, de sezon, și până la miere, smoothie-uri și mix de legume deshidratate.

Pentru fermieri, AgriHub e o soluție de e-commerce care le pune la dispoziție un spațiu virtual unde își pot afișa produsele și gestiona comenzile. Comunicarea directă dintre producător și cumpărător mai are și un alt avantaj: prețul, pentru că dispar intermediarii.

În prezent, listarea în platformă este gratuită, iar obiectivul AgriHub este să ajungă la câteva mii de kilograme de produse din agricultura locală comandate și sute de clienți care să comande săptămânal.

Peelhy

Marius Pașculea, unul dintre cei mai specializați (bio)economiști din România, devenit antreprenor, lucrează de 6 luni, împreună cu doctorul în biotehnologii Dan Vodnar în calitate de mentor științific, la soluția Peelhy.

Au pornit anul acesta, pe fondul îngrijorărilor privind pandemia de Covid-19, un startup care lucrează la crearea unui bio-produs inovator în domeniul agriculturii și siguranței alimentare.

Mai relevantă ca oricând în contextul epidemiologic actual, Peelhy este o bio-etichetă care va îmbunătăți igienizarea suprafeţei fructelor și legumelor cu coajă comestibilă, îndepărtând microbii și ceara prin expunere la jet de apă, înainte de consum.

Aflată în prezent în stadiul de dezvoltare de la un prototip de laborator brevetat în Romania către un Minimum Viable Product, inovaţia biotehnologică unică în lume se vrea a fi un demers care să le ofere producătorilor și consumatorilor o soluție sigură și accesibilă prin care să obțină igienizarea fructelor și legumelor cu coajă comestibilă.

Startup-ul Peelhy a conceput biotehnologia antimicrobiană ca o soluție inovatoare de diferențiere pe piață pentru producători și distribuitori, prin care aceștia pot limita expunerea consumatorului final la toxiinfecțiile generate de bacteriile E-Coli, Listeria și Salmonella sau de ceara pe bază de petrol, reducând în același timp riscurile de dezvoltare a unor alergii. Lucrul propriu-zis la modelul de business a început în prima parte a acestui an, când nevoia pentru un astfel de bio-produs a devenit din ce în ce mai acută odată cu îngrijorările privind efectele pandemiei de Covid-19”, explică Marius Pașculea, fondator și CEO al Peelhy.

Cele patru proiecte inovatoare fac parte din programul Food & Agri Tech Challenge, o inițiativă Impact Hub Bucharest și EFSE DF de susținere a antreprenorilor care își doresc să aducă schimbări inovatoare prin tehnologie în industria alimentară și în agricultură.

Cu o componentă de bootcamp și una de pre-accelerator de 6 luni, Food & Agri Tech Challenge a ajutat 8 startup-uri să înțeleagă oportunitățile oferite de cele două industrii și cum să accelereze procesul de creștere de la idee la prototip validat și intrare în piață.

La finalul lunii iulie 2020, participanții programului vor prezenta proiectele și evoluția lor din ultimele 6 luni în cadrul unei întâlniri la care vor fi prezenți mentori și investitori.