Irina Achim
Ca om de radio, Ana Voinescu a realizat zeci de emisiuni de muzică clasică, devenind în prezent vocea care îi atrage pe cei mai mici ascultători la emisiunea de autor Domnul DO. Aici e spațiul ei de joacă, în care valorifică atât experienţa de peste 20 de ani în realizarea de emisiuni radio, cât şi formarea sa postuniversitară în pedagogiile active Dalcroze (Geneva) şi ORFF (Salzburg), tehnici de lucru cu copii în ritmică muzicală.
Pe lângă activitatea radio, Ana Voinescu pune bazele unui nou concept de educație prin mișcare și muzică, bazat pe metode consacrate ale pedagogiei active la centrul MIMA Muzica, care în prezent are două sedii, unul la București și unul la Brașov, cu o serie de programe specifice, pe categorii de vârstă, de la bebeluși la vârsta primilor ani de școală.
La MIMA Muzica participă în fiecare an, peste 300 de copii, programe susținute de o echipă de pedagogi specializați la Instituții Internaționale de profil și pregătiți să ofere o educație muzicală de cel mai înalt nivel.
Ca să aducă bucuria muzicii clasice în viețile câtor mai mulți copii, Ana face și traduceri și adaptări din folclorul internațional, îmbogățind repertoriul românesc de cântece pentru copii.
În copilăria ei, Ana a descoperit muzica clasică cu ajutorul părinților, care i-au oferit libertatea de a explora această zonă, fără rigurozitatea pe care o poate presupune uneori studiul muzical clasic.
”Primele amintiri legate de muzica clasică sunt din copilărie. Am crescut înconjurată de artă, mama picta iar din atelierul ei, se auzea în surdină, dar aproape în permanență, muzică clasică, în alternanță cu postul de radio Europa Liberă. Si cred că asta spune exact ceea ce fac astăzi: prezint muzică clasică la Radio și îmi dedic toate eforturile în direcția inițierii muzicale a celor mici.”
Mai jos vă invităm să descoperiți povestea femeii care aduce muzica clasică mai aproape de copii.
Ce urmează să citești:
- Chestionar despre Ana Voinescu, copilăria ei petrecută pe ritmurile sublime ale muzicii clasice, și momentul în care a înțeles că și alte generații de copii merită să se bucure de privilegiul de a avea acces la clasici.
- Despre cum pasiunea pentru muzică clasică i-au oferit și traseele profesionale: emisiune muzicală pentru copii la radio și un centru muzical pentru copii de la cele mai mici vârste.
- Despre învățarea prin explorare și rolul pedagogului în relația profesor-elev, o relație bidirecțională.
Ana Voinescu face parte din proiectul "Femeile strigă Bingo", o inițiativă lansată de start-up.ro alături de ING Bank România, prin care provocăm cititorii să descopere poveștile femeilor care schimbă România zi de zi, prin acte de curaj sau de normalitate. Proiectul, construit sub forma unui joc interactiv de Bingo, vă provoacă să nu rămâneți doar la 24 de exemple date de către noi, ci de a le extinde zi de zi, prin sugestiile voastre.
1. Nume și funcție actuală
Ana Voinescu, realizator de emisiuni la Radio România Muzical și coordonator al Centrului de educație MIMA Muzica.
2. Copilărie:
M-am născut în Onești, județul Bacău. Mama era din Oituz mai exact. Am petrecut prima parte a copilăriei și apoi multe dintre vacanțe aici, la bunica dinspre mama. La fel și strabunica mea, Mama Mare, locuiau în acelasi apartament de bloc comunist, cu 2 camere. Între careurile de blocuri din Onești, oameni ca bunica mea, creaseră un rai pentru copii. Creșteau păsări, căței, copaci.
Ne cățăram pe boxele din curtea blocurilor, ne duceam să facem baie la râu, în Cașin. Săream coarda, elasticul, jucam flori fete filme sau băieți. Era atâta libertate pentru noi, pe atunci, pe câtă oprimare era pentru adulți, în sistemul comunist.
Să nu mă înțelegeți greșit, nu am nici o nostalgie a sistemului, cu atât mai mult cu cât bunica mea a făcut parte dintre deținuții politici, a fost închisă împreună cu bunicul, Teodor, timp de 5 ani, perioadă în care a lăsat acasă o fetiță de 16 ani, pe mama mea, cu un frățior de 3 ani. Cinci ani după care bunicul nu s-a mai întors, și am aflat abia după anii 90, din arhivele securității, când și unde s-a stins din viață.
Era multă suferință în spatele blocurilor comuniste. Dar tot atâtea vise și speranțe. Copilăria este pentru mine locul în care am învățat ce înseamnă libertatea. Și fericirea.
3. Educație:
Am studiat muzica, încă din primii ani de școală, la Liceul de muzică Marin Sorescu, din Craiova. Mama era din domeniul artei, era pictor, fiind la bază restaurator de biserici. Și avea o pasiune extraordinară pentru muzică, pentru literatură, istorie. Deși nu avea o pregătire în domeniul muzical, își formase o ureche foarte fină, ca meloman, reusind să facă diferențe între interpreți, asculta sonatele de Beethoven doar cu Emil Gilels și, între favoritele ei, erau mazurcile lui Chopin, cântate de un anumit tânăr pianist ungur.
Mama a ținut ca eu și fratele meu să studiem muzica, tata, care este inginer, ne îndemna să rezolvăm și câte o culegere de matematică. Făceam exerciții la matematică și ascultam muzică clasică, într-o după amiază de vară la bunica. Cred că era Grieg, Peer Gynt, iar eu tocmai îl citisem pe Ibsen și eram sub vraja personajului feminin de aici, Solveig, cu iubirea ei mare și a toate iertătoare.
Acela a fost momentul meu de claritate: în timp ce ascultam cântecul lui Solveig, mi-am spus că nimic nu poate fi mai sublim, mai înălțător, decât acea stare pe care ți-o creează muzica. Și am închis culegerea de matematică.
Am deschis pianul, am intrat la Muzicologie, una dintre cele mai dificile secții, ca nivel de admitere, de la Universitatea de Muzică din București. Aici am avut la fel, un pedagog de o căldură umană extraordinară care m-a învățat că nu există profesionalism dincolo de calitățile umane.
Că atunci când scrii o cronică muzicală, pentru un concert, nu îți etalezi știința de analist al partiturii muzicale și nu vânezi greșelile interpreților, ci cauți sensul pe care cititorul are nevoie să îl descopere în cronica ta, pentru a crea și susține legătura dintre muzicieni și publicul meloman.
4. Ce-ți place să faci când nu muncești?
Să mă așez la birou, în fiecare dimineață, ca să ascult muzică clasică și să scriu despre asta, este pur și simplu un privilegiu de care nu încetez să mă minunez, după mai bine de 20 de ani de când lucrez la Radio România Muzical. Și îi sunt recunoscătoare mamei pentru că a sădit în mine această pasiune, ca resursa permanentă de bucurie: aceea de a asculta și a înțelege muzica clasică.
5. Când ai știut că vrei să te dedici domeniului în care activezi, ce te-a atras către acesta și ce ai simțit nevoia să schimbi la industria în care activezi?
Nu am știut atunci când m-am pregătit să dau la Conservator că vreau să fac Radio. Studiam muzica pentru că asta era pasiunea mea. Și pentru că părinții mei mă susținuseră în direcția astea fără îmi impună linia clasică de performanță a celor care studiază un instrument muzical, aceea a concursurilor, a diplomelor. Iar șansa a făcut ca, în ultimul an de Conservator, într-o perioadă de practică studențească la Radiodifuziunea Română, să îmi descopăr locul între oamenii de radio extraordinari de la Redacția simfonic-cameră, după cum era radioul organizat atunci. Oameni care au crezut în mine și alături de care am descoperit a doua pasiune a mea, aceea de a îndruma oamenii către muzica de calitate, de a-i face să înțeleagă și să iubească muzica clasică.
Aceeași curiozitate m-a dus și către prima mea rubrică de interviuri: Radio-Campus, unde aduceam la microfon tineri melomani, ascultători de muzică clasică, pentru a afla și a da mai departe, povestea pasiunii lor.
Și, deloc surprinzător, cu aproape fiecare interviu se confirma că nu este doar o chestiune de gust, personal, ci că în backgound-ul acestor tineri, se afla o tradiție în familie, în copilărie, unde fie au ascultat, fie au practicat un instrument muzical, fără a deveni muzicieni profesioniști. Și atunci, o întrebare pentru mine, ca om de radio, a fost: este suficient să lăsăm în responsabilitatea părinților, educația muzicală de calitate?
Studiile de audiență arată că posturile de radio de muzică clasică se confruntă dintotdeauna cu o dificultate de a stabiliza segmentul de vârstă tânără și o provocare serioasă în menținerea segmentului de adulți activi, 30 - 40 de ani, unde scăderea e masivă. Cum să îți faci timp de radio când ai un program de muncă foarte încărcat, responsabilități acasă, la școală, cu copiii mici? Aceste întrebări m-au condus către o rubrică de autor dedicată celor mai mici dintre ascultătorii Radio România Muzical: Domnul Do!
