Irina Achim
Ana și-a dorit să facă patrimoniul cultural un subiect cool, o vedetă pe Social Media: ”Mi-am dorit ca anumite clădiri de patrimoniu să nu mai fie doar un fundal pentru fotografii ci să devină ele însele personaje principale, și cred că încet-încet reușesc ce mi-am propus”.
Proiectul #Aiciastat a crescut frumos într-adevăr, în prezent numărând peste 43.000 de oameni în comunitate, dar și-a creat și anexe la bucățile de social media, Ana transformând iubirea pentru patrimoniu și în serate culturale și festivaluri unde să se întâlnească și cu alți pasionați de storytelling-ul cultural.
A simțit această chemare către case și povestea lor încă de când era mică, iar în excursiile cu clasa, pozele ei aveau ca protagoniști case, nu oameni. Privind în urmă, își dă seama că mereu a fost atrasă de plăcuțele pe care scrie cine a locuit într-o anumită casă și că viața a dus-o, într-un mod firesc, până în punctul în care curiozitatea ei despre `cine - unde` a stat s-o ducă la acest rol în care devine pe rând fotograf, istoric, ambasador, voce și salvator pentru clădirile de patrimoniu ale țării.
Vă invităm s-o cunoașteți pe ”femeia care spune povestea caselor istorice din România și care dă viață istoriei”.
Ce urmează să citești:
- Chestionar despre Ana Rubeli, storyteller cultural și fondatoarea proiectului #Aiciastat, proiect de revitalizare și salvare a patrimoniului cultural.
- Despre tinerețea Anei când și-a descoperit interesul pentru casele cu poveste, despre contribuția ei în domeniu și recunoașterea pe care o primește zilnic prin reacțiile comunității, dar și prin influența pe care o are asupra publicului ei, pe care-l încurajează să se bucure de cultură și istorie.
- Despre cum putem începe să ne pese de casele din jurul nostru și de istoria pe care o adăpostesc și cum ne face asta bine.
Ana Rubeli face parte din proiectul "Femeile strigă Bingo", o inițiativă lansată de start-up.ro alături de ING Bank România, prin care provocăm cititorii să descopere poveștile femeilor care schimbă România zi de zi, prin acte de curaj sau de normalitate. Proiectul, construit sub forma unui joc interactiv de Bingo, vă provoacă să nu rămâneți doar la 24 de exemple date de către noi, ci de a le extinde zi de zi, prin sugestiile voastre.
1. Nume și funcție actuală
Ana-Ruxandra Rubeli, Președintele Asociației culturale Aici A Stat, Head of Insurance Operations într-o multinațională.
2. Copilărie:
Născută și crescută în București, îmi plăcea să citesc pe covor sprijinită de pat în camera mea în timp ce mâncam compot făcut de bunica mea sau gem de prune cu nuci, îmi doream să mă fac zână să ajut oamenii nevoiași și să nu mai existe tristețe pe pământ.
3. Educație:
Acum mai bine de 15 ani am studiat finanțe-bănci și PR și comunicare în paralel, apoi am făcut un master în științe actuariale în Olanda, la Maastricht, pregătindu-mă să devin actuar, o meserie rară, grea și frumoasă, ce implică statistică, probabilități, calculul riscurilor. Este domeniul în care mi-am și construit o carieră. Recent, în perioada de concediu de maternitate, am terminat și un master de Patrimoniu și Resurse Culturale la Facultatea de Istorie la Universitatea din București, pentru a pune o temelie solidă proiectului început în 2018, #Aiciastat.
4. Ce-ți place să faci când nu muncești?
Să mă uit la filme cu temă istorică, să citesc cărți de ficțiune istorică, să merg pe bicicletă.
5. Când ai știut că vrei să te dedici domeniului în care activezi, ce te-a atras către acesta și ce ai simțit nevoia să schimbi la industria în care activezi?
