În prezent, rețeaua este răspândită pe întreg teritorul țării, cu 40% din magazinele LaDoiPași poziționate în sudul țării, 30% în nord, respectiv 30% în vest. Retailerul urmărește expansiunea în comunitățile din întreaga țară, atât urban, cât și rural.

Pentru a susține dezvoltarea accelerată a rețelei, Metro a inițiat în urmă cu peste un an un program amplu care integrează campanii de marketing, remodelări de magazine, training pentru forța de vânzări și instrumente de management al afacerii.

Vrei să afli detalii despre franciza La Doi Pași? Dă click pe acest articol unde avem toate datele despre cât costă și ce obligații ai pentru a deschide o franciză La Doi Pași.

Franciza LaDoiPași - consultanță pentru antreprenori

Programul continuă și în 2019 cu o nouă campanie de marketing, prin care retailerul aduce în prim-plan rolul antreprenorilor de magazine în dezvoltarea rețelei și a comunității din care fac parte. Astfel, campania „Suntem de-ai locului” capitalizează pe relația dintre proprietarii de magazine LaDoiPași și clienții din comunitatea în care își desfășoară activitatea. Încrederea și familiaritatea sunt atributele pe care clienții le apreciază cel mai mult.

Rețeaua mizează pe nevoile în schimbare ale consumatorilor, care caută tot mai mult magazinele de proximitate, cu servicii extinse, unde să se simtă confortabil.

Prin afilierea la franciza LaDoiPași, proprietarii de magazine au acces la consultanță pe toate zonele afacerii (branding, sortiment diversificat de produse, prețuri competitive, transfer de know-how, echipamente moderne și comunicare integrată de marketing).

Toate aceste elemente aduc avantaje multiple, inclusiv clientului final care se bucură de o experiență plăcută de cumpărare. În plus, proprietarul poate implementa propriile idei, de la produse la servicii sau sprijin oferit oamenilor din comunitate, in linie cu standardele francizei.

Comerțul tradițional are o pondere de 38%

Conform studiului Nielsen, în România, comerțul tradițional are o pondere de 38% în piața de retail, în creștere cu 9,9% față de 2017.

În general, după deschiderea magazinului sub brandul LaDoiPași, vânzările cresc în medie cu 30%. Pentru a deveni parteneri Metro în franciza LaDoiPași, antreprenorii trebuie să îndeplinească mai multe condiții care vizează potențialul de dezvoltare al afacerii, cât și angajamentul pe termen lung și pasiunea pentru comerț.