Oana Boia și Andra Sima au lansat un concept de cafenele destinate proaspeților părinți, prima cafenea sub brandul Mom O’clock urmând să fie inaugurată, în Capitală, pe data de 8 martie.

Cele două fondatoare ne-au povestit despre acest concept, despre care spun că, exact ca aducerea pe lume a unui copil, ”s-a născut după 9 luni”, despre campania pe care o derulează pe platforma Startarium, planurile de francizare, precum și despre dificultățile pe care le-au întâmpinat construind prima cafenea din țară dedicată mamelor, în care acestea să vină alături de cei mici și să aibă un mediu special conceput pentru nevoile și dorințele lor, dar și un loc care să le asigure viața socială activă pe care o aveau înainte de perioada maternității.

Urmăriți interviul video mai sus sau citiți transcriptul mai jos.

Conceptul Mom O'clock

Oana Boia

Este prima cafenea dedicată mamelor.

Cum a început totul? Odată cu noul rol de mamă, am simțit nevoia de a avea o viață socială activă alături de copii. Înainte eram o corporatistă cu o viață activă, destul de diversă, și atunci am simțit o schimbare destul de mare de la viața de dinainte la viața nouă. Atunci am creat acest nou concept, această idee cu care să umplem golul simțit pe piață la momentul respectiv.

Andra Sima

Dacă vorbim despre piața actuală, există locuri de joacă pentru copii, de exemplu, sau mai sunt restaurante, pizzerii, care au un loc de joacă atașat, însă ele sunt adresate mai mult copiilor mai mari și deja independenți, să spunem de la 3 ani în sus, care pot să stea singuri acolo, sau care nu necesită supraveghere.

În plus, pe lângă cafenea, la noi în spațiu vor fi și alte tipuri de facilități pe care doar proaspetele mămici pot să le aprecieze la adevărata valoare, și anume o cameră de înfășat, unde poți să schimbi bebelușul de scutec, la nevoie, o cameră de liniște sau de alăptat, dacă vrei să te retragi acolo din văzul lumii, să spunem, și, în general, toată logistica necesară lor.

Mai mult decât atât, și meniul va fi unul adaptat nevoilor lor, pentru mămici care știm că vor să mănânce mai sănătos, dar și pentru copii.

Oana

Mai mult decât atât, ne dorim să construim o comunitate de părinți. De multe ori când ieșim în oraș ne simțim judecați de către cei care nu sunt părinți, ne simțim judecați pentru tot felul de decizii pe care le luăm și atunci ne dorim ca acest sentiment de a fi privit sau de a fi judecat, la noi să nu existe.

De aceea, credem e nevoie de un loc al mamelor, de fapt al părinților, pentru că ne adresăm și taților.

Ce evenimente va găzdui cafeneaua

Andra

Am gândit acest loc ca un întreg concept. Este prevăzută și o sală pentru workshopuri, traininguri, activități diverse, unde pot avea loc tot felul de activități educative pentru părinții aflați la început de drum, de la cele mai clasice, legate de puericultură, de primul ajutor, cum să naști, până la lucruri ceva mai specifice și care nu există la ora aceasta în piață.

De exemplu, traininguri pentru dezvoltarea personală a părinților, dar unde să poți veni alături de cel mic. Adică, toate lucrurile acestea există, dar nu există într-o combinație în care părintele să poată veni cu copilul și să-și continue activitățile pe care le avea în viața de dinainte. Practic, acesta va fi specificul locului.

Oana

Chiar și în partea de divertisment, ceea ce ne propunem, pentru că vorbeam despre viața socială pe care o aveam înainte și pe care nu am avut-o după, am vrea să replicăm lucrurile care se întâmplă acum în piață, la care părinții participau înainte, dar acum nu mai participă pentru că nu au cu cine să lase copii, și de multe ori le este greu.

Așa că vom avea seri animate de un DJ, stand-up, lucruri, bineînțeles, adaptate locului respectiv și nevoilor părinților din acel moment.

Ne asumăm și un rol de educare pe partea asta, pentru că sunt părinți curajoși care deja ies cu copiii chiar de când aceștia sunt mici, dar sunt și părinți ceva mai rezervați care, sperăm noi, odată ce va fi un astfel de loc disponibil, să iasă mai mult cu copilul în oraș.

Clienți țintă

Așa cum am gândit noi business-ul, targetul principal va fi format din mămicile care sunt deja acasă cu copii lor și sunt în concediu de maternitate pentru că ele sunt cele care au și timpul necesar, au și cea mai mare nevoie de a cunoaște alte mămici. De multe ori, în București, este și cazul nostru, mămicile sunt departe de familia lor extinsă și nu au ajutorul necesar. Așa că vrem să le scoatem din rutina asta zilnică de a sta doar acasă sau a merge doar în parc și a se vedea cu același om în fiecare zi.

Însă, pe lângă ele vrem să ne adresăm și femeilor care vor fi mămici, prin aceste cursuri, și bineînțeles taților, prietenilor părinților, tuturor celor care vor să se întâlnească cu proaspeții părinți și nu a avut ocazia.

Va fi și un loc în care părinții să găsească persoane care au aceleași nevoi.

Extinderea conceptului

Oana

Ca plan de viitor apropiat – noi lansăm cafeneaua dar vom lucra la un plan pentru a franciza business-ul pentru că ne dorim pe termen scurt, dar și lung, să avem un lanț Mom O'clock. Mai mult decât atât, avem deja persoane care ne scriu din alte orașe din țară.

Prima locație va fi la Aviatorilor, dar credem că mai este loc în București pentru o locație cel puțin și cu siguranță și în orașele mari.

Andra

Este un semn bun și este încă o dovadă a faptului că era un business de care era nevoie în piață, dar nimeni nu a avut curajul până acum să inițieze așa ceva.

Trecerea de la corporație la antreprenoriat

Andra

Experiența din multinațională este foarte valoroasă. Recomandăm oricui și o vedem ca pe un training intensiv din care am ieșit și acum putem să aplicăm tot ce am învățat acolo și în partea antreprenorială.

Până acum nu am văzut mari diferențe, în sensul în care este nevoie de un project management foarte bun, de o planificare foarte bună, de stabilirea unor obiective clare, de muncă în echipă și coordonare și de responsabilitatea de a te ține de toate lucrurile astfel încât ele să funcționeze.

Pentru asta, corporația este o școală foarte bună.

Oana

Înainte lucram în marketing și eram obișnuită cu adrenalina proiectelor de acolo și cu ultima sută de metri. Nu exista proiect unde să nu ai ultima sută de metri.

Odată cu rolul de mamă am simțit, cumva, dorul acelor momente. Făcea parte din viața noastră, cam 80% din timp asta făceam. Asta ne-a oferit antreprenoriatul, din nou să simțim sentimentele alea de adrenalină...o să facem, n-o să facem, o să deschidem, n-o să ne iasă....sentimentele acelea de adrenalină.

Trebuie să te adaptezi foarte mult la toate problemele care pot să apară. Sunt multe necunoscute și pentru noi, pentru că deși vii din corporație cu un set de învățăminte, ai foarte multe de învățat și trebuie să te adaptezi.

Andra

O diferență foarte mare este că în corporație există un sistem și există foarte multe rotițe care se învârt pentru tine, pe care poate nici nu le vezi, nici nu le știi. Acum noi centrăm, noi dăm cu capul....sistemul s-a dus.

Îmbrățișăm foarte mult adaptarea din mers.

Investiția în business-ul Mom O'clock

Oana

Până acum, din punct de vedere al investiției vorbim de 80.000 de euro. Am responsabilizat și familia și ne susțin mai mult.

Sunt cam toate economiile noastre, după câțiva ani buni de muncă...ale noastre și ale lor.

Crowdfunding pe Startarium

Andra

Campania de crowdfunding este o componentă foarte importantă pentru noi mai ales acum când ne apropiem de deschiderea cafenelei, din mai multe motive.

Unul dintre ele este, bineînțeles, acela de a strânge o anumită sumă de bani care ne va ajuta să fim mai confortabile în primele luni de viață ale cafenelei.

Însă, un motiv la fel de important este și faptul că, în România, crowdfundingul este o vânzare în avans a unor produse și servicii, nu este pur și simplu o donație, o susținere a antreprenorului fără să primești nimic în schimb.

Prin faptul că am aduna un pool de oameni care să își achiziționeze produsele noastre în avans, este pentru noi și garanția că atunci când vom deschide, ei vor veni să-și revendice produsele.

Este garanția că vom avea primii clienți. Până la urmă și o strategie ca să ne asigurăm că ei vin la noi în cafenea pentru a experimenta tot ce înseamnă Mom O'clock.

Oana

Inițial, ne doream să începem campania mult mai devreme, înainte de a avea locația. Ulterior ne-am dat seama că ar cântări mult mai bine să avem locația, să avem un design, o randare. Chiar și acum credem că abia după 8 martie pachetele care conțin organizări de evenimente, cursuri, vor începe să fie achiziționate mai intens.

Lumea își dorește să vadă, pe bună dreptate. Chiar și acum avem discuții cu unele persoane pentru evenimente.

Andra

Până acum, cele mai accesate pachete sunt cele mai mici. Pe viitor, după deschiderea cafenelei, campania va mai putea fi accesată încă două săptămâni și credem că atunci vor fi cumpărate pachetele mai mari. Vom avea deja și primele poze din cafenea, care nu vor mai fi doar niște randări, iar lumea va ști că dacă merge acolo, chiar așa va arăta.

Primul an de existență

Oana

Ne-am făcut planuri. Avem și așteptări.

După ultimele luni care au însemnat foarte multă muncă, bănuim, anticipăm că o să vină o perioadă la fel de aglomerată și în următoarele 3 luni. Până intrăm într-un ritm, până ne facem un calendar de activități, până ne facem un pool de colaboratori, până ne facem o echipă, va mai dura un pic. Vreo 3-4 luni.

După care simt că următoarele 3 luni se vor mai așeza, ne mai înțelegem și noi business-ul, deja sperăm noi că ne vom fi luat învățămintele. Sperăm să fim aproape de planul de afaceri în primul an.

Pentru primul an ne-am propus cam 240.000 de euro cifra de afaceri.

Andra

În domeniul acesta și cheltuielile sunt foarte mari.

Oana

În anul 2 credem că o să ne recuperăm investiția.

Sfaturi pentru viitori antreprenori

Oana

Am mai multe vorbe de duh.

Aș zice ”bate fierul cât e cald”. Acum strict pentru mame, sau părinți, o să existe un sentiment de vinovăție uneori, strict legat de modul în care își împart timpul între business și familie. Ține foarte mult și de cum te adaptezi și te obișnuiești și cu noul rol de antreprenor.

”Nu mor caii când vor câinii” – asta ar trebui să fie tot timpul și sperăm că ne va călăuzi această vorbă mult timp de acum înainte.

Și, le-aș mai spune să aibă foarte multă perseverență. Dar și, dacă la școală eram obișnuiți să ținem cotul pe foaie, să nu vadă ceilalți ce scriem să nu fure, am rămas surprinsă câți oameni vor să-ți ofere informații și să te ajute, fără nimic la schimb. Vorbesc de antreprenori. Să le ceri să ofere din experiența lor și o fac.

Andra

Noi căutam multe sfaturi la nivel de execuție, dar există o deschidere foarte mare pentru că toată lumea știe că au început din același loc și le-ar fi fost și lor util să aibă niște sfaturi.

Un alt sfat este acela că dacă hotărăsc să meargă mai departe cu un business, să își asume că vor fi și momente grele și, în viața de mămică, schimbarea este destul de mare la început de drum și este copleșitoare pur și simplu. Important este să se gândească la aceste lucru de la început, să-și asume că vor exista hopuri de-a lungul drumului și să fie deschise spre a se adapta și spre a-și îmbrățișa atât părțile bune, cât și părțile mai puțin bune. Să ceară informații, sfaturi și feedback de la cei din jur.