Activez în două domenii de nișă: actuariatul și patrimoniul cultural și în ambele mi-am dorit să schimb ceva. În actuariat mi-am dorit să atrag mai mulți tineri așa că mergeam foarte des în universități și la evenimente studențești să promovez această meserie, am fost și coordonator pe educație în Asociația Română de Actuariat. Iar în domeniul patrimoniului cultural am simțit nevoia să îl transform în subiect “cool”, în vedetă pe Social Media. Mi-am dorit ca anumite clădiri de patrimoniu să nu mai fie doar un fundal pentru fotografii ci să devină ele însele personaje principale, și cred că încet-încet reușesc ce mi-am propus.
6. Ai vreun model feminin din familie/ din apropiați care ți-a deschis prima dată orizonturile către zona aceasta?
Bunica și profesoara de istorie din generală care avea o pasiune fantastică.
7. Îți amintești de vreun role model feminin de-a lungul vieții tale care să fi avut vreo contribuție la traseul tău profesional?
Bunica.
8. O realizare de care ești tare mândră și ce impact crezi că a avut aceasta în domeniul în care activezi.
Atât postările bine documentate din online cât și seratele #Aiciastat din offline au deschis apetitul publicului pentru povești reale ale caselor și personalităților de odinioară, au trezit dorințe de a investi în clădiri de patrimoniu, de a vedea cu ochii lor un interior al unei case antebelice, de a vizita muzee cândva necunoscute.
De exemplu, managerul Muzeului Hărților mi-a spus acum ceva timp că în formularul de feedback pe care îl completează vizitatorii muzeului, la rubrica „de unde ai auzit de muzeu” apare în repetate rânduri #Aiciastat. Este o bucurie dar și o responsabilitate pe care trebuie să o onorez.
9. Un impas din traseul tău profesional: cum ai trecut peste acesta și cu ce lecții ai rămas.
Proiecte de finanțare pe care nu le-am luat pentru Asociația culturală Aici a stat, zeci de ore întregi de muncă petrecute pentru a scrie și gândi proiecte. Sau diverse proiecte la birou care nu au avut tocmai finalitatea scontată. Dar fiecare eșec a venit cu o intersecție către alte drumuri pe care am pășit cu determinare. Niciun eșec nu îmi pică bine, însă învăț să accept și să înțeleg că totul are un rost.
10. Dacă s-ar face o carte de istorie a femeilor care au adus schimbare în România, ce ți-ar plăcea să scrie la descrierea ta.
Femeia care a deschis ușile patrimoniului bucureștean și care a reînnodat firul afectiv între oameni și casele lor.
”Am descoperit că de când eram mică fotografiam plăcuțe memoriale și mă fascinau semnele de monument istoric. De aceea mi-am și inspirat logo-ul #Aiciastat din coloristica și simbolurile monumentelor istorice. Dintotdeauna au fost curioasă să aflu ce e dincolo de fațade, ce povești ascund anumite case sau anumite personaje, și mă bucur că acum am dezvoltat o metodă să aflu și să documentez toate aceste lucruri. Știu că la 14 ani m-am întors dintr-o excursie cu clasa cu o multitudine de fotografii cu ruine, case, `pietre`, aproape complet fără oameni. Este clar ce-mi suscita mie atenția atunci.”
Ana a crescut în mijlocul pasiunii pentru istorie încă din copilărie, perioadă în care a crescut înconjurată de revista ”Magazin istoric”, a avut 3 biblioteci generoase, atât la părinți, cât și la cele două rânduri de bunici, și a avut și o profesoară de Istorie care i-a trezit interesul pentru domeniu. Mai mult, în arborele ei genealogic a descoperit că provine dintr-un ctitor al unei biserici de lemn din Prahova, monument istoric, cât și dintr-un cântăreț de strană la o biserică dintr-o mahala a Bucureștiului.
