Black Friday 2018 la eMAG, Flanco, Altex, PC Garage, evoMAG și alții. Ghidul complet înainte de sărbătoarea reducerilor

eMAG Black Friday va începe vineri dimineața. Ora la care se va da startul la eMAG nu este cunoscută, dar știm că oferta va fi disponibilă devreme. Deja au fost anunțate primele 10 produse disponibile. După cum vezi, stocurile sunt limitate, deci dacă vrei să ai parte de o experiență bună și să te alegi cu produsul pe care ți-l doreai la reducere, trebuie să urmezi câteva sfaturi simple.

Cum prinzi reducerile de eMAG Black Friday 2017

Cei de la eMAG oferă chiar ei o serie de sfaturi, pe care le găsiți mai jos. Am adăugat și noi câteva de care să ții cont acum, pe ultima sută de metri, pentru o experiență de Black Friday cât mai plăcută.

1. Pregătește lista cu produsele favorite înainte de Black Friday:”Gândește-te la dorințele tale, dar nu uita nici de cei dragi. Descoperă peste 2.000.000 de produse la ofertă, din toate categoriile. A venit momentul să vă răsfățați!

2. Asigură-te că ai datele complete în cont: ”Pentru a comanda rapid, intră în contul tău și completează adresa de livrare. Pe lângă livrarea prin curier, ți-am pregătit și 15 showroom-uri eMAG și 600 de oficii poștale pentru ridicarea personală. Caută-l pe cel mai apropiat de tine”.

3. Instalează aplicația eMAG și afli când începe Black Friday 2017: ”Activează notificările ca să te anunțăm de îndată ce dăm startul! Ai deja aplicația? Nu uita să faci update la cea mai recentă versiune.” De aici poate fi descărcată aplicația eMAG. Este important de menționat faptul că nu se știe care va fi ora la care începe eMAG Black Friday 2017, deci aplicația e utilă în această situație.

4. Cu cardul salvat cumperi imediat de Black Friday 2017: ”Salvezi datele cardului bancar în contul tău de client eMAG, în Cardurile mele. Vei comanda cel mai rapid produsele dorite”. Reamintim, de asemenea, faptul că există și cardul de cumpărături eMAG și Raiffeisen Bank, iar folosirea acestuia va fi recompensată. Utilizatorii vor primi de Black Friday rate fără dobândă și un bonus de 500 de lei.

5. Continuă cumpărăturile, orice altceva poate aștepta: ”Rămâi pe site, oferte noi apar toată ziua. Doar o dată pe an e Black Friday!”.

Și, acum câteva sfaturi de eMAG Black Friday 2017 din partea noastră:

1. Nu te enerva. Va fi ușor frustrant la început, deoarece e posibil ca site-ul eMAG să nu funcționeze chiar cum trebuie. Unii s-ar putea să ți-o ia înainte, stocurile s-ar putea epuiza. Vestea bună e că s-ar putea să găsești oferte similare dacă te uiți mai atent, sau dacă te uiți și pe alte site-uri. Dacă te enervezi, s-ar putea să ratezi oferte care chiar merită.

2. Pune-ți ceasul să sune devreme. Dacă ești cu adevărat interesat de eMAG Black Friday 2017, nu te baza pe faptul că vei găsi exact produsul dorit la orice oră. Cel mai bine e să te trezești pe la un 5.30, să-ți faci o cafea și să verifici pe site-ul start-up.ro actualizările constante.

3. Uită-te prin articolele cu recomandări de la noi pe site, ca să vezi care sunt laptopurile care merită cumpărate, care sunt telefoanele pe care să le vânezi, ce merită și ce nu merită. Nu are rost să arunci banii pe produse ieftine, dar proaste.

4. Fă din asta o experiență de familie. Șansele îți cresc dacă încercați cu toții să cumpărați același produs. Unul dintre voi s-ar putea să aibă mai mult noroc sau să fie mai rapid. După asta, se bucură toată lumea.

Spor la shopping!