Scopul acestei competiții este de a identifica proiecte cu impact asupra sportului și turismului, astfel încât acestea să contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU.

Proiectele se depun online accesând acest link. Termenul limită pentru înscrierea echipelor care doresc să participe în această competiție este 15 august 2019.

Cine poate participa

Pot participa startup-uri early-stage sau care au primit finanțări series A, profit sau non-profit, persoane juridice sau persoane fizice, care au un MVP (Produs Minim Viabil), potențial de scalare și o viziune sustenabilă.

Tematica proiectelor

Proiectele trebuie să fie aliniate la obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, să urmărească introducerea sau adaptarea la digital/noile tehnologii și să se axeze pe unul (sau mai multe) dintre următoarele segmente:

  • Conectarea cu piața și experiența utilizatorului în toate fazele călătoriei.
  • Managementul destinațiilor sau managementul privat al soluțiilor/produselor/serviciilor dezvoltate în jurul sportului ca produs turistic inclusiv.
  • Configurarea ofertei, urmărind echilibrul dintre dezvoltarea sustenabilă și beneficiile proiectului, maximizând impactul pozitiv asupra comunității și mediului.
  • Noi moduri de folosire a resurselor tehnologice în sport și implicarea sa în dezvoltarea de Smart Cities.

Criteriile de evaluare a proiectelor

  1. Inovare disruptivă - proiect/produs/serviciu cu puternic impact asupra sectorului, prin introducerea de noi concepte care nu au fost încă identificate în turismul gastronomic.
  2. Impact potențial și potențialul de scalare - model de afaceri solid, care are potențial de scalare într-un alt mediu/piață/regiune, care să facă posibilă creșterea impactului său social, tehnologic și economic.
  3. Model de afaceri validat/testat inițial - startup în etapa de creștere sau seed, cu un MVP (Minimum Viable Product) testat pe o piață reală.
  4. Echipă dedicată - echipă antreprenorială potrivită nevoilor și caracteristicilor proiectului, cu un grad înalt de motivare, interes și angajament față de proiect.
  5. Interes pentru parteneriat - experiență în co-dezvoltarea de produse/servicii și interes pentru colaborări cu alți parteneri din sector.
  6. Sustenabilitate - startup care să integreze durabilitatea în modelul de afaceri al proiectului, acordând o atenție deosebită relației dintre cultură, patrimoniu, gastronomie, turism și creștere economică.
  7. Componenta tehnologică/digitală – startup cu o componentă tehnologică sau digitală încorporată în modelul de afaceri.

Etapele competiției

15 august 2019: termen limită pentru depunerea aplicațiilor;

30 august 2019: preselecția celor 20 de startup-uri semi-finaliste și prezentarea lor pe platforma online. Preselecția va fi realizată de un grup de experți internaționali și stakeholders din sport și turism.

15 septembrie 2019: selecția celor 5 startup-uri finaliste și prezentarea lor pe platforma online. Cei 5 finaliști vor avea ocazia să realizeze un pitch în fața unui grup de experți, investitori internaționali și lideri ai sectorului în cadrul Mobile World Congress care va avea loc la Barcelona în februarie 2020.

14 octombrie 2019: desemnarea startup-ului câștigător. Startup-ul câștigător va beneficia de un program special de mentorat cu experții FC Barcelona și de posibilitatea de participare în Barça Innnovation Hub. De asemenea, va avea posibilitatea să realizez un proiect pilot cu FC Barcelona, care să fie implementat cu ajutorul rețelei clubului sportiv.