După ce au câștigat ediția de anul trecut a competiției Social Impact Award România, o echipa de studenți, au dezvoltat Reglass, primii ochelari manufacturați din plastic reciclat din România.

Statisticile spun că, în România, reciclăm aproximativ 3% din totalul deșeurilor din plastic, restul ajungând în mediul înconjurător.

Pentru o pereche de rame din plastic reciclat este nevoie de aproximativ 25 de dopuri de PET -uri sau 15 pahare aruncate de tineri la festivaluri. Apoi, într-un atelier micuț, cu o mașinărie de injecție, matriță și pasiune, plasticul odată risipit ajunge să fie transformat în ochelarii de mâine.

3.000 de euro e ținta de finanțare

Lentilele sunt achiziționate de la un producător din România și includ protecție UVA/UVB, strat de durificare, anti-reflexie și anti-zgârieturi.

Pentru susținătorii campaniei, echipa Ireuse a pregătit și o serie de recompense, precum 2 perechi de ochelari de soare, fiecare cu lentile de culori diferite și șansa susținătorilor de a-și construi singuri perechea de ochelari preferată, într-un atelier în care pot învăța să folosească mașinăria modulară de injecție.

Ochelarii sunt în stadiul de Minimum Viable Product, iar campania de crowdfunding începe la 31 de euro pentru o pereche de ochelari, iar pentru 50 de euro poți să faci ochelari singur.

Campania durează până pe 13 mai și ținta de finanțare e de 3.000 de euro. Poți intra aici ca să susții proiectul românilor.