Pe lângă prezentarea acestor rezultate, raportul discută modul în care funcții-cheie ale 5G – precum conexiunea de mare viteză, plajele largi de puncte de conexiune, latența scăzută și lățimea de bandă mare pentru informații – pot lucra în sinergie cu big data, IA și tehnologiile pentru cloud.

Împreună, aceste tehnologii pot crește eficiența prevenirii și tratamentului pandemiilor, dirijând totodată transformarea digitală a sistemelor de sănătate publică pentru a face față urgențelor publice majore.

Prin comparație cu SARS – o altă boală cauzată de un coronavirus – simptomele COVID-19 sunt mai puțin evidente. Totuși, virusul este foarte contagios, iar indivizii afectați pot dezvolta rapid complicații grave.

Tehnologia 5G are avantaje față de generația 4G în privința vitezei, latenței, numărului de puncte de conexiune și extinderii, fiind astfel mai adaptabilă. Aceste funcții pot să ajute la rezolvarea provocărilor de transmisie a informațiilor în timpul unei epidemii, precum și să deschidă ușa noilor idei și metode de tratament.

5G permite monitorizarea și diagnosticarea continue, de la distanță, pe parcursul transferului pacienților. De asemenea, platformele 5G de la distanță permit îmbunătățirea eficienței consultațiilor.

Ca rezultat al funcțiilor 5G precum conexiunea de mare viteză, fiabilitatea înaltă și latența scăzută, sistemul de sănătate publică a beneficiat de îmbunătățirea timpilor de răspuns, a monitorizării pacienților, colectării și analizei informațiilor, colaborării de la distanță și alocării resurselor.

De asemenea, tehnologia 5G servește drept exemplu de platformă majoră pentru răspuns în caz de urgențe publice – o platformă inovatoare digitalizată, bazată pe procesarea de informații și folosirea cloud-ului. Succesul aplicațiilor 5G în domeniul sănătății publice poate inspira și alte sectoare de afaceri să se folosească de popularitatea 5G și să exploreze noi aplicații ale aceste tehnologii.

Aplicațiile 5G folosite în controlul epidemiologic ar putea conduce și la dezvoltarea unui model mai eficient de administrare a unui oraș Smart City. Capacitatea 5G de transmitere a informațiilor poate fi utilizată în diverse domenii ale administrării planificării urbane, inclusiv planificarea traficului, siguranța publică inteligentă și protecția inteligentă a mediului; în plus, ea poate inspira administrațiile municipale să exploreze noi modele de administrare a orașului.

Având suport bazat pe 5G și big data, administrațiile locale pot dărâma barierele de comunicare și informare, pot crește eficiența procesului de luare a deciziilor și pot îmbunătăți colaborările pentru a răspunde nevoilor cetățenilor și firmelor locale. Ne așteptăm ca industriile auxiliare (inclusiv producția și dezvoltarea infrastructurii rețelelor, dispozitivele inteligente de colectare a informațiilor, sistemele de înregistrare a imaginilor în HD, dezvoltarea platformelor de servicii municipale, analiza datelor cu surse multiple și sistemele de testare și control de la distanță) să aibă un mare potențial de a-și continua dezvoltarea.

Centru de comandă în cazul dezastrelor naturale

Platformele de alocare a resurselor ar putea dirija și transformarea lanțurilor de aprovizionare. Combinația între 5G și IoT poate accelera trecerea la lanțurile de aprovizionare SMART. Producătorii se pot folosi de 5G, IoT și roboții avansați pentru a automatiza complet producția, ajustările de producție dirijate de AI, detecția și repararea automată a defectelor.

În plus, utilizarea în profunzime a resurselor Big Data ar putea îmbunătăți eficacitatea și eficiența de cost a producției. Cum 5G este o tehnologie wireless, aceasta reduce complexitatea și costurile asociate unor linii de producție îmbunătățite. În privința lanțurilor de aprovizionare, impactul 5G poate fi substanțial asupra alocării resurselor pentru expedierea de mărfuri, livrarea expres a pachetelor și platformele consolidate de servicii.

Inovațiile precum planificarea SMART a rutelor de livrare, urmărirea în timp real a coletelor, design-ul rețelelor de aprovizionare bazate pe big data, administrarea de la distanță a inventarului și administrarea complet automatizată a inventarului ar putea face parte din următorul val al oportunităților de dezvoltare.

Consultații medicale de la distanță

Latența scăzută oferită de 5G nu doar că permite consultațiile medicale de la distanță, ci și inspiră dezvoltarea unor noi soluții pentru operarea în medii de lucru îndepărtate, periculoase și complexe. Asemenea soluții potențiale includ: conducerea automobilelor SMART, mentenanța de la distanță a sistemelor, detectarea explozibililor și produselor periculoase, monitorizarea mediului înconjurător în condiții atmosferice extreme, patrule și mentenanță pentru autostrăzi, rețele de înaltă tensiune, șine de tren etc.

Coronavirus: citește mai multe despre inițiativele luate de companiile private și cele civice în această perioadă: