Evenimentul va avea loc începând cu ora 09:30, la Hotel Central din Ploiești. Seminarul este dedicat mediului de afaceri din județul Prahova și județele limitrofe.

Potrivit comunicatului dat publicității de minister, și Ștefan Radu Oprea, Ministrul pentru Antreprenoriat, va fi prezent la seminar.

Programul național vine în întâmpinarea antreprenorilor și își propune să-i acomodeze cu pârghiile și mecanismele bursiere dedicate dezvoltării afacerilor lor.

În cadrul seminarului, antreprenorii vor afla, direct de la Bursa de Valori București și Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, oportunitățile pe care piața de capital românească le oferă societăților care au proiecte de dezvoltare.

Reprezentanții societăților Transilvania Broker de Asigurare SA Bistrița – societate ale cărei acțiuni sunt listate pe piața principală a BVB - și Grup Șapte SA Cluj-Napoca – societate care s-a finanțat printr-o emisiune de obligațiuni listată la bursă, vor prezenta rolul pieței de capital în dezvoltarea societăților de natură antreprenorială.

Evenimentul este parte a unei serii de nouă seminare dedicate mediului de afaceri organizate la: Cluj-Napoca, Ploiești, Constanța, Brașov, București, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

”Bursa de Valori București este pilonul central al pieței de capital din România şi oferă o alternativă de finanțare atât societăților mature, care pot atrage capital pe Piața Principală, precum şi start-up-urilor şi IMM-urilor pentru care a fost creat sistemul alternativ de tranzacționare al BVB, cu cele două segmente de piață pentru acțiuni - piața AeRO - și segmentul pentru obligațiuni. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț şi Antreprenoriat vine ȋn sprijinul mediului de afaceri printr-o serie de programe menite sǎ contribuie la dezvoltarea şi consolidarea afacerilor, iar dezvoltarea pieţei de capital din România reprezintă unul din principalele obiective pentru anul 2019. Ca parte a acestui proces, ȋn urma unui protocol de colaborare cu BVB, am iniţiat programul Investeşte pentru viitor prin care ne-am propus sǎprezentǎm antreprenorilor autohtoni soluţiile alternative de finanţare a afacerilor prin intermediul pieţei de capital din România”, a declarat secretarul de stat Sorin-Valeriu Naş.

Ghidul listării la BVB – cum îți duci afacerea pe bursă

”Bursa de Valori Bucuresti caută să susțină antreprenorii care au necesar de capital și excedent de idei de investiții în dezvoltarea afacerii. Rolul acestui parteneriat este de fi mai aproape de antreprenori și de a pune în legătură societățile în căutare de finanțare cu investitorii care au capitalul atât de necesar dezvoltării acestora”, a declarat directorul general al BVB, Adrian Tǎnase.

Participarea reprezentanților companiilor la aceste seminarii este gratuită și se poate realiza prin completarea formularului disponibil AICI.