”E nevoie să devii o companie publică la un moment dat pentru a le oferi angajaților tăi opțiunea de a avea acțiuni, mai multă lichiditate. Suntem aproape de acel moment”, spune Daniel Dines, cofondator și CEO UiPath, citat de Bloomberg.

Interesant este faptul că Dines a vorbit despre viitorul firmei, despre o evaluare de 10 miliarde de dolari și listarea la bursă încă din luna mai a anului trecut.

Daniel Dines a acordat un interviu pentru publicația “Les Echos” din Franța despre planurile de business ale companiei în țara hexagonului, listarea la bursă, dar și posibilitatea ca UiPath să fie primul decacorn european, adică să aibă o valoare de piață mai mare de 10 miliarde de dolari.

Dines afirma încă de anul trecut că UiPath va deveni în curând un decacorn, adică să aibă o evaluare de peste 10 miliarde de dolari, iar în 18 luni și-ar dori să se listeze la bursă. Acum, în Bloomberg se menționează faptul că listarea ar putea avea loc pe la începul lui 2021.

De asemenea, tot anul trecut, el a menționat că proprietatea intelectuală este în Europa, nu în Statele Unite.

În urmă cu o săptămână, în cadrul primului eveniment UiPath Live, Daniel Dines a spus că ”în 2019 am plătit prețul pentru câteva mișcări îndrăznețe”. Detalii de la eveniment puteți afla din acest material.

UiPath, compania lider de Robotic Process Automation (RPA), a anunțat că a încheiat anul 2019 cu 360 de millioane de dolari în venit anual recurent, cu un venit net care a depășit 60 millioane de dolari în ultimul trimestru al anului trecut.

În iulie 2018, UiPath anunțase că a trecut pragul de 100 milioane de dolari venit anual recurent. Succesul companiei se datorează creșterii rapide a portofoliului de clienți globali, care numără peste 6.000 de organizații și o comunitate globală de aproape 750.000 de dezvoltatori RPA.