Predă Strategia de Marketing în cadrul Entrepreneurship Academy, Maastricht School of Management și Universitatea Alternativă. De-a lungul timpului a primit 25 de premii ale industriei de marketing și comunicare. În prezent se perfecționează în cadrul unui Executive MBA oferit de Oxford University, Säid Business School.

---

Experiența mea educațională începe cu școala din colț, Școala Nr. 49 din București, în anul de grație 1986. Am avut norocul să ajung la o învățătoare minunată, care a ocolit cât de mult a putut ideile comuniste, cuvântările tovarășului și odele partidului. În schimb ne învață cu drag cântecele în spaniolă, italiană și japoneză, iar demn de remarcat, sceneta de final de clasă a-IV-a a fost din ˝Micul Prinț˝.

Chiar dacă eram copil, nu puteam însă să nu remarc că e ceva în neregulă cu ce se întâmplă în jur. În mod ciudat, oamenii mari se plecau în față un agramat care se purta de parcă le știa pe toate. Cuvânta și dădea multe „indicații prețioase” pe care le găseam scrise cu aur pe pereți. În acei ani mi-am dezvoltat un radar destul de corect în a detecta impostorii, farsorii, agresorii care postează în salvatori și dictatorii de orice fel. Nu a fost întâmplător faptul că am fost ultimul din școala care a devenit pionier. Ca efect secundar, și în prezent urăsc uniformele și uniformizarea de orice fel.

Pentru următoarea etapă, am ales „Mihai Viteazul” în anul 1994. Examenul de intrare a fost prima muncă serioasă din viața mea. Atunci m-am bătut atât cu examenul în sine cât și cu comparațiile făcute de cei mari între cei mai mici. Plecat din bloc-start fără aparente șanse să intru la liceu, am reușit să surprind pe toată lumea, inclusiv pe mine însumi și să intru printre primii la „Mihai Viteazul”. Sper din tot sufletul ca din ´94 până în prezent pedagogia să fi evoluat măcar din punctul ăsta de vedere.

„Mihai Viteazul” între anii 1994 - 1998 a fost un „boot-camp” al trupelor speciale. Sau dacă vreți, o mică închisoare. Am avut profesori buni, însă gratuit de duri. Tezele erau din culegerile de olimpiadă, ceea ce în sine nu era nimic în neregulă. Nu era nimic deosebit să mă prindă 3 dimineața învățând la latină, fizică, chimie ori matematică. Deosebit era însă să primesc remarci pozitive.

Memorabilă a fost una dintre tezele la fizică, la optică, când am fost singurul care a reușit să rezolve problema, folosind totodată o metodă unică, proprie și personală. Am primit pentru acea ispravă o notă de merit pentru acea materie, nota 5 (din maximum de 10). A fost în același timp prima laudă primită de la un profesor, deși trecuseră aproape 2 ani din liceu.

Ca efect secundar după liceu, nu îmi plăcea absolut nicio materie dintre cele la care fusesem obligat să excelez. Deși eram la profil real, iubeam psihologia și filosofia, adică fix materiile fără miză pe care le studiam de drag. Totodată, pentru a doua oară avusesem norocul să întâlnesc o profesoară luminoasă și plină de har.

Erau specializați în cursurile recitate mecanic, lipsite de suflu, fără sclipre, noimă sau logică. Erau doar ore pierdute care nu lăsau nimic în urma lor.

A urmat apoi facultatea. Intuitiv am ales Marketing-ul la ASE în 2002. Norocul a funcționat iarăși, întrucât am descoperit în timp că Marketing-ul este de fapt psihologie aplicată iar Strategia de Marketing, ideologie organizațională. Era destul de aproape de lucrurile pe care le îndrăgeam.

Comparativ cu rigoarea din liceu, ASE-ul a semănat cu o vacanță prelungită. Îmi aduc aminte din facultate de câțiva profesori tineri și extremi de pasionați care m-au inspirat. Contrastau puternic cu cei câțiva profesori înalți în grad, care erau rutinați și anacronici. Erau specializați în cursurile recitate mecanic, lipsite de suflu, fără sclipre, noimă sau logică. Erau doar ore pierdute care nu lăsau nimic în urma lor. Sper că între timp lucrurile s-au mai schimbat.

Pe acele vremuri telefoanele mobile erau rare, însă în timpul facultății puteam fi găsit în 3 locuri în următoarea ordine: dimineață la bibliotecă, întrucât îmi era frică că după facultate nu voi ști absolut nimic; după-amiază pe terenul de baschet, întrucât iubeam acest sport; și seara în Club A, unde îmi petreceam timpul socializând și examinând diverse beri. Întrucât nimic nu este întâmplător în viață, primul job serios a fost să lucrez în Marketing în piața berii, unde mi-am petrecut cu mare drag următorii 12 ani.

După un arc în timp, următorul pas important a fost în 2017, când m-am reîntors la școală. Am ales Oxford University, una dintre primele universități din lume, pentru un program de Executive MBA. Aplicarea a durat un an de zile însă încă o dată am fost norocos și sunt recunoscător fiecare secundă pe care o petrec acolo.

Pe profesori și pe studenți îi unește motivația, energia și modul în care încurajează dezbaterea punctelor de vedere distincte.

