„Dincolo de siguranța participanților, a speakerilor și a echipei noastre, este evident că vom traversa o perioadă cu provocări pentru fiecare dintre noi, dar și pentru economie și pentru partenerii, sponsorii și furnizorii noștri, motiv pentru care am luat această decizie deloc ușoară”, a explicat Dragoș Stanca, organizator al festivalului.

Tot azi, sub sloganul #StayHome #StaySafe #StayUpgraded, accesul în aplicația UPGRADE 100 și în Virtual Festival este oferit gratuit, doar pe bază de user și parolă.

În platformă se vor organiza și „evenimente” live dedicate, primul fiind chiar pe tema pandemiei globale COVID19 și a modului în care tehnologia poate accelera lupta împotriva acestuia. Și platforma de știri și analize UPGRADE 100 Live are un nou design, începând de azi.

Organizatorii au mai anunțat că festivalul din acest an va fi format din 3 evenimente distincte: Marcom, Disruption si Startups.

Practic, fiecare zonă de interes va fi tratată special. Industria de marketing și comunicare rămâne la „baza” festivalului, însă celelate două zone de interes noi Disruption – despre impactul tehnologiei și transformării digitale în diverse industrii și Startups, adăugate în timp, vor avea o greutate mai mare și bilete dedicate”, spun organizatorii.

Printre speakerii confirmați pentru acest an se numără experți globali în marketing (Thomas Bartha), disruption (Mark Adams), creativitate (Ravid Kuperberg), ecommerce (Oli Gardner) și mulți alții, prezentați în detaliu pe site.

Biletele se pot achiziționa deja tot de pe site-ul oficial.


Coronavirus: citește mai multe despre inițiativele luate de companiile private și cele civice în această perioadă: