HMD Global, compania care deține licenta Nokia pentru telefoane și tablete, anunță disponibilitatea Nokia 3.2 în România.

„Știm cât de important este pentru utilizatori să aibă un display bun și o autonomie îndelungată a bateriei, de aceea ne-am asigurat că Nokia 3.2 se va ridica la înălțimea așteptărilor acestora. Și le va depăși. Nokia 3.2 dispune de cele mai recente funcții, la un preț accesibil. De la deblocare biometrică prin recunoaștere facială, funcții AI precum Adaptive Battery, la un nou mod de a interacționa cu telefonul, prin intermediul butonului special Google Assistant, Nokia 3.2 oferă o experiență de utilizare deosebită”, a declarat Juho Sarvikas, Chief Product Officer HMD Global.

Display de top, performanță îmbunătățită și autonomie a bateriei de două zile

Nokia 3.2 îmbină hardware-ul eficient și software-ul ingenios cu o baterie mai puternică decât a altor telefoane premium. Pentru a folosi bateria într-o manieră cât mai eficientă, funcția Adaptive Battery a Android 9 Pie gestionează aplicațiile care rulează în fundal și, cu ajutorul AI, analizează și învață din obiceiurile de utilizare. Astfel, poate prioritiza anumite procese sau aplicații. De asemenea, telefonul are o autonomie de două zile, chiar dacă dispune de cel mai mare ecran întâlnit pe telefoanele Nokia - 6.26” HD+. Utilizatorii vor putea urmări filmele, serialele și videoclipurile preferate fără nicio problemă.

Echipat cu un procesor Qualcomm Snapdragon 429 și memorie internă de până la 3/32GB, Nokia 3.2 rezolvă cu ușurință orice sarcină, numărându-se printre primele telefoane Nokia care beneficiază de led pentru notificare pe butonul Power - pentru ca utilizatorii să poată observa mai ușor când trebuie să verifice telefonul pentru a vedea aplicațiile care rulează.

Experiență personalizată: învață constant

Cu butonul Google Assistant disponibil în premieră, Nokia 3.2 revoluționează felul în care utilizatorul interacționează cu telefonul. Printr-o simplă atingere, utilizatorul are acces la asistență din partea Google Assistant pentru direcții de navigare, apeluri telefonice, muzică sau simple răspunsuri, Google Assistant ajută utilizatorul în sarcinile zilnice sau poate oferi informații mai rapide.

Utilizatorii pot apăsa butonul de două ori pentru a primi un instantaneu vizual al zilei din partea Google Assistant, cu sugestii inteligente și detalii optimizate, precum informații despre transport, facturi scadente sau informații din calendar, pentru ca aceștia să fie siguri că vor fi mereu la curent. Prin apăsarea lungă a butonului, utilizatorii pot activa modul walkie-talkie, ceea ce permite ascultarea activă din partea Google Assistant, în cazul întrebărilor sau comenzilor complexe din partea utilizatorilor.

Majoritatea caracteristicilor premium ale Nokia 3.2 sunt operate cu ajutorul AI. Printre acestea, se numără și deblocarea facială, pentru a accesa telefonul cât mai rapid și hands-free sau acțiunile exclusive Google Assistant, pentru a deschide aplicațiile mai rapid, cum ar fi camera. Nokia 3.2 permite accesul către Google Assistant fără ca telefonul să fie deblocat, dacă utilizatorul alege această opțiune în meniul de setări. Utilizatorii pot astfel realiza sarcini simple, precum setarea unui timer, a unor memento-uri, pot reda muzică sau adresa întrebări către Google Assistant.

Pur, sigur și mereu actualizat, Android 9 Pie și Android One

Nokia 3.2 dispune de Android 9 Pie încă de la prima utilizare. Astfel, se alătură portofoliului extins de smartphone-uri Nokia din familia Android One, beneficiind de cele mai recente inovații și experiențe software Android. Telefoanele Nokia cu Android One dispun de spațiu de stocare mai mare și o autonomie extinsă a bateriei încă de la prima utilizare și au actualizări lunare de securitate timp de trei ani și două actualizări ale sistemului de operare.

Android 9 Pie are caracteristici AI care fac terminalul mai rapid și se adaptează obiceiurilor de utilizare, astfel încât experiența se îmbunătățește constant. Funcția Adaptive Battery limitează consumul bateriei din partea aplicațiilor folosite rar, iar App Actions anticipează următoarele acțiuni ale utilizatorului. Aceste funcții optimizează atât funcționalitatea telefonului, cât și întreaga experiență Android.

Mai mult, Google Play Protect scanează peste 50 de miliarde de aplicații pe zi pentru a proteja telefonul de malware. Astfel, Nokia 3.2 se numără printre cele mai sigure telefoane de pe piață.

De asemenea, dispune de acces rapid la servicii inovatoare, precum Google Assistant, ce ajută utilizatorul să bifeze rapid sarcinile zilnice, sau Google Photos, cu spațiu nelimitat de stocare gratuit, pentru fotografii de înaltă calitatei. Modelul Nokia 3.2 cu 3GB/32GB este ideal pentru mediul profesional, având atât certificarea Android Enterprise Recommended, cât și senzor de amprentă, pentru acces securizat.

Disponibilitate

Nokia 3.2 este disponibil în culoarea negru, la prețul recomandat de 649 de lei.