Au mizat pe cunoștințele acumulate lucrând pentru fabrica de abatorizare și procesare carne care exista la vremea aceea în Piatra Neamț, iar în 1994 soții Junghiu au decis să lanseze propria afacere de profil, Prodprosper, un business care a reușit să se reinventeze constant pentru a rămâne unul dintre brandurile din industria cărnii prezente încă pe rafturile hipermarketurilor din România, la luptă cu producătorii din străinătate. Ba chiar s-au extins și în afara granițelor, chiar dacă mai timid.

”Prodprosper a început cu realizarea unei game restrânse de produse din carne, după rețete din anii ’70-’80, mare parte din ele folosindu-se și acum”, ne-a precizat Brîndușa Andronic, directorul general al Prodprosper.

Prima fabrică construită de soții Junghiu avea o capacitate de 5 tone/zi, însă oportunitatea dezvoltării afacerii din Piatra Neamț a pornit cu adevărat odată cu intrarea pe piața din România a marilor lanțuri de retail. ”Succesul înregistrat cu acestea a dus la creșterea implicită a structurii și diversificării producției în funcție de cerințele clienților și a volumului de producție”, spune Brîndușa Andronic.

Prima investiție majoră: extinderea producției

Astfel, una dintre primele mari investiții, adică 10 milioane de euro, realizate de fondatorii Prodprosper a venit în perioada 2005-2008 și a fost realizată atât prin finanțare proprie, cât și prin fonduri SAPARD.

”Acela a fost momentul necesității măririi capacității de producție pentru a satisface cerința clienților. În plus, a fost și solicitarea autorităților de aderare la legislația europeană privind normele din industria alimentară”, adaugă directorul general al firmei.

În acest moment, activitatea firmei se desfășoară atât în noua fabrică de produse din carne cât și vechile locații modernizate prin fonduri proprii, în patru secții de producție: secția de produse fierte afumate, care are o capacitate de 560 tone/lună, secția de produse crud uscate, având o capacitate de 80-100 tone/lună, secția de produse crud uscate cu mucegai nobil (capacitate de 10-12 tone/lună) și secția de carne tocată și preparată, cu o capacitate de 250 tone/lună.

Cum inovezi în domeniul alimentar?

Și cum reușești să inovezi în domeniul alimentar? În cazul fondatorilor Prodprosper, aceștia s-au concentrat permanent pe câteva direcții esențiale.

În primul rând, toate secțiile din cadrul fabricii au fost dotate cu cele mai moderne linii de producție achiziționate din Germania, Austria și Olanda. ”Având o preocuparea permanentă de a respecta legislația și normele impuse de UE și de a pune pe piață produse sigure pentru consum, unitatea a implementat, certificat și menținut un Sistem integrat de Management al Calității – Igienei și Siguranței Alimentare în conformitate cu referențialele internaționale IFS FOOD vers 6.1 și FSSC 2200”, ține să completeze Brîndușa Andronic.

Totodată, sistemul de management integrat pe care l-a adoptat firma a determinat o atentă selecție a furnizorilor de materii prime și condimente, optând numai pentru cei care pot garanta siguranța alimentară a acestora.

”Trasabilitatea produsului, asigurată printr-un soft performant, este o parte integrantă din siguranța alimentului prin care putem asigura clienților noștri produse de calitate și sigure pentru sănătatea consumatorilor”, afirmă managerul Prodprosper.

Și nu în ultimul rând, fondatorii și managementul fabricii din Piatra Neamț s-au asigurat constant că țin pasul cu tendințele din piață și dorințele consumatorilor.

Pentru plăcerea consumatorilor

”În domeniul în care activăm este imperios necesar să știi foarte bine cerințele legislative, important să cunoști bine piața și mai ales să cunoști cerințele consumatorilor. În primul rând, un punct de reper îl reprezintă cerința clienților retaileri. Ei sunt mereu cu un pas în față noastră având acces la nenumărate studii de piață privind obiceiurile de consum. Ne străduim să ne aliniem cerințelor și să anticipăm împreună cu aceștia dorințele consumatorului final”, declară Brîndușa Andronic.

Din punctul său de vedere, pentru a fi inovator în ziua de azi trebuie să știi care sunt plăcerile oamenilor, în esență, componenta care creează dorința de cumpărare și le creează confort consumatorilor, adică să le oferi produse utile adaptate stilului de viață actual, dar și să aduci pe piață produse etice, fără impact asupra mediului.

”Plecând de la aceste componente am creat produse fără E-uri adresate unei game largi de consumatori, am investit în tehnologie nouă de ambalare care să permită reducerea impactului asupra mediului, și, în viitor, vom investi în marketing care ne va ține în permanență conectați la nevoile consumatorilor”, spune Brîndușa Andronic.

