TImișoreanul Radu Motișan a proiectat o mască de protecție cu filtru care poate fi produsă de către oricine dispune de o imprimantă 3D.

Radu Motișan este fondatorul MagnaSCI, startupul hardware care produce soluția de monitorizare a aerului URADmonitor. Văzând lipsa de echipamente și de materiale atât de necesare în perioada COVID-19, Motișan a proiectat o mască de protecție cu filtru ce poate fi printată 3D cu ușurință.

”Având în vedere că lanțurile de distribuție cedează din cauza pandemiei de COVID-19, unele resurse sunt dificil de procurat. Dar sunt cazuri când sănătatea sau viața cuiva depinde de aceste resurse limitate. Fiind posesorul unei imprimante 3D, îmi dau seama că o astfel de tehnologie este un bun de valoare ce poate fi folosit pentru a construi lucruri ce altfel ar fi foarte greu de obținut. Să luăm, de exemplu, o mască de protecție. Folosindu-ne de toate imprimantele 3D deținute de persoane, de corporații sau de makerspace-uri, putem produce mai multe măști decât am avea nevoie”, scris Motișan pe site-ul Poketmagic.net.

Radu Motișan a pus toate informațiile și schițele 3D la dispoziția oricui dorește să-și imprime o astfel de mască.

Antreprenorul a testat masca în mai multe condiții pentru a-i dovei eficiența, iar mai multe detalii puteți vedea direct pe pagina proiectului, dar și în clipurile de mai jos.

Daniel Eftimie este creatorul primei imprimante 3D românești, Volum 3D Arhitect. Bucureșteanul a proiectat o mască de protecție din silicon care vine la pachet cu un filtru special.

”Lucrez la o mască din silicon cu filtru HEPA ce oferă filtrare până 99,97% daca filtrul e ales corespunzător clasei. E probabil cea mai eficientă mască Open Source de pe Internet”, susține Eftimie

Eftimie a pus la dispoziția oricui proiectul pentru componentele necesare filtrului, urmând ca planurile pentru masca propriu-zisă să fie și ele urcate în curând.

Planurile pentru filtrul HEPA special pot fi descărcate de aici.

Planurile pentru mască pot fi descărcate de aici.