În topul orașelor în care studenții comandă cel mai mult se află Bucureștiul, urmat de Iași și Cluj-Napoca. În ceea ce privește campusurile universitare, primele trei în topul comenzilor online de mâncare sunt: Complexul Studențesc Regie și West Gate Studios din București, urmate de Campusul Studențesc Tudor Vladimirescu din Iași.

Comenzile studenților pe platfoma foodpanda au reprezentat un procent important în primele două săptămâni de la începutul anului universitar, procent care estimăm că va crește semnificativ pe parcursul anului, mai ales în lunile de iarnă. Timpul rapid de livrare, procesul facil de comandă, diversitatea bucătăriilor pe care le au la dispoziție pe platformă, dar și lipsa unui spațiu propice preparării mâncării în foarte multe cazuri sunt doar câțiva dintre factorii care îi determină pe aceștia să comande preparate online”, declară Andreea Petrișor, Managing Director Delivery Hero România.

Studenții preferă plata în numerar la livrare

Conform datelor furnizate de companie, suma medie pe care o plătesc studenții pentru o comandă este de aproximativ 48 lei, iar modalitatea de plată preferată de aceștia este cea în numerar, la livrare. De asemenea, cele mai multe comenzi sunt plasate în jurul prânzului și al cinei, în intervalele orare 12:00-13:00 și 19:00-20:00.

De la începutul anului universitar și până în prezent, cele mai comandate preparate culinare online de către studenți au fost: pizza țărănească, meniurile crispy de pui, sandvișurile cu piept de pui, supa de pui cu tăiței și crema de zahăr ars.