Ca un topping final al destinului, o parte din copilăria ei este strâns legată și de casele mătușii ei, marea pianistă Silvia Șerbescu, care au avut pentru ea o rezonanță aparte. ”Cea în care s-a născut de pe Strada Profesorilor și cea pe care a ridicat-o alături de soțul său, ing. Florian Șerbescu, pe Strada Sf. Constantin, ambele mă fascinează și îmi doresc să leg aceste case de povestea sa pentru a îi păstra vie memoria. Frânturi din poveștile pe care mi le-a evocat fiica sa, la rândul său pianistă, Liana Șerbescu pot fi citite aici.”
Când îți iubești orașul
Istoricul Anei trasa în univers aventura ei profesională, în momente în care ea nici nu se gândea la asta. Ana, la bază este actuar, o profesie care îmbină științe actuale, cu probabilități și statistici pentru previziuni în afaceri. Actuariatul i-a oferit o structură și o ușurință în a analiza lucrurile și informațiile, de a le înțelege și de a le cerceta, domeniu la care plănuiește să revină după concediul de maternitate și când copiii vor fi la grădiniță.
Din 2018, Ana a dat lumii și pasiunea ei la care se lucra în culisele vieții ei. Iar ca să dea suflul oficial acestei pasiuni, în concediul de creștere copil, în plină pandemie, a finalizat și un masterat în Patrimoniu și Resurse Culturale.
Decizia ei, despre care a povestit în comunitate, a dat avânt mai multor oameni să urmeze același masterat, unde Ana a învățat să scrie un proiect de finanțare, a învățat principii de coordonare a unor proiecte culturale, a învățat o parte a legislației în domeniu, cum se organizează un muzeu după regulile muzeologiei contemporane, cum faci un proiect de clasare a unei clădiri monument istoric și multe ale lucruri fantastice.
”Cred că este o specializare ideală pentru oricine își iubește orașul și vrea să se inițieze în domeniul patrimoniului sau în domeniul cultural, fără să necesite o pregătire anterioară în aria istorică.”
Pe cât de fascinantă e activitatea Anei, atât de multă muncă adună și în spatele oricărei povești pe care o scoate la lumină, proces despre care ne povestește chiar ea mai jos:
- în oraș: ”descopăr multe dintre clădiri în plimbările prin zone mai puțin cunoscute, sun la ușă, discut cu proprietarii, cu vecinii, caut în materialele mele despre istoria orașului și încerc să reconstitui imaginea clădirii respective atunci când a fost construită. Este cel mai bun mod de a înțelege contextul arhitectural de la punctul zero al unei clădiri și de a o poziționa într-un cadru urbanistic originar. În oraș mă las purtată de intuiție, intru pe străzi sau fundături obscure, intru în blocuri cu ușa deschisă, urc pe terasele imobilelor, încerc să caut fațetele originare ale orașului (sau ce a mai rămas din ele).”
- în țară: urmăresc „semnele maro” de identificare a clădirilor de patrimoniu, care de cele mai multe ori sunt și ele invizibile pentru călătorii grăbiți. Iar în călătoriile prin țară am ajuns să descopăr cel mai adesea bijuterii arhitecturale de cele mai multe ori într-o stare precară, dar cu elemente de originalitate încă păstrate intacte și cu povești fantastice. Atunci când aveam mai mult timp petreceam mult timp în arhivele naționale sau ale primăriei să descopăr autorizații de construcție, documente fantastice, planuri vechi, și satisfacția pe care o aveam când puneam mâna pentru prima dată pentru un document rar este greu de explicat în cuvinte.
Păsarea de patrimoniu să devină un firesc al oamenilor
Căutările ei și toate ușile la care a bătut s-au transformat în povești publicate pe #Aiciastat, iar unele dintre ele s-au lăsat chiar cu vizite de profunzime, locuri în care Ana a reușit să intre și să vorbească cu proprietarii.
O astfel de povestea este cea a casei Marina Costescu, nepoata marelui lingvist Sextil Pușcariu.