În prezent, compania are în portofoliu o gamă variată de produse, atât fierte cât și afumate sau crud-uscate. Astfel, după cum precizează managerul Prodprosper, cele mai solicitate produse din portofoliul companiei sunt salamurile, cârnații și specialitățile crud uscate (de exemplu, mușchi file crud-uscat afumat, pastramă crud-uscată afumată, șunculiță, bacon crud-uscat afumat).

”Firma a cochetat cu această gamă de produse încă de la începuturi”, adaugă Brîndușa Andronic, precizând faptul că, în ultimii ani creșterea vânzărilor este canalizată pe segmentul de produse premium în special a specialităților feliate. ”În acest moment consumatorul român este foarte atent la ceea ce cumpără, iar calitatea a devenit mai importantă decât prețul”, spune managerul Prodprosper.

În magazinele din România

Piața de desfacere pentru produsele din portofoliu este compusă, în principal, din rețelele de retail din România. Pentru acestea, fabrica din Piatra Neamț furnizează produse atât de marcă națională, cât și sub private label (adică, produsele sunt realizate în fabrică, fiind comercializate sub brandul propriu al retailerilor).

”Din păcate volumul exportului este foarte mic. Livrăm ocazional unor clienți mici din Anglia, Spania și Italia. Nu ne-am dedicat în mod special atenția către această piață și ne-am canalizat în mod special atenția în ultimii ani proiectelor marca proprie pe care le avem cu retailerii”, menționează managerul producătorului alimentar.

Pentru a putea dezvolta afacerea și în acest an, fondatorii Prodprosper vizează contractarea unui credit de investiții în valoare de 250.000 euro pentru achiziționarea de echipamente. Banii vor fi folosiți pentru retehnologizarea secțiilor de feliere-ambalare.

Ajutor de la bancă

Nu este prima dată când apelează la un credit bancar, dar acest lucru nu a pus presiune pe business. Chiar din contră. De exemplu, alături de Patria Bank fondatorii au negociat rambursarea creditelor cu rate variabile pe parcursul anului astfel încât în perioada în care vânzările sunt mai mici, respectiv perioada ianuarie-aprilie, începutul de an și perioada postului Paștelui, aceasta să nu creeze presiune asupra cash-flow-ului .

”Avem contractată și o linie de credit care ne ajută să avem putere în negocierile de preț cu furnizorii, oferindu-ne posibilitatea de a obține discounturi prin micșorarea termenului de plată”, precizează Anamaria Junghiu, manager în cadrul departamentului financiar-contabil al fabricii.

Creștere în pas cu vremurile

Potrivit acesteia, obiectivele pentru anul 2020 sunt strâns legate de menținerea și îmbunătățirea calității produselor. ”Doar așa poți avea certitudinea că te poți menține pe piață și poți crește ușor ușor. Bineînțeles că principalul obiectiv este creșterea cifrei de afaceri și a profitabilității firmei. Pentru toate grupele de produse cu care noi suntem prezenți în piață ne-am propus creșteri mai mari de 10%. Nu sunt creșteri spectaculoase, ci în raport cu vremurile pe care le trăim”, adaugă Anamaria Junghiu.

Managerul financiar al Prodprosper estimează o creștere a profitului aferent anului în curs în medie cu 20%, mai mare decât rezultatul obținut în 2019. Și este sigură că acest rezultat este unul ce va fi realizat. De aceea mizează pe doi factori care vor contribui la această creștere: contractarea de noi proiecte cu potențial care vor aduce pe piața de desfacere produse noi cu rețete create din experiența tehnologică dobândită pe parcursul celor 25 de ani în care au îmbunătățit procesul de producție și au rafinat gusturile produselor din portofoliu, precum și din menținerea și dezvoltarea gamei actuale de produse vândute în cele mai mari lanțuri de magazine din România.

”Afacerile la nivel local îți conferă, în primul rând, satisfacția că poți ajuta comunitatea locală, oferindu-le un loc de muncă care să le confere o stabilitate financiară. Mulți dintre angajații noștri sunt aici încă de la începuturi dezvoltându-se odată cu firma. Sunt oameni care au devenit buni profesional și pe care am reușit să îi fidelizam. Ca și avantaj ar mai fi că suntem cel mai mare producător din județ acest lucru ajutându-ne în relația cu clienții și consumatorii locali”, adaugă Brîndușa Andronic.

---

Georgeta și Emil Junghiu sunt unii dintre antreprenorii incluși în proiectul ”România Poate”. Proiectul “România Poate” s-a născut dintr-o discuție cu Patria Bank în încercarea de a găsi o soluţie comună prin care să promovăm povești ale antreprenorilor care fac lucruri bune în țară. Patria Bank e un partener pentru IMM-uri și afaceri mici. Cu ajutorul serviciilor sale, antreprenorii au parte de finanțare (linii de credit sau credite de investiții) și consultanță bancară în termeni simpli care să-i ajute să-și ducă afacerea mai departe.