În acest sens, oficialii companiei vizează ca până la finalul acestui an vânzările către segmentul de business să ajungă la 35 - 40% din vânzările totale estimate la 25 de milioane de euro.

Decizia vine pe fondul reluării investițiilor companiilor, care au nevoie de soluții tehnologice tot mai complexe, astfel încât să rămână competitive, dar şi de un partener stabil și de încredere, care poate livra rapid, conform aşteptărilor lor.

„Am oferit anul trecut clienţilor noştri posibilitatea de a opta pentru livrare rapidă. Am constatat că 80% dintre comezile livrate în una sau în trei ore aparţineau companiilor care mai cumpăraseră în trecut produse de la evoMAG. Astfel, am decis să investim mai mult în segmentul de business, oferind noi facilităţi, precum: termen de plată şi limită de credit, oferte dedicate, consultanţă, servicii de finanţare, prioritate în soluţionarea situaţiilor de service, livrare gratuită indiferent de valoarea comenzii, garanţie extinsă pentru produsele achiziţionate, înlocuirea produselor defecte pe perioada reparaţiei acestora”, spune Mihai Pătraşcu, CEO evoMAG.

Cât priveşte comportamentul de consum, de regulă, nevoile companiilor vizează produse premium şi întotdeauna de ultimă generaţie, iar valoarea medie a coşului de cumpărături este de aproximativ 1.000 de lei, cu 50% mai mare în comparaţie cu cea a utilizatorilor individuali.

De asemenea, companiile fac mai multe achiziţii, cu o recurenţă mai mare decât persoanele fizice şi sunt mai fidele brandului.

evoMAG comercializează peste 170.000 de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, auto, de îngrijire personală, sport & fitness şi produse destinate nou-născuţilor. evoMAG a realizat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 22 de milioane de euro, iar magazinul online este vizitat zilnic de peste 60.000 de persoane.