Cum Campionatul European de fotbal este în plină desfășurare, avem o surpriză pentru startup-iștii iubitori ai sportului frumos. Am alcătuit o listă de aplicații cu și despre Euro 2016 unde poți citi știri, vedea statistici sau chiar urmări comentarii live ale meciurilor.

Lista este una subiectivă, aplicațiile prezentate făcând parte din arsenalul tehnologic al subsemnatului. Gusturile diferă de la om la om, însă în opinia noastră acestea sunt cele mai importante și necesare unelte pentru a te putea bucura de o experiență completă a europeanului francez.

Euro 2016 Official App

Începem cu cea mai importantă dintre ele. Aplicația oficială lansată de UEFA la startul competiției îți permite să îți alegi o echipă pe care să o urmărești în News Feed. De preferat România. De asemenea, în aplicație ai scoruri de la toate meciurile, alerte la gol și statistici detaliate. Chiar dacă unii sunt sceptici cu privire la șansele băieților noștri, noi recomandăm răbdarea. Atunci când emoțiile sunt prea mari, poți lua exemplu de la Alibec și să te relaxezi cu o țigară și o bere. Poate nu în vestiar.

IMG_1773
Squawka

Squawka este de departe cea mai puternică, detaliată și mai bine pusă la punct aplicație despre performanțe individuale, de echipă, în general tot ce înseamnă cifre în fotbal. Datele le sunt furnizate de băieții de la Opta care sunt considerați cei mai buni din breaslă. De exemplu poți selecta meciul de aseară, Portugalia - Islanda, să îl alegi pe Ronaldo și să vezi câte pase greșite a dat în apropierea careului advers între minutele 23-35. Ți-am spus, e detaliată.

IMG_1774
Flashscore

Flashscore, sau singura aplicație din telefonul lui Marius Șumudică, îți prezintă tot ce se întâmplă în orice sport în materie de scor. Este foarte utilă atunci când nu ai posibilitatea de a te uita la meci și vrei să știi totuși ce se întâmplă cu favoriții tăi. Poți vedea chiar și istoricul competițiilor organizat pe sezoane, cote la pariuri și echipele de start atunci când sunt disponibile. Aplicația este utilă atât în timpul campionatului european cât și în restul anului dacă îți place să știi toate scorurile din orice sport, din motive pur informative, evident.

IMG_1775
Eurosport

Unul dintre cele mai calitative și complete canale media de sport din Europa are și aplicație. Ea te lasă să alegi campionatele și echipele preferate și îți modifică Newsfeed-ul în funcție de ele. Desigur, asta nu înseamnă că știrile importante sunt excluse. Eurosport are și secțiune de livescore, însă noi recomandăm tot Flaschore pentru asta, deoarece interfața e mai ușor de folosit. De asemenea, poți seta să primești alerte cu Breaking News și să fii sigur că afli primul.

IMG_1776
BBC Sport

După ce am încercat aproape toate aplicațiile de știri sportive, ochii mi s-au oprit la BBC Sport. Aplicația televiziunii britanice este, împreună cu Eurosport, pe primul loc din punctul de vedere al calității. Aici poți găsi numai știri veridice, confirmate. Zvonurile prezentate sub formă de adevăr pe alte publicații nu își au locul aici. Am lucrat în redacția unui ziar de zport, iar BBC, Sky Sports și Eurosport sunt cele mai ”sfinte” surse de informații din sfera externă. Sky însă nu are aplicație, cel puțin nu disponibilă în România.

IMG_1777