În fiecare dimineață de luni, Domnul Do, cu pălărie îi invită pe copii într-o călătorie în care timp de câteva minute doar, vor descoperi muzica clasică prin imaginarul lor, prin povești cu sunete, jocuri cu mici instrumente muzicale. O rubrică în care părinții, adică exact acel segment de audiență în scădere să se bucure de aceste minute de clasic, împreună cu cei mici.
Și nu am rămas în spatele unui microfon, paralel cu Radioul am fondat, acum 10 ani, împreună cu Oana Cosmovici, o mamă cu totul dedicată educației copiilor ei, Asociația Dalcroze România. Scopul era acela de a aduce în România o altfel de viziune asupra educației muzicale, ritmica Dalcroze pe care Oana a descoperit-o participând la cursuri cu copiii ei, în Elveția, este o metodă care face posibilă inițierea muzicală a copiilor împreună cu părinții, în cursuri de grup, la vârste foarte mici, prin joc și mișcare. Este o pedagogie absolut fabuloasă de inițiere în muzica clasică, prin mișcare, prin corporalitate, pentru părinți și copii.
6. Ai vreun model feminin din familie/ din apropiați care ți-a deschis prima dată orizonturile către zona aceasta?
Da, absolut; mamele. În această căutare a mea de a da mai departe copiilor ceea ce mama mi-a dăruit mie, și anume pasiunea pentru muzica clasică, o menționez pe Oana Cosmovici. O mamă care nu s-a oprit la a beneficia împreună cu copiii ei de această pedagogie, ci a avut viziunea și îndrăzneala de a încerca să implementeze în România, în sistemul nostru educațional, metoda Dalcroze și alte pedagogii de tip activ. A fost un imbold pentru mine, într-o perioadă de căutări în direcția de a sprijinii părinții să ofere o educație muzicala de calitate, de la cea mai mica vârstă, și rămâne un model ca mamă și ca om implicat activ în a aduce o schimbare în sistemul educațional din România.
7. Îți amintești de vreun role model feminin de-a lungul vieții tale care să fi avut vreo contribuție la traseul tău profesional?
Aș putea construi un puzzle cu întâlnirile feminine din devenirea mea, dar nu cred că ar fi complet fără tata, care m-a dus la prima piesă de teatru, în Craiova, unde am văzut cu el toate montările lui Silviu Purcărete, după Shakespeare.
Și sigur, l-aș numi aici pe maestrul Grigore Constantinescu, am avut privilegiul de a face parte din clasa acestui cronicar și profesor de o căldură și o calitate umane cu totul aparte, odată cu care am descoperit oamenii din spatele compozitorilor. Ne învăța să le intuim personaliatea, în funcție de modul în care așterneau notele pe portative.
De ce Beethoven anunță finalul cu minute bune înainte de a termina o simfonie, și îl repetă cu insistență, în timp ce Chopin dispare dintr-un Preludiu pe nesimțite, discret, imperceptibil. Ce spune asta despre personalitatea omului din spatele compozitorului? Aceeași întrebare ne-o inspiră și în profesia de muzicolog: care e rostul a ceea ce fac, pentru oamenii din jur și pentru generațiile următoare de ascultători de muzică clasică.
8. O realizare de care ești tare mândră și ce impact crezi că a avut aceasta în domeniul în care activezi.
Domnul Do este cea mai mică și cea mai mare realizare a mea, în profesia de om de radio și de pedagog muzical. Mică, pentru că are o durată de doar câteva minute, în comparație cu celelalte ore de emisie și ore de curs, cu părinți și copii, pe care le realizez în fiecare zi. Mare pentru că e ceva cu totul personal, e o creație de autor care concentrează ca într-o pilulă magică, ani de studiu a muzicii și a modului în care aceasta poate fi înțeleasă și îndrăgită de copiii foarte mici.
9. Un impas din traseul tău profesional: cum ai trecut peste acesta și cu ce lecții ai rămas.
Am dat la teatru și am picat. Se întâmpla târziu, după terminarea Conservatorului, eram deja de ani buni la Radio, și, da, am avut dintotdeauna acest neastâmpăr și curiozitate de a bate toate potecile care duc către mine, către aflarea a cine sunt, ce am primit de la viață și ce pot face cel mai bine cu asta. Și nu a fost singurul examen al vieții mele profesionale pe care l-am picat, la scurtă vreme a avut loc o evaluare pentru avansare profesională chiar la Radio.
