Softbinator Tehnologies a alocat, de asemenea, și resurse suplimentare Universității din București, astfel încât studenții să își poată desfășura proiectele de acasă.

„Ne bucurăm că putem fi de ajutor comunității în care ne desfășurăm activitatea și tindem spre o conexiune cât mai puternică între mediul de afaceri și societate. Vom face în continuare tot ce ține de noi pentru sprijinirea mediului educațional, prin orice metode sunt necesare. Este esențial ca viitorii specialiști, indiferent de parcursul profesional ulterior, să aibă acces la cele mai bune metode și resurse de informare și să capete experiență practică. Pe de altă parte, vom susține în continuare inițiativele de dezvoltare a industriei IT, atât prin implicarea în evenimente de profil ori schimburi de experiențe, cât și prin mentorat sau investiții”, a declarat Daniel Ilinca, CEO Softbinator Tehnologies.

Parteneriatul cu Facultatea de Matematică și Informatică a început în 2015

Parteneriatul dintre Softbinator Technologies și Facultatea de Matematică și Informatică a început încă din 2015, iar până în prezent peste 1.000 de studenți au participat la cursurile și laboratoarele predate de specialiștii companiei. Implicarea Softbinator Technlogies include, de asemenea, și dotarea laboratorului de tehnologii mobile cu echipamente și dispozitive tehnice, investiția ridicându-se la 10.000 de euro pentru doi ani universitari și sprijinirea laboratorului de Robotică al aceleiași facultăți, prin sponsorizări și sesiuni de mentorat pentru cei care vor să lanseze produse în această zonă.

În weekendul 9 – 10 mai, Softbinator Technologies a sponsorizat sesiunea de comunicări științifice studențești comună a Universității din București, respectiv Universitatea Politehnică București. Daniel Ilinca, CEO și Marius Băisan, CTO, au fost, totodată, și jurații acestei ediții care a avut ca teme tehnologiile Internet of Things, Robotică și Automatizarea Proceselor.

Softbinator susține Bursele ANIS

Tot în sfera educațională, Softbinator Technologies susține pentru al treilea an consecutiv programul Bursele ANIS, inițiativa industriei de IT din România prin care sunt recompensate eforturile şi pasiunea cadrelor didactice tinere în adoptarea celor mai inovative cursuri şi metode de predare. Compania se află, de altfel, printre inițiatorii programului și în fiecare an a susținut unul dintre premianți cu o bursă în valoare de 5.000 de euro.

Una dintre inițiativele comunitare ce reflectă, de asemenea, direcțiile asumate de companie este asumarea rolului de taskforce leader IT&C în cadrul Camerei de Comerț Olandeză-Română (NRCC), unde coordonator va fi CEO-ul Daniel Ilinca. La propunerea Softbinator Tehnologies au fost adoptate ca obiective generale prioritare educația și digitalizarea, urmând ca în perioada următoare să fie stabilite posibilele acțiuni și alocări de resurse în acest sens.

Pe lângă inițiativele din sfera industriei în care activează, Softbinator Tehnologies a făcut în ultima perioadă sponsorizări către spitale, un producător local de viziere și organizația Rotary Cișmigiu, în valoare totală de circa 4.000 de dolari.