La Oxford, paradigma universității este să pregătească viitorii leaderi. Iar asta o fac prin a inspira și a genera transformare individuală. Profesorii sunt experți în specializarea lor și majoritatea completează experiența academică prin consultanță și ancorarea în realitatea curentă.

Pe profesori și pe studenți îi unește motivația, energia și modul în care încurajează dezbaterea punctelor de vedere distincte. Se muncește mult, însă se muncește pentru a căpăta profunzime în gândire, originalitate, reflexivitate și înțelegeră ideilor diferite. Progresul apare în echipă, prin diversitate, varietatea ideilor și selecția celor mai reușite. Competiția nu este între indivizi, nici între echipe, ci față de potențialul maxim al fiecăruia. Rolul profesorului este de a ridica barierele, de a crea dezbatere și de a provoca „insight-uri”. Nu în ultimul rând, informația tehnică este doar un „comodity”.

Educația este un sistem și un proces. Elementul de bază al oricărui sistem este ideologia, care se dezvoltă în timp și este ușor de distrus. Cele mai importante elemente ale ideologiei sunt scopul nobil, valorile trăite de leaderi, modul în care se măsoară succesul și inamicul comun.

Scopul nobil al sistemelor educaționale importante (cum este și la Oxford) este de obicei legat de pregătirea leaderilor pentru a aduce progres într-o lume în permanență schimbare.

Care sunt regulile (valorile) pe care sistemele le îmbrățișează? Sunt asociate cu meritocrația, semnificația și excelența academică; diversitatea, autonomia și gândirea reflexivă; integritatea; comunicarea și interdisciplinaritatea. Aceste valori sunt extrem de vizibile în modul în care se aleg profesorii, se recrutează studenții, sau în modul în care se desfășoară cursurile.

Succesul este măsurat global prin impactul economic sau social al universității, iar la nivel individual prin pozițiile în care absolvenții vor ajunge în următorii ani. Dușmanii acestor sisteme sunt mediocritatea, obtuzitatea, plagiatul, stoparea progesului.

Dacă privim sistemul educațional din România este exact în oglindă. Este mediocru, nu meritocratic. Stopează progresul în loc să fie ambasadorul lui. Este axat pe informație (care este un comodity și se modifică permanent) nu pe transformare. Încurajează pasivitatea și memorarea, nu reflexivitatea și autonomia. Este unilateral, închis, obtuz. Nu accepta competiția (a închis competiția între elevi prin dispariția examenelor directe de admitere, a închis competiția între manuale, directorii școlilor sunt de facto numiți politic). Există profesori care au acoperit plagiatori și o duc bine-mersi.

Dacă privim sistemul educațional din România este exact în oglindă. Este mediocru, nu meritocratic

Desigur, există oaze și excepții individuale meritorii, însă mediile sunt cele au impact dramatic social și cultural, nu cele câteva vârfuri. În ciuda orgoliului și impresiei de valoare, pe cifre, indiferent cum se prezintă lucrurile, educația României este fix la coada Europei.

Nu este o coincidență că pregătește mulți semi-analfabeți (aproximaiv 40% dintre elevi nu înțeleg ce citesc), fiind un sistem condus de semi-analfabeți. Până la urmă avem o tradiție în leaderi semi-analfabeți, încă din 1965.

Într-un mediu ușor coruptibil, competiția în fața aceluiași examinator este singura care poate asigura că va recruta elevii potriviți.

Ce aș schimba în sistem?

  1. Capul de compas al educației trebuie să fie al meritocrației și al pregătirii oamenilor pentru viitor. Pentru asta e nevoie de un sistem care să elimine rapid rebuturile. La acest capitol, aș reintroduce examenul pentru liceu și facultate. Într-un mediu ușor coruptibil, competiția în fața aceluiași examinator este singura care poate asigura că va recruta elevii potriviți.
  2. M-aș inspira cât mai mult din modelul Finlandez. Aș preda autonomia și reflexivitatea, pentru a învăța elevii să fie responsabili de propria învățare și de propriile lor gânduri. Aș încerca să înlocuiesc manualele cu proiecte colective care să se fundamentează pe diverese lecturi individuale ale elevilor.
  3. La nivel simbolic, aș introduce în școlile primare literatură de anticipație (science fiction) în locul religiei. Poate e mai mult o glumă, însă încă o dată, educația trebuie să fie cu fața la viitor, nu să promoveze arhaismul. Cred că George Orwell, Arthur C Clarke, Frank Herbert, Asimov sau Ray Bradbury sunt mult mai potriviți pentru acest lucru.
  4. Politica implicată în învățământ reprezintă o rețetă pentru dezastru. Este mult prea mare tentația pentru partidul dominant ca să nu profite de vulnerabilitățile sistemului. Atât pentru a „gestiona” bugetele, pentru a-și favoriza oamenii loiali, dar poate mai ales pentru a pregăti următoarele generații de votanți. Am văzut-o și înainte de 89’, o vedem cum continuă și astăzi. Entrtopia este mereu în creștere. Un om nepregătit va fi speriat de universul în permanentă mișcare. Dominat de frica schimbării, va pune ștampila pe figurile care îi sunt familiare.

Și aici se încheie cercul.

----

A consemnat Andra Imbrea, wall-street.ro.

Ajută-ne și tu să ne amintim cum era înainte, dar și să mergem înainte, la școală. Trimite-ne textul tău pe adresa scoala@start-up.ro și noi îl vom publica pe site