Am povestit cu Mihaela Nistor, Head of Innovation & User Experience la ING Bank România despre modul în care au schimbat aplicația, cum au trecut peste dificultățile de funcționare, cum au vorbit cu utilizatorii și cum a fost această perioadă. Ni s-a părut important să vedem perspectiva unei bănci asupra inovației și asupra schimbărilor pe care pot să le facă la un produs.

ING Bank a urcat în topul băncilor din România după active pe locul 4, în urma Banca Transilvania, BCR și BRD.

Conform Mihaelei Nistor, în medie, un milion de clienți folosesc Home’Bank în fiecare lună. „În primele patru luni din 2020, aceștia au generat un trafic de peste 63 de milioane de sesiuni, dintre care mai mult de 90% provin de pe dispozitivele mobile. În ceea ce privește traficul anual, estimăm pentru 2020 un număr total de aproape 200 de milioane de sesiuni, ceea ce reprezintă o creștere de 30% comparativ cu 2019”, spune MIhaela Nistor.

Astfel, românii fac din ce în ce mai mult banking pe telefonul mobil, acolo unde verifică soldul, pot face plăci sau chiar lua împrumuturi.

Câte credite de nevoi personale se iau online

Până la momentul pandemiei, 98% din interacțiunile cu ING erau deja digitale. Vizita la sediile ING era mai mult pentru operațiuni de consultanță sau cei care voiau să folosească bancomate. Mihaela Nistor spune că nu a observat modificări majore în comportamentul clienților cu banca.

„44% din creditele de nevoi personale au fost accesate online, iar 45% din fondurile mutuale de investiții au fost deschise în Home’Bank. Am înregistrat creșteri de vânzări și pentru restul produselor disponibile de la distanță, conturi curente în lei sau valută, asigurări, conturi de economii și depozite. 77% din vânzările din mediul digital provin de pe mobil”, spune Mihaela Nistor.

De curând, ING a lansat și un serviciu numit Round Up, prin care cheltuielile se rotunjesc și se depun într-un cont separat. Ca un fel de pușculiță.

„În primele 5 săptămâni de la lansare, 50.000 de clienți au activat și folosesc Round Up. Am avut cea mai mare rată de adopție în România din tot grupul ING”, spune Mihaela NIstor.

Conform specialistei în inovație, până au ajuns la varianta finală implementată au avut alte trei iterații pe care le-au testat, dar care nu răspundeau nevoilor sau erau mai dificil de înțeles.

Rămâi pe start-up.ro pentru continuarea discuției cu Mihaela Nistor, unde vom intra mult mai în detaliu despre procesul de dezvoltare a unei aplicații, protocoalele folosite, munca agile, într-o discuție utilă pentru oricine dezvoltă produse, indiferent dacă e vorba de o bancă din top 5 sau un startup.