Acer a prezentat noul model Predator Triton 300, un laptop de gaming entry level. Iar noi credem că acestea nu sunt doar gaming, ci mai degrabă business și distracție. Sunt ca o mașină sport cumpărată la 40 de ani. Și pentru a argumenta, urmăriți video-ul. Mai jos sunt trecute și specificațiile tehnice ale produselor lansate la standul Predator, dedicat gamerilor de către Acer.

Acer a prezentat noul notebook de gaming Predator Triton 300, un Predator Triton 500 cu display de 300Hz și scaunul de gaming Predator Thronos Air. Predator Triton 300 extinde linia Triton cu o soluție accesibilă pentru jucătorii mainstream care apreciază design-urile subțiri și ușoare. Scaunul de gaming Predator Thronos Air oferă jucătorilor o modalitate distractivă și captivantă de a se cufunda în jocurile preferate, în propriul post de luptă.

Acer Predator Triton 300 - subțire și ușor

Predator Triton 300 este cel mai nou produs din gama de notebook-uri de gaming ușoare și subțiri, echipat cu Windows 10. Este un amestec de performanță și funcții, toate ambalate într-un design subțire. Cu o greutate de doar 2,3 kg, șasiul său din aluminiu prezintă același design negru mat cu elemente iluminate de culoare albastră și accente întâlnite pe alte notebook-uri Predator.

Un procesor Intel Core până la i7 din a 9-a generație este combinat cu o placă video NVIDI® GeForce GTX 1650 și 16GB de memorie DDR4 2666Hz (upgradabilă la 32 GB). Pentru a oferi un spațiu masiv de stocare a jocurilor, acesta suportă până la două SSD-uri PCIe NVMe de 1TB în RAID 0 și până la un hard disk cu capacitate de 2TB. Killer Wi-Fi 6 AX 1650 împreună cu Killer Ethernet mențin acțiunea în mișcare, rapidă și fără lag.

Ecranul luminos IPS Full HD de 15,6 inci cu rame înguste include o rată de refresh de 144Hz și timp de răspuns overdrive de 3ms, oferind grafică și culori realiste care apar, evidențiază fiecare detaliu și aduc jocurile la viață. Specificațiile audio captivante sunt livrate cu Waves N® care folosește modelarea fizică de ultimă generație pentru a oferi o experiență de ascultare realistă și convingătoare, imitând practic boxele ultra-high-end într-un spațiu perfect tratat acustic.

Tastatura are iluminare RGB pe zone și taste dedicate Turbo și Predator Sense. În plus, tastele WASD, săgeata și tastele dedicate au o formă concavă și sunt transparente, pentru ușurință la utilizare.

Noul Predator Triton 300 are un design termic superior, întâlnit pe toate notebook-urile Predator, inclusiv ventilatoare duble cu tehnologie AeroBlade 3D din a 4-a generație patentată de Acer, tehnologie CoolBoost și zone de intrare și evacuare a aerului amplasate strategic.

Predator Triton 500 este acum disponibil cu un ecran de 300 Hz

Acum cu un afișaj de 15,6 inchi Full HD cu 300Hz, Predator Triton 500 este un notebook de gaming puternic, cu o grosime de doar 17,9 mm și o greutate de 2,1 kg. Are un șasiu rezistent, integral din metal și rame înguste de doar 6,3 mm, pentru un raport impresionant de 81% body-to-screen. Predator Triton 500 poate fi purtat cu ușurință într-un rucsac sau servietă, dar odată pornit, trebuie să profiți de performanțele oferite de procesorul Intel Core până la i7 din generația a 9-a.