Astăzi am citit povestea fondatorilor Next Big Sound, o companie care strânge date utile jucătorilor din industria muzicală, și modul în care au reușit să convingă investitorii să le ofere bani, chiar dacă erau antreprenori prea puțin experimentați. În plus, la știrile zilei aflăm de ce ar fi bine să începem să gândim ca un startup chiar dacă avem companii mari și branduri cunoscute, cum încearcă Puerto Rico să revitalizeze economia atrângând antreprenorii și firmele de tech, dar și că Zuck și-a sporit conturile cu aproape 5 miliarde de dolari în doar două săptămâni.

Antreprenoriat antreprenor startup

Totodată, am dat peste două startup-uri – unul care vine în ajutorul părinților, și altul care este specializat pe parcuri tematice cu realitate virtuală – care au primit finanțări consistente  din partea unor fonduri de investiții și am aflat că BMW și-a făcut propriul serviciu de car-sharing.

  • Poți avea un pitch foarte bun prin care să convingi investitorii să îți dea bani indiferent de vârsta pe care o ai. Trebuie doar să te concentrezi pe ceea ce vor ei să audă. Așa au făcut și cei de la Next Big Sound
  • BMW și-a făcut propriul serviciu de car-sharing. Deocamdată este testat doar în câteva orașe din SUA.
  • Chiar dacă ai un business vechi și cunoscut, poate ar fi bine să începi să mai gândești ca un startup.