Nestor este o platformă de dezvoltare a angajaților și management al obiectivelor de business prin practici de coaching și leadership. Cu ajutorul platformei, companiile pot alinia constant, transparent și eficient așteptările specifice fiecărui angajat cu direcția strategică de business. Compania este fondată de Raluca Apostol și Bogdan Apostol și în 2018 a participant la Y Combinator.

Nestor va fi disponibil oricui gratuit timp de 3 luni pentru a putea să comunice mai bine în echipă. Cei interesați pot contacta echipa Nestor chiar pe site-ul lor oficial.

Produsul este necesar celor care lucrează la produse digitale și nu numai, pentru a menține în permanență performanța proiectelor, pentru a putea să măsoare implicarea angajaților, dar și pentru sesiuni de feedback 360.

Nestor sfătuiește automat managerii, cât și angajații despre cum să se dezvolte personal și profesional în cadrul organizației în care lucrează.

Managerii primesc așa-numite „nudges” despre cum pot avea conversații mai eficiente cu persoanele din echipele lor în cadrul unor întâlniri reglate, remote în perioada aceasta sau la birou pe viitor. Nestor le oferă un format de 1:1 meetings, cât și propuneri de subiecte de conversație ce facilitează comunicarea dintre participanți.

Prin platformă se încurajează dezvoltarea unei culturi axate pe leadership și transparență și contribuie la creșterea satisfacției, productivității și responsabilității angajaților.

Echipa startup-ului fondat de români aplică algoritmi de inteligență artificială, instrumente de măsurare a comportamentului de lucru în echipă și indicatori de business intelligence într-o soluție integrată pentru a conecta performanța angajaților cu rezultatele companiei în module precum:

  1. Obiective măsurabile prin rezultate cheie (OKRs) într-un mod colaborativ
  2. O structură eficientă pentru conversații între manageri și angajati
  3. Sfaturi automate de creștere a performanței și identificare a nevoilor din echipă
  4. Sfaturi automate pentru dezvoltarea skill-urilor de leadership și inteligență emoțională
  5. Feedback 360 și pulse surveys
  6. Predictive people analytics & BI pentru identificarea de oportunități noi și management al riscurilor la nivel organizațional

Cum s-a schimbat Nestor de la începutul pandemiei

„Chiar dacă Nestor lucra cu echipe distribuie sau parțial remote, Covid 19 obligă organizațiile la schimbări în modul lor de lucru, schimbări ce pentru multe companii vor fi de lungă durată sau chiar vor deveni de facto. Declanșarea pandemiei a determinat o tranziție forțată a implementării unor procese de lucru de la distanță și implementare și adopție a platformelor colaborative”, spune Raluca Apostol, cofondator al Nestor.

Încă de la începutul lui martie, echipa Nestor lucrează de acasă. De altfel, Raluca Apostol, cofondator al Nestor a scris despre această experiență în acest articol de pe LinkedIn.

Pentru echipa Nestor, până acum a fost experimentată o creștere a solicitărilor, atât în servicii consultative, dar și de acces la platformă.

În 2018, Nestor, un startup fondat de Raluca Apostol și Bogdan Apostol, a fost acceptat la Y Combinator. Cei doi dezvoltaseră în trecut Marionette Studio, un startup care permitea prin produsele sale să creezi animații și emoji-uri. Nestor e un tool pentru manageri prin care aceștia află modul ideal prin care pot să-și crească oamenii.

Nestor este un startup fondat de români și care a fost în acceleratorul Y Combinator. Printre investitorii companiei se numără fonduri care au contribuit și la ascensiunea Dropbox, Facebook sau Cruise. Produsul e folosit în acest moment atât de startup-uri, cât și organizații din Fortune 100. Nestor ajută absolvenți al Y Combinator, precum Rain Neuromophics, Runa HR sau Relief, iar în România lucrează cu Graphein, Thinslices sau Green Horse Games.