Am participat foarte încrezătoare și a fost un eșec total, colegi cu mult mai puțină experiență, sau, consideram eu, cu mult mai puțină chemare pentru meseria de om de radio, au luat înaintea mea. Și asta m-a debusolat. Și cred că singurul examen al vieții mele pe care încă nu l-am trecut, nu e nici cel de la teatru, nici cel de ‘avansare’ în nomenclatorul funcțiilor de jurnalist de Radio - pe care, de altfel l-am reluat și l-am trecut cu succes. Este examenul meu cu mine, cu umbra mea. Iar aici lucrul cu copiii mă ajută cel mai mult. De ei nu poți ascunde nimic, au un al treilea ochi, pentru umbre și emoții fantomă. Te simt. În fața lor, mai ales în tipul aceasta de pedagogie activă pe care îl practicăm în atelierele MIMA Muzica, unde esențială este conectarea și ghidarea abilităților native ale elevilor.
Iar pentru asta relatia pedagog-elev nu are un singur sens, trebuie să uiți ce știi pentru a învață să asculți, asta presupune demersul pedagogic al învățării prin explorare, prin descoperire. În aceasta dezbrăcare de informațiile dobândite te așază, ca profesionist, într-o zona de vulnerabilitate, dar și de eliberare, care fac posibilă conectarea și însoțirea copilului în aceasta experiență de învățare activă, prin joc.
10. Dacă s-ar face o carte de istorie a femeilor care au adus schimbare în România, ce ți-ar plăcea să scrie la descrierea ta.
Mi-ar plăcea să știu că am reușit să deschid o noua fereastră în sistemul educațional românesc și în mentalitatea părinților legată de educație, în general. Și de educația muzicala timpurie, în special. Și unde aș vrea să citesc despre asta? În zâmbetele și împlinirile copiilor.
”Cele mai vii și mai îndepărtate amintiri muzicale sunt discurile de vinil și un pick-up portocaliu, la care ascultam poveștile scoase de Electrecord. Pentru mine, acest pick-up rămâne cutia magică prin care am călătorit, toata copilăria, în atâtea lumi imaginare fantastice, nu doar ca personaje de basm, ca peripeții, emoții, învățăminte morale, dar și ca sunete. Pentru că fiecare povestea era rostită de actori profesioniști și avea în spate o orchestră adevărată, interpreți profesioniști, un compozitor. Acel pick-up este cutia magică a imaginației și creativității mele.”
Ana, dacă ar fi să facă un traseu al vieții ei ar avea o coloană sonoră presărată cu partituri din muzica clasică pentru cele mai multe momente din cele care au format-o. Acasă, la școală, vinerile la concertele la Filarmonică. Pentru ea, muzica clasică era un mijloc de transport către o lume în care imposibilul nu exista.
De la primul contact cu muzica clasică, la vârsta de 5 ani a început să studieze pianul, apoi a continuat studiul la Liceul de Muzică și la Facultate, pentru ca pianul ca instrument de improvizație, să îl descopere tarziu, în 2013, în cei doi ani de formare pedagogică la Institutul Jaques Dalcroze din Geneva.
”Alegerea formării post-graduale la Geneva, în pedagogia Jaques-Dalcroze, a fost o chemare a mea, și personală și profesională. Ca experiență de mamă a doi copii, simțeam că ceva în abordarea inițierii muzicale trebuie schimbat, adaptat copiilor de astăzi. Fetița mea a preferat să picteze în loc să învețe să cânte la pian, iar băiețelul a studiat doi ani, dar fără succes. A început cu mine, liber, intuitiv, prin joc, apoi clasic, cu profesor, am schimbat doi pedagogi cu maniere diferite de predare, tot nu a funcționat, deși era extrem de muzical.”
Ce a învățat prin prisma propriilor copii a aprofundat teoretic și practic prin studiile de la Geneva, a unei pedagogii active asupra muzicii clasice. În acestea, copiii au rol activ în procesul de învățare, nu devin depozitari ai informațiilor livrate de pedagog, pe care le memorează și le aplică. Copilul este încurajat să participe în ritmul și stilul lui specific de învățare, în mod creativ și implicând totodată corpul și mișcarea în procesul de învățare.
”Iar acest nou spațiu al improvizației și al corporalității pe care îl presupun pedagogiile active, atât în timpul orelor de studiu individual, al unui instrument, cât și în orele de inițiere muzicală în grup, este esențial în dezvoltarea copiilor, nu doar ca achiziții muzicale, ci la nivelul întregii ființe, fiind un sistem educațional holistic, care se adresează tuturor nivelurilor de la cognitiv la kinestezic, de la emoțional la imaginativ, nu prin exercitii. Ci prin joc și improvizație ca mijloace de învățare.”
