Serviciul se adresează clienților companiei XiSoft, asociații de proprietari și firme de administare imobile care folosesc platforma BlocManagerNET pentru a administra imobilele în care locuiesc. Ca urmare a parteneriatului, locatarii acestor clădiri își pot plăti de acum facturile de întreținere prin intermediul celor peste 11.700 de puncte de plată PayPoint din întreaga ţară.

Efectuarea unei plăţi se realizează simplu, sigur şi rapid. Locatarul unui bloc unde este utilizat sistemul de administrare imobile BlocManagerNET și unde s-a optat pentru plata prin PayPoint merge într-unul din magazinele partenere cu notificarea de plată ce conține cod de bare sau cu un cod unic pentru plata prin PayPoint alocat fiecărui apartament în parte; vânzătorul scanează codul de bare sau introduce manual codul unic, încasează banii în numerar şi îi înmânează clientului chitanţa emisă de terminal cu toate detaliile tranzacţiei (data, suma, furnizorul etc). Modalitatea de plată oferită de PayPoint este extrem de sigură şi rapidă. Totodată, consumatorii nu plătesc niciun comision suplimentar, iar accesul la sistemul PayPoint nu este condiționat de cumpărături în magazin.

Pe lângă plata întreținerii, prin intermediul terminalelor PayPoint mai pot fi plătite şi alte facturi de utilități (gaz, apă, electricitate etc), contravaloarea rovinietei, servicii de securitate, bilete de avion, facturile emise de operatorii de telefonie, internet şi cablu sau ratele, se poate realiza încărcarea electronică a cartelelor telefonice şi se pot efectua transferuri de bani interne şi internaţionale, în magazinele PayPoint selectate.