EY anunță colaborarea cu SAP și Qualtrics pentru elaborarea unor soluții care sprijină guvernele din toată lumea în lupta cu răspândirea rapidă a pandemiei COVID-19. Acest demers vizează furnizarea către autorități a unui set complet de servicii și soluții care să răspundă nevoilor urgente în gestionarea efectelor pandemiei.

EY implementează soluțiile Qualtrics și SAP, printre acestea numărându-se instrumente care ajută autoritățile să realizeze trierea preliminară și îndrumarea pacienților posibil infectați cu COVID-19, să sprijine lucrătorii din domeniul sănătății și să gestioneze fluxul de informații și resurse către cetățeni.

Serviciile și soluțiile dezvoltate sunt disponibile în peste 90 de țări din lume, inclusiv în România, și în toate cele 50 de state nord-americane.

”SAP și EY pun la dispoziție aceste soluții și autorităților din România, cu speranța că pot veni în ajutor cetățenilor și instituțiilor sanitare, a celor care se află în suferință, pericol sau nevoie. În același timp, cred că ar ajuta în mod special spitalele și personalul medical, cu nevoi de echipamente medicale, medicamente și materiale sanitare, să comunice mai fluid și mai rapid cu autoritățile și, în acest fel, să obțină mai repede cele necesare luptei cu pandemia și să poată salva cât mai multe vieți. În situații de urgență, informația este vitală, iar timpul, critic”, afirmă Carmen Adamescu, Partener, Asistență în Afaceri, EY România.

Serviciile de implementare sunt oferite pro-bono de către EY, iar accesul la software este gratuit în această perioadă.

Printre soluțiile puse la dispoziția autorităților se numără:

Qualtrics COVID-19 Pre-Screening and Routing: un chestionar online ghidat pentru triajul preliminar, care permite cetățenilor care suspectează că ar putea fi infectați cu COVID-19 să își introducă simptomele. După introducerea datelor, aceștia sunt direcționați automat către resursele online corespunzătoare sau li se recomandă să își contacteze medicul de familie. Soluția oferă acces instantaneu la resurse medicale și de siguranță adecvate și produce rapoarte automate care identifică orice deficit de informații disponibile.

Qualtrics COVID-19 Dynamic Call Center Script: autoritățile naționale înființează servicii de call center (în multe cazuri, pentru prima dată) pentru a reacționa la această criză. Pentru a reduce numărul de apeluri și pentru a asigura informații exacte și la zi apelanților, această soluție direcționează cetățenii către resursele corecte în funcție de întrebările pe care le au sau aspectele pe care doresc să le clarifice. De asemenea, include o funcție de raportare automată care prezintă tendințele, modelele și lipsurile în materie de solicitări de informații.

Qualtrics Healthcare Workforce Pulse: o soluție care ajută autoritățile să monitorizeze furnizorii de servicii medicale și personalul medical din sistemele de sănătate, spitale, farmacii și clinici, care se află în prima linie de luptă cu pandemia COVID-19. Soluția Healthcare Workforce Pulse este concepută să preia feedbackul privind nevoile de resurse, siguranță, flexibilitate și comunicare ale celor care tratează pacienții infectați.

Soluție de protocol pentru pacienții în stare critică: o soluție adaptată pentru autorități și ministere ale sănătății, destinată identificării din timp a pacienților în stadiu critic sau cu risc ridicat. Această soluție utilizează ghidurile Organizației Mondiale a Sănătății și scala de fragilitate Edmonton și se bazează pe un algoritm de protocol pentru terapia intensivă. Soluția ajută la identificarea din timp a pacienților cu risc ridicat prin diseminarea și analizarea rezultatelor în timp real, permițând o mai bună alocare a serviciilor de terapie intensivă, care sunt deja suprasolicitate.

În România, autoritățile administrației publice centrale utilizează deja chestionarele Qualtrics.

”Guvernele din toată lumea trebuie să acționeze rapid și decisiv în această perioadă de incertitudini pentru cetățenii lor. Aceste soluții și servicii ajută autoritățile să interacționeze rapid și la scară largă cu cetățenii. Ele asigură un mijloc de colectare și analizare a datelor în timp real, care le permite să ia imediat măsuri în contextul situației volatile cu care se confruntă și oferă beneficii imense cetățenilor pe durata actualei crize. Suntem mândri de faptul că, împreună, ajutăm autoritățile să valorifice puterea serviciilor dezvoltate în a gestiona și a depăși cu bine situația dificilă și îngrijorătoare în care cu toții facem eforturi pentru a proteja sănătatea celor dragi și a comunităților noastre”, au declarat reprezentanții EY, SAP și Qualtrics.

Autoritățile publice din întreaga lume au început să implementeze rapid aceste soluții, iar rezultatele acestora s-au văzut imediat. În SUA, Africa, Europa și Asia-Pacific, autoritățile și instituțiile locale și naționale evaluează starea de sănătate a cetățenilor, identificând centre de testare pentru cei care au nevoie de acest lucru și în vederea triajului pacienților și urmăririi tratamentului administrat acestora. La nivel național, țările din întreaga lume doresc să știe care sunt informațiile de care au nevoie cetățenii lor și cum pot colabora pentru a asigura serviciile esențiale în timpul acestei pandemii.

Tehnologia Qualtrics respectă cerințele GDPR, HIPAA, HITRUST și FedRamp, beneficiind de cele mai înalte niveluri disponibile în materie de securitate și protecție a confidențialității datelor.