MIMA Muzica - pe limba copiilor
Muzica ajută la dezvoltarea copiilor, stimulând creativitatea, motricitatea și competențele cognitive, dar și pe cele emoționale și sociale. În baza acestei realități au luat naștere și atelierele pentru părinți și copii de la MIMA Muzica, care vin să umple golul școlii tradiționale unde copiii fac cunoștință cu muzica abia la vârsta de 6 ani, și atunci într-un format învechit și neatractiv sau nepotrivit vârstei lor.
”Muzica poate juca un rol esențial pentru că sunetul este primul reper al copilului în raport cu lumea, auzul fiind cel mai dezvoltat simț atunci când venim pe lume. Muzica este astfel, pentru copil, un limbaj natural prin care comunică înainte să deprindă vorbirea.”
Iar educației timpurii îi lipsea un context educațional în care cei mici să se poată bucura de astfel de cursuri. Și acesta a fost fitilul prin care a apărut MIMA Muzica, un centru care a făcut pionierat în aplicarea pedagogiilor active de tip Dalcroze, Orff și Kodaly în România, cu programe concepute pe fiecare categorie de vârstă în parte, de la atelierele părinte-copil pentru bebeluși și până la 12 ani.
MIMA Muzica înseamnă o echipă de muzicieni care se specializează permanent, în fiecare vară, la instituții muzicale internaționale, unde învață cum să ofere o educație modernă. La acest centru educațional copiii descoperă că muzica este un spațiu interactiv și distractiv în care pot explora și se pot descoperi. Prin joc si miscare, prin programe adaptate nevoilor fiecărei vârste și susținute de o echipă de muzicieni specializați, acest tip de inițiere muzicală este o experiență unică de care copiii și părinții se pot bucura împreună.
Tot aici, jocul și improvizația devin mijloace de învățare și ăi ajută pe copii să vină cu soluții creative în care nu există răspunsuri greșite. Mai mult, atelierele se desfășoară în grupe de 6-12 copii, ceea ce creează și sentimentul de apartenență la o comunitate.
”Prin audiții de muzică clasică și prin cântece, prin jocuri gestuale sau de schema corporală, prin povești improvizate la pian, sunt asimilate noțiunile muzicale de bază, iar copiii învață să asculte și să colaboreze cu ceilalți membri ai grupului.”
Dar până la studierea unei noi pedagogii muzicale și crearea unui centru în România în care părinții și copiii să se poată bucura de învățarea prin muzică și dans, Ana a ajuns în viețile familiilor pe unde radio. Așa a reușit să aducă bucuria muzicii clasice printr-o emisiune creată specială pentru publicul mic și foarte mic.
”Domul Do cu pălărie este o invitație pentru părinți și copiii de vârste mici, preșcolari, de a descoperi, pas cu pas, lumea muzicii clasice, si nu numai. Este o invitație de a călători în lumea imaginației, cu ajutorul sunetelor muzicale. Sunete care le vorbesc despre personaje, despre povesti inventate de mine, la microfon. Sau inspirate din cărți pentru copii sau din compoziții muzicale cu suport literar.”
Emisiunea Domnul DO poate fi ascultată în fiecare luni dimineața la Radio România Muzical, dar și în arhiva de pe site-ul romaniamuzical.ro.
Ana speră ca prin activitățile ei să reușească să ducă un mesaj important, inspirat de Carl Orff, unul dintre inițiatorii pedagogiei preluate și la MIMA Muzica, către cât mai multe familii:
”Sunetul este primul reper al copilului atunci când vine pe lume. Ascultarea propriei respirații și a propriilor bătăi ale inimii, de aici pornește muzica. Muzica începe în lăuntrul ființei umane, și de aici trebuie să porneasca orice pedagogie.”
În mediul antreprenorial din România, femeile sunt acționare în 47% dintre firmele active cu cifra de afaceri de peste 10.000 de lei, potrivit unui studiu realizat de ING Bank România, Impact Hub și Bravva Angels. Una din patru companii este deținută 100% de către femei. Așadar, peste 260.000 de firme locale au în structura lor o femeie antreprenor, iar 145.000 sunt conduse în întregime de femei. Alături de start-up.ro, vă invităm să cunoașteți o mică parte din poveștile lor de succes.
ING sprijină femeile care schimbă România zi de zi și, în acest an, va lansa un program de mentorat creat special pentru femeia antreprenor.
