Astfel, Compania de Transport Public Iași permite achiziția biletelor de transport în comun de pe telefon prin aplicația 24pay. Utilizatorii își pot cumpăra bilete pentru zona 1 (2 lei, cu valabilitate de 120 de minute pe toate traseele), două zone (3,5 lei, valabilitate de 120 de minute pe toate traseele), ori liber pentru o zi (10lei), prin intrmediul 24pay.

În esență, pentru a-ți putea cumpăra online biletul pentru mijloacele de transport în comun trebuie să ai un telefon cu acces la internet, suficient de multă baterie ca să poți accesa aplicația când ai nevoie și să atașezi un card bancar pentru plăți.

Prin aplicația 24pay poți cumpăra bilete de călătorie direct din mijloacele de transport în comun. Trebuie doar să te autentifici cu parola pe care ți-ai setat-o pentru aplicație, sau cu amprenta, să scanezi codul QR sau să folosești tehnologia NFC (prin atingerea telefonului de plăcuța pe care este afișat codul QR), să selectezi biletul dorit și să confirmi plata. Imediat după aceea primești biletul tău în format electronic, sub forma unui cod QR, și informații despre valabilitatea acestuia. Apoi, poți verifica existența biletului în secțiunea Portofel.

Codul recepționat este dovada pe care o prezinți controlorului, atunci când solicită verificarea titlurilor de călătorie în mijlocul de transport. Acesta scanează codul de pe telefonul tău și validează sau invalidează biletul, în funcție de valabilitatea acestuia.

Iașiul nu este singurul oraș în care utilizatorii pot plăti transportul în comun cu ajutorul acestei aplicații. Pe listă se află și Timișoara și Arad.

24pay este un wallet pentru plăți mobile rapide și sigure cu tehnologie QR/NFC. Aplicația 24pay permite plata cu telefonul mobil prin înrolarea cardului bancar. Securitatea tranzacției este asigurată prin tehnologia Visa/Mastercard, toate tranzacțiile fiind efectuate prin intermediul procesatorului de plată autorizat Romcard. Gama de servicii pe care o poți plăti prin intermediul acestei aplicații cuprinde bilete pentru transportul în comun, parcări, utilități, plăți online. De asemenea, poți face și transfer de bani, dar poți să plătești și la automatele de cafea sau de snacksuri.

Aplicația 24pay este disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS, iar utilizatorii o pot descărca gratuit din Google Play sau App Store. Pentru utilizarea aplicației, este necesară adăugare unui card bancar Visa/Mastercard.

Mai jos găsești un filmuleț în care ți se explică foarte simplu cum poți folosi aplicația 24pay pentru a-ți achiziționa bilete pentru transportul în comun din Iași.