La debutul Stării de Urgență în România, scriam despre un proiect al antreprenorilor locali, numit Entreprenation. Inițiativa Entreprenation a fost gândită cu rolul de a se folosi de resursele mediului privat pentru a ajuta la gestionarea crizei provocate de virusul COVID-19.

Una dintre primele soluții găsite de mediul privat este site-ul natiunedeactiune.ro, o platformă care centralizează inițiativele antreprenorilor și asociațiilor în perioada COVID-19.

”Sunt multe inițiative care vor să contribuie la rezolvarea unor probleme în contextul COVID-19. Foarte mulți lucrează în paralel la aceeași problemă (fară să știe unii de ceilalți) și multe inițiative se blochează din diverse motive sau durează până află o informație pe care altii o au deja. În același timp sunt resurse, voluntari, oameni care vor să se implice dar nu stiu în ce”, se arată în descrierea site-ului.

Platforma are drept scop eficientizarea colaborării și gestionării resurselor, deblocarea operațională, astfel încât obiectivele fiecărei inițiative să fie atinse cât mai eficient.

”Propunerea este de a centraliza cât mai multe proiecte la care se lucrează, să avem la fiecare o persoana de contact și să publicăm obiectivul proiectului, statusul, nevoile și blocajele. După asta vom comunica între proiecte despre nevoi și blocaje astfel încât oricine poate să ajute la deblocare/eficientizare să o poată face. Procesul se va actualiza în timp real (maxim zilnic) și statusul va fi trimis tuturor celorlalte proiecte. După ce strângem informațiile, le publicam între proiecte și luam legătura cu persoanele de contact din fiecare pentru a întelege nevoile și blocajele dar și ce pot oferi către alte proiecte. Acest efort este dedicat pe facilitarea comunicării între proiecte și pe deblocarea operațională a cât mai multor blocaje”, mai scrie pe site-ul natiunedeactiune.ro.

Pe site sunt găzduite acum peste 20 de inițiative, iar numărul acestora va continua să crească. Cei ce vor să ofere sprijin o pot face folosind formularele de contact, iar cei ce au nevoie de sprijin pot găsit mai multe informații despre fiecare inițiativă în parte.

Aplicația a fost dezvoltată de Zitec cu sprijinul The Entrepreneurship Academy, AlpAccess și McCann PR.