În cadrul semi-finalelor Demo Day 2018 au urcat pe scenă 40 de echipe dintre cele care au fost selectate în programul de mentorat de trei luni, ca urmare a hackathoanelor Innovation Labs din cele 6 centre. După o primă rundă de demonstrații tehnice și prezentări de produs, 16 echipe au intrat în competiția finală Demo Day: Appsulate, Quick Legal, PIdrone, ClarK, Nature Beats, CredXp, EIR, CleverPipe, XVision, CrowdLens, Soleadify, 4People, Munzo, Reactive Boards, WakeZ, Drink'mon.

Apoi au fost aleși câștigătorii Innovation Labs.

Câștigătorii Innovation Labs 2018

Premiul "Best Product" a fost acordat echipei WakeZ. Produsul este o aplicație menită să te ajute să dormi mai bine. Pentru a o folosi, ai avea nevoie de un smartwatch Apple sau Fitbit, iar modul în care aceasta funcționează este foarte interesant. Mai exact, aplicația îți monitorizează pulsul și determină în ce etapă a somnului ești. Apoi, dă semnal ceasului să vibreze după anumite tipare, pentru a-ți manipula creierul și pentru a-i induce o stare de somn profundă și odihnitoare.

Tinerii de la XVision au fost câștigătorii premiului "Best Business". Un startup din domeniul medical, XVision analizează, cu ajutorul inteligenței artificiale, radiografiile pacienților. Echipa se folosește de trei rețele neurale pentru a determina zona analizată, dar și pentru a determina anumite boli.

ClarK, echipa care a realizat o pereche de ochelari inteligenți destinați mediului industrial, a câștigat premiul "Startup of the Year". Ochelarii sunt dotați cu o serie de senzori - infraroșii, QR scanner, de gaze - dar și cu o cameră, pentru a ajuta muncitorii de fabrici să-și poată face treaba mai ușor. Startupul se laudă cu faptul că ochelarii sunt modulari, deci pot fi foarte ușor adaptați nevoilor din diferite companii.

Premiul "Startup Excellence" a mers la Appsulate. Echipa propune o soluție de lucru la distanță într-un mediu sigur prin care companiile pot personaliza cu ușurință setul de acțiuni pe care un angajat le poate realiza de la domiciliu, și pot gestiona diferențiat drepturile de acces. Appsulate oferă avantaje atât companiilor, cât și angajaților acestora, promovând flexibilitatea muncii și autonomia individuală în organizarea programului de lucru.

Startupurile românești, susține de Klaus Iohannis

Prezent la Innovation Labs 2018 Demo Day, președintele României Klaus Iohannis a vorbit despre situația startup-urilor din România, dar și despre gradul de digitalizare.

Iohannis și-a început discursul vorbind despre puterea ideilor, despre puterea tehnologiei de a transforma societatea și lumea din jurul nostru.

“În ecuația progresului nu există o forță mai puternica decât cea a ideilor. Astfel de inițiative sunt importante pentru că ajută la împlinirea potențialului antreprenorial încă din facultate. Suntem martori la schimbările aduse de tehnologie în toate mediile - trebuie să ne asumăm aceste schimbări si să profităm de beneficiile pe care le aduc”, a declarat Iohannis.