O parte dintre aceștia și-au limitat cheltuielile ca urmare a reducerii veniturilor, în timp ce alții au economisit bani fără să își dea seama, la sfârșitul fiecărei săptămâni, pentru că nu au avut posibilitatea să își desfășoare activitățile cotidiene.

Pentru o altă parte dintre aceștia, economisirea a reprezentat o decizie conștientă pentru a face față incertitudinii date de pandemia COVID-19.

Economiile la români

Aproximativ 46% dintre români spun că au cheltuit mai puțini bani pe perioada regimului de izolare, peste media europeană de 44%, iar primele locuri au fost ocupate de luxemburghezi și italieni (la egalitate, cu 55%) și englezi (51%).

De asemenea, 31% dintre români spun că au economisit mai mult, puțin peste media europeană de 30%. Tot luxemburghezii declară că au economisit cel mai mult (41%), fiind urmați de turci (35%), iar la polul opus, se află cehii (18%) și austriecii (23%).

Clienții ING Bank România au fost vizibil mai preocupați să economisească după declanșarea stării de urgență. Astfel, conturile de economii deschise în mediul digital au fost în creștere, în special după lansarea opțiunii Round Up (pe 11 aprilie), care permite clienților să își rotunjească cheltuielile și să economisească într-un mod mai simplu.

Mai exact, între 27 aprilie și 4 mai, creșterea a fost de 365% față de aceeași perioadă a anului trecut. În primele cinci săptămâni de la lansare, 50.000 clienți au activat și folosit Round Up. Totodată, noul serviciu a avut cea mai mare rată de adopție în România din toate țările din grupul ING, ilustrând interesul românilor pentru soluții digitale, dar și pentru economisire.

În luna mai 2020, 35% dintre români au declarat că nu au deloc economii, însă ponderea este în descreștere cu patru procente, comparativ cu 39% în decembrie 2019. Totuși, românii se situează încă pe ultimul loc când vine vorba de economii.

Aproape 76% dintre români declară că s-ar simți mai confortabil dacă ar avea un nivel mai mare de economii (în creștere cu cinci procente față de decembrie 2019), comparativ cu media europeană de 68%, fiind întrecuți doar de polonezi (82%) și cehi (78%).

Atitudinea europenilor față de economisire

La nivel european, luxemburghezii au cele mai multe economii (92%), fiind urmați de olandezi (80%) și cehi (79%). În medie, 26% dintre respondenții europeni au declarat că nu au deloc economii, în scădere de la 28%.

Dintre respondenții care au bani puși deoparte, doar 9% au echivalentul a mai puțin de un salariu, în timp ce 24% dintre aceștia au economisit valoarea a aproximativ 1 - 3 salarii.

Doar 17% dintre europeni susțin că au economisit echivalentul a peste 12 salarii. Ponderea cea mai mare privind o atitudine sănătoasă față de economii se înregistrează la categoria de vârstă 65+ ani, reprezentată de pensionari care trăiesc singuri.

Una dintre recomandările de bază în materie de securitate financiară este strângerea unui fond de urgență, care constă în echivalentul a minim 3 - 6 salarii, pentru a face față circumstanțelor neprevăzute, lipsa economiilor indicând o stare de vulnerabilitate financiară. Economiile sunt definite ca fonduri care pot fi accesate ușor, așadar, studiul nu a luat în considerare economiile pe termen lung, precum fondurile de pensii sau asigurările de viață.