De la înființarea la București, acum 6 ani, DB Global Technology a derulat un număr total de 700 de proiecte IT, având o valoare globală de peste un miliard de euro, constând în soluții de tehnologie a informației și aplicații software, realizate de cei peste 900 de specialiști, angajați și colaboratori.

Capitalul primit va ajuta la dezvoltarea și consolidarea echipelor, lărgirea și aprofundarea setului de cunoștinte, pregătirea cerințelor specifice viitoarelor proiecte și creșterea capacităților centrului în domeniul inovației.

“Majorarea de capital este o confirmare a succesului echipei din București, obținut cu un efort admirabil de către colegii noștri. Modelul nostru de business a trecut testul timpului: suntem o echipă matură, așezată, care realizează proiecte în avangarda industriei financiare internaționale. Această majorare de capital arată că la DB Global Technology am atins două dimensiuni complementare: de a crea și de a deveni. Proiectele noastre sunt inovatoare și importante deoarece au impact asupra a milioane de oameni și firme. În același timp oferim șansa fiecărui coleg al nostru să se realizeze profesional și personal. Vom continua investițiile în ceea ce înseamnă un mediu de lucru plăcut: tehnologie, cursuri, ambianță, inițiativă personală, proiecte individuale, activități sociale și de dezvoltare personală”, a declarat Marian Popa, CEO al DB Global Technology.

Deutsche Bank, una dintre cele mai importante bănci germane, este prezentă pe piața din România din anul 1998, oferind produse și soluții personalizate pentru Corporate, Investment și Transaction Banking, pentru clienți corporativi și instituționali, precum și servicii de Private Wealth Management pentru clienții persoane fizice.