Fondatorii startup-urilor vor participa la workshop-uri și sesiuni de mentorat și vor avea acces la o rețea de mentori formată din antreprenori, investitori și profesioniști din ecosistemul local. Participând la program, fondatorii vor învăța cum să-și valideze și testeze presupunerile și să identifice pașii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a-și lansa produsul pe piață.

Poți urmări mai jos o discuție pe care am avut-o în toamna anului trecut cu doi dintre managerii programului StepFWD despre nevoia de a avea un accelerator care să aibă un focus pe diversitate, care să promoveze echipele formate din femei și bărbați și care să inspire antreprenoarele să înceapă afaceri în domeniul tech.

StepFWD - Criterii de eligibilitate

Ediția 2020 extinde misiunea StepFWD de a contribui la diversitatea ecosistemului antreprenorial, punând accentul pe incluziune și echilibru din punct de vedere al genului, etniei, abilităților.

StepFWD se adresează startup-urilor de tehnologie la început de drum care vor să își dezvolte afacerea. Aplicațiile sunt deschise atât pentru echipele care au dezvoltat deja un prototip / o primă versiune a produsului, cât și persoanelor care au o idee și o echipă care să o poată executa. Selecția celor 10 startup-uri finaliste va fi efectuată de un juriu compus din echipa StepFWD și mentori, luând în considerare potențialul ideii la nivel global, tehnologia care stă la baza produsului, precum și diversitatea echipei de fondatori și istoricul de colaborare al acestora.

Echipele interesate să participe pot aplica online pe site-ul programului www.stepfwd.today până pe 30 august, 2020.

Desfășurarea programului

Pe parcursul celor 8 săptămâni ale programului, finaliștii StepFWD vor participa la workshop-uri dedicate și sesiuni de mentorat susținute de antreprenori și profesioniști în domeniu și vor avea acces atât la oportunități de networking, cât și la potențiali investitori.

StepFWD va aborda subiecte relevante pentru antreprenorii la început de drum, printre care se numără Business Model Canvas, dezvoltarea unui produs, vânzări, marketing, analiză de date și metrici de produs, negocierea unei investiții sau aspecte legale care trebuie avute în vedere.

La finalul StepFWD, cele 10 echipe finaliste își vor prezenta afacerea și progresul înregistrat în cadrul Demo Day, un eveniment care va aduce împreună actori importanți din ecosistemul profesioniștilor în tehnologie la nivel local și regional, alături de investitori și fonduri de investiții.

De ce să te înscrii la StepFWD?

”Credem că antreprenoriatul tech poate fi o componentă cheie a relansării economice în contextul actual al crizei globale. Tranziția către mediul online a devenit extrem de importantă și ne dorim să susținem următoarea generație de antreprenori care să identifice și fructifice oportunitățile apărute în această perioadă. Ne dorim de asemenea să continuăm misiunea pe care am început-o anul trecut: să venim în ajutorul echipelor ce pot genera abordări diferite și soluții creative prin diversitate. Ne bucurăm să îi avem din nou alături pe Google for Startups și vrem să le mulțumim pentru susținerea acordată. Suntem convinși că împreună vom putea contribui la dezvoltarea ecosistemului tech local și a următoarei generații de antreprenori.”, a declarat Alexandra Anghel, directorul programului.

Echipele interesate să participe pot aplica online pe site-ul programului www.stepfwd.today până pe 30 august, 2020.