Impact Design System Pro, soluția celor două startup-uri românești se diferențiează de celelalte produse de pe piață este că, pe lângă un dashboard premium, vine cu zeci de pagini prin care se poate prezenta aplicația web care se construiește folosind dashboard-ul inclus.

Practic dezvoltatorul de software se poate folosi de partea de dashboard din Impact ca să își construiască aplicația la care s-a gândit, iar cu celelalte pagini își poate prezența, vinde și întreține business-ul pe care l-a construit. Un demo este disponibil la acest link.

Impact are și o versiune gratuită pe care programatorii o pot descărca să încerce produsul înainte de a îl cumpăra. Conține o versiune mai simplificată a dashboard-ului și 4 pagini de prezentare cu un UI Kit integrat pentru ambele părți ale interfeței.

Dezvoltarea produsului a constat în mai multe luni de planificare și aproximativ 2 luni de dezvoltare software. Impact este doar unul dintre primele produse pe care cele două firme le vor dezvolta în următorii ani.

“Noi am purtat discuții cu Alex de la Creative Tim de anul trecut și ce mi s-a părut interesant este că ne-am “click-uit” din prima în ceea ce privește pasiunea pe care o avem pentru industria web. După prima întâlnire nu am căzut de acord pentru un proiect anume, dar eram convins că la un moment dat ne vom uni forțele să dezvoltăm ceva împreună. După multe luni de discuții și planificări și încă 2 luni de dezvoltare software am ajuns să lansăm primul produs comun dintre cele două firme: Impact Design System”, spune Zoltan Szőgyényi, CEO și cofondator Themesberg.

Potrivit lui Zoltan, Impact este un produs destinat antreprenorilor programatori care oferă o soluție completă în ceea ce privește interfețele web de front-end pentru un business online precum Mailchimp, Ahrefs și multe altele.

Versiunea gratuită a soluției Impact Design System a ajuns deja la mai mult de 200 de descărcări iar echipele celor două startup-uri vor demara de acum strategia de go to market.

”Produsul a fost un efort comun și sunt optimist că vom mai avea multe alte proiecte pe care le vom face împreună în viitor. Sunt convins că în următorii ani parteneriatul dintre Themesberg și Creative Tim va produce rezultate excepționale”, adaugă Zoltan.

Themesberg este un startup românesc cofondat de către Robert Tanislav și Szőgyényi Zoltán, care dezvoltă și vinde interfețe web premium pentru dezvoltatorii de software care se pot folosi de produse să construiască site-uri mai rapid, eficient și cu un design de calitate. Momentan peste 1.500 de programatori se folosesc deja de produsele de la Themesberg.

Mai multe detalii despre soluțiile oferite de Themesberg puteți citi aici.

“Am urmărit munca celor 2 antreprenori dinainte ca ei să se unească sub forma Themesberg. Ceea ce ei făceau individual era de o calitate înaltă, dar parcă ceva lipsea și nu știam ce. Piața în care noi activăm este una foarte competitivă și ca să ai success chiar trebuie să vii cu elemente de diferențiere clare. Acel ceva a apărut atunci când cei doi și-au unit forțele și au lansat startup-ul Themesberg. Văzând ce au realizat și care este viziunea lor pe termen lung, mi-au adus aminte de Creative Tim de acum câțiva ani. Mi-am dat seama că avem foarte multe lucruri în comun și că avem același respect, dedicație și implicare față de ce înseamnă web design-ul modern”, precizează Alexandru Păduraru, managing partner în cadrul Creative Tim.

Alexandru menționează produsul rezolvă nevoile antreprenorilor sau agențiilor web ce doresc să livreze rapid o soluție cu o calitate înalta a design-ului și a codului.

”Suntem foarte entuziasmați și bucuroși de rezultatul final și abia așteptăm să livrăm acest produs audienței noastre de peste 1 milion de web developeri din întreagă lume”, mai spune Alexandru.

Creative Tim este o companie românească începută în 2013 ce licențiază produse de web development pentru freelanceri, startup-uri, corporații sau guverne din întreaga lume. Produsele create au o audiență globală de peste 1 milion de web developeri, din care 42.000 sunt clienți plătitori.

Compania a generat peste 3.5 milioane de dolari în vânzări și raportează creștere continuă de la an la an. Creative Tim nu a avut niciodată investiții externe și este 100% finanțată prin capital propriu. Am scris pe larg povestea Creative Tim în acest material.