”Într-o plimbare pe Strada Blanduziei mi-a atras privirea o casă cu un bovindou superb. În curte avea o fântână cu doi amorași (nu mai funcționa, dar sculpturile mi se păreau fantastice). M-am îndrăgostit iremediabil și pur și simplu am sunat la ușă să îi pot afla povestea. Din vorbă în vorbă, m-am conectat cu proprietarii și la o dată ulterioară am stabilit o întâlnire care și acum mi-a rămas pe retina sufletului. Am avut plăcerea de a sta de vorba la un ceai cu doamna Marina Costescu în această casă deosebită, un adevărat muzeu viu, cu luminator, mobilier Biedermeier, cu obiecte de colecție, cu sculpturi, fotografii și tablouri valoroase. De exemplu am admirat o bucată de tapiserie dintr-un palat de la Austerlitz preluată de tatăl doamnei Costescu în timpul războiului. Casa a fost de fapt ridicată de fapt de Valeriu Pușcariu și soția sa, Maria, amândoi în generație cu Sextil Pușcariu. Și am avut și plăcerea de a ne uita împreună pe documente de familie, să vedem planurile casei, ale garajului, să descoperim semnături de arhitect, a fost un vis. Interviul pe care l-am realizat atunci este aici.
Misiunea Anei stă sub un îndemn clar: nu poți salva ceva ce nu cunoști. Așa că prima ei luptă este de a aduce la cunoștință, de a prezenta românilor locurile care îi înconjoară. Iar apoi, urmează etapa doi, în care salvarea patrimoniului ia o formă mai concretă, astfel încât să completeze cercul salvării. În prezent două astfel de cazuri sunt în restaurare și încă unul în curs de a avea un proiect de restaurare.
”Cred că protejarea patrimoniului ar trebui să fie un mod de viață al concitadinilor noștri, nu ar trebui să fie un demers, ci o normalitate. Dar în stadiul în care ne aflăm astăzi, din păcate este nevoie de eforturi ample să ajungem la această normalitate la care eu visez. Aprecierea unei case istorice este doar una dintre cărămizile din acest proces, problemele de care ne lovim în ceea ce privește restaurările sau salvările sunt lipsa fondurilor, lipsa meșterilor specializați, lipsa educației în patrimoniu și restaurare. Sunt probleme spinoase și pentru rezolvarea lor trebuie să se implice atât societatea civilă cât și statul.”
Păsarea de patrimoniu, ca să devină un firesc al oamenilor, ar trebui început încă din copilărie. Aici, Ana ne spune că există asociații precum ”De-a Arhitectura” care au introdus subiecte de patrimoniu și arhitectură în școli începând cu clasa I, sau cărți de la Editura ACS cu Pippin, un pițigoi fabulos care împrietenește copiii cu patrimoniul: “În inima satului. Pippin zboară la țară” sau “În casa bunilor”. Ca să ajungem să vedem dincolo de Gogle Maps și de uși închise, Ana consideră că:
”Trebuie început din fragedă copilărie, copiii pot să iubească necondiționat chiar și o casă scorojită care are o poveste frumoasă. Educația are un rol primordial și mă bucur că există asociații precum De-a Arhitectura Copiilor trebuie să le stimulăm curiozitatea, să le spunem povești, să le insuflăm dragostea pentru trecut și pentru a păstra acest trecut. Pe copii trebuie să îi lăsăm să exploreze, să meargă în muzee, să vadă șantiere arheologice, să înțeleagă cum se construiește și cum se repară o casă. Și cred că copiii noștri pot fi viitorii specialiști în patrimoniu și restaurare de care țara noastră are așa mare nevoie.”
În mediul antreprenorial din România, femeile sunt acționare în 47% dintre firmele active cu cifra de afaceri de peste 10.000 de lei, potrivit unui studiu realizat de ING Bank România, Impact Hub și Bravva Angels. Una din patru companii este deținută 100% de către femei. Așadar, peste 260.000 de firme locale au în structura lor o femeie antreprenor, iar 145.000 sunt conduse în întregime de femei. Alături de start-up.ro, vă invităm să cunoașteți o mică parte din poveștile lor de succes.
ING sprijină femeile care schimbă România zi de zi și, în acest an, va lansa un program de mentorat creat special pentru femeia